AnimeFan

m`am gandit sa fac si eu o poveste.. sper sa va placa.. va fi o poveste SF, pana la urma.. va pun o prima parte...

“ Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele…..”. De multe ori citesc acesta carte, deoarece m`a ataras intr`un fel. Modul in care Ion Creanga povesteste despre copilaria, “singura vesela si nevinovata”, este unic. Umorul care se gaseste in fiecare dintre capitolele “Amintirilor”, te duce in lumea lui de odinioara, in lumea in care el se simtea fericit.. Portioarele si poznele pe care le`a facut sunt relatate cu mult haz si multa  ironie. De mica, m`a surprins felul lui de a scrie. Iar acum, desi am 16 ani, cand sunt trista, rasfoiesc din nou cartea.
              Ma numesc Yana, iar povestea mea incepe asa…..
              Aveam , daca bine imi amintesc, vreo 14 ani cand intr`o dimineata obisnuita, as putea spune, ramanand fara “surse de mancare” care erau atunci pentru mine.. cerealele… m`am hotarat sa plec pana la piata. Era la doar doi pasi de blocul in care locuiam. Intr`un tarziu, invingandu`mi lenea care ma omorea la acea vreme, m`am incaltat cu ce am gasit la indemana si am pornit pe jos pana la magazin.
               Era o dimineata obisnuita, doar ca… totusi, ceva  se simtea in aer, un miros care ma intepa pana in inima… Simteam ca ceva rau se va intampla, dar din nou am crezut ca sunt nebuna si ca ceea ce am simtit e doar in mintea mea si am mers mai departe, reperandu`mi in minte: “Sunt o proasta!”. Pasarelele, desi cantau vesele imnuri de slava, erau destul de agitate ca sa ma puna sub semnul intrebarii. Dadeau parca semnale de alarma, dar oare pentru cine? Un vant usor adia bland, jucaus. Frunzele erau de un verde pur, care iti inspira mult optimism. Florile parca dansau sub cerul albastru deschis, care radea la soarele toropitor. Pe strada. Oamenii care au intraziat la servici, fugeau care`cum, intrati in criza de timp. Mi se parea o pierdere de timp sa lucrezi pentru cineva. Pentru ce? Pentru cine? Pentru bani? Pentru noi insine?
              Nu mai eram cea de odinioara. Ma schimbasem mult. Inainte eram o fetita care mai tot timpul radea si era fericita, apoi m`am transformat intr`o fata cu un caracter atat de diferit ,incat nici eu nu ma mai cunosteam deajuns si cred ca acesta se datoreaza perioadei in care mama mea era tare bolnava, dar nu mai vreau sa`mi amintesc nimic. Si asa, mergand, ma gandeam la nenumarate lucururi. Am intrat in magazin, am cumparat ceea ce doream, apoi iesind  mi s`a intamplat ceva foarte misterios si in acelasi timp grav. Dadeam sa trec strada, cand am auzit o frana puternica si apoi nimic. Totul mi se innegri in fatza ochilor. Punga cu cereale zbura la vreo 10 pasi de mine. Oamneii care inainte fugeau, se oprira, uitandu`se la  fix la mine. Ramasera inmarmuriti..

Chiar asa, Lady ! Ce curioasa is si eu la randul meu ! Ma alatur lui Jane in curiozitati ! Urmatorul, te rog !

si eu sunt curioas a alaur lu jane si al lui nefe asa ca urmatoul te rog

Frumos inceut!frumos final! totul e perfect! Imi place foarte mult prtea in care ziceai "Nu mai eram cea de odinioara. Ma schimbasem mult. Inainte eram o fetita care mai tot timpul radea si era fericita, apoi m`am transformat intr`o fata cu un caracter atat de diferit ,incat nici eu nu ma mai cunosteam deajuns " SOO super!

Ma bucur ca v`a placut... Iata nextul:

                O femeie de vreo 20 de ani, de statura medie se apropie incet de mine. Ma lua in brate si suna la salvare, care veni indata.  Ce s`a intamplat mai apoi, nu`mi mai amintesc deloc. Eram in coma, nimeni nu credea ca voi mai trai vreodata, dar Dumnezeu e mare si e in ceruri. M`au dus cu targa direct in sala de operatii. Se parea ca nu eram doar lovita in urma accidentului, ci mai aveam si altceva. Ceva de care eu nu am aflat nici pana in ziua de azi. Aveam cica mari probleme cu maduva spinarii, in dreptul gatului. Nu era timp de pierdut, de aceea m`au si operat.
                 Cand m`am trezit, mirosul puternic de medicamente si mirosul acela de spital le`am simtit din prima, apoi mi`am deschis incet ochii. Am vazut doar tavanul alb, apoi o lumina puternica care ma orbea si doua maini care incercau sa`mi deschida ochiul.
X: Buna, draga mea! In sfarsit ti`ai revenit!
                  Era un domn inalt, bine`facut, tanar, cam de vreo 30 de ani, cu parul cret si saten. In ochii lui  verzi se putea citi bucuria si totodata simplitatea. Avea o voce putin ragusita, dar nu ma deranja deloc. Cand sa ma dezmeticesc si eu ca sa il pot analiza mai bine, acesta iesi rapid din camera. Cred ca era seara, deoarece becul imi lumina fatza, palpaind slab. Ma simteam pierduta, nu stiam ce patisem. Ce era cu acel salon, ce cautam eu acolo? Ma uitam mirata la tavanul ca spuma laptelui, intrebandu`ma intruna ce faceam eu acolo. Dar tacerea nebuna fu spulberata de o voce inceata care ma chema. Mi`am ridicat capul de pe perna si am privit. In fatza patului de spital era un scaun de lemn, pe care era asezat un tip necunoscut. Era cu baiat cam de varsta mea, cu parul brunet, cu ochii mari si caprui, acoperiti de bretonul care ii cadea mai mult pe ochiul drept. Era imbracat cu un tricou alb si blugi albastru`deschis, iar in mana avea un buchet de lalele… cred ca erau vreo 5 lalele galbene ca soarele.
                  Nu`l cunosteam, nu stiam ce cauta acolo cu mine. Si de ce mi`a oferit flori? Dupa trasaturile fetzei, se vazu din prima clipa ca era bogat, mai ales din punct de vedere financiar, frumos, dar totusi nu aveam incredere in acesta.
Z: Nu te mai deranja.
                 M`am oprit, indreptandu`mi privirea sper acel buchet pe care il lasa pe masa, ca apoi plecand sa intoarca pentru o secunda capul, in semn de adio. Vru sa spuna ceva, dar ezita si inchise usa in urma lui. Acum eram doar eu… eu si intrebarile mele, care imi veneau pe rand din minte, derulandu`se ca la cinematograf. M`am ridicat si am privit pe geam. Strazile erau pline de oameni simpli, altii bogati care fugeau spre serviciul de noapte.  Masinile asteptau la semaforul care arata de ceva vreme culoarea rosie. Felinarele luminau slab strazile pline de praf. Nu era orasul in care locuiam eu, era unul necunoscut. M`am hotarat sa deschid geamul. Am simtit mirosul inmiresmat al florilor de tei, ale caror crengi invadau camera.

Sper sa va placa... :)

next!
eu unu mai vreau...
mirosul inmiresmat ma face curios...

si eu mai vreu lady devil ce surprize mai ascunzi?

Eu una sunt extrem de curioasa cine era tipul...un alien..  :lol: ...yuy!
Imi place noul capitol...next pls!

=)) Nu e un alien.. Vei vedea cine e, dar numai daca vei avea rabdare si vei citi in continuare... ;).. Ma bucur nespus ca va place.. Ma gandeam ca fiind mai mica, nu va citi nimeni, se pare ca aici nimeni nu e de acesta parere... Iata nextul:

Am inchis pentru un moment ochii si am oftat adanc.Apoi, deschizandu`mi ochii, am zarit nemarginitul cerului, care imi aparea in fatza ca o mare intunecata. Faramiturile cristalizate ale eternitatii luminau chenarul cerului. Luna, regina intunericului, isi imprastia preacuratul mir peste intreaga natura. In indepartare se zareau dintii zimtati ai muntilor. In fatza acestora se intindea o padure intunecata, plina de misterele si plansetele copiilor parasiti de parinti in acea padure de sacrificiu. De acolo isi luara zborul un stol mare de granguri negrii. Sunetele scoase de acestia se inaltau spre cerul infricosat de tunetele puternice. Norii negri anuntau infuriati furtuna ce avea sa vina. Picaturile grele ale ploii cadeau pe strazile inca aglomerate, udand hainele omenilor, care fugeau, speriati de furtuna. M`am intors si am luat buchetul de pe masa. Mi`am luat geaca si am iesit afara din spital. Nimeni nu m`a intrebat nimic, nimeni nu m`a pivit o clipa. Era totul atat de misterios. Ma uitam mirata la strada lunga care se intindea pana in fatza unei biserici uriase. Am mers pana acolo.
                   Acum strada era goala, masinile erau doar ici colo cate una. M`am oprit in fatza unui magazin si am privit. Mi`am vazut relexia mea in vitrina si am ramas de`a dreptul uimita. Nu mai eram eu… adica parul, fatza, corpul.. era totul schimbat. Ce`mi facusera acei doctori? Mi`am pus mana pe fatza fina, palida. Era adevarat, nu visam. Imi doream atat de mult sa fie doar un vis, dar nu era asa. Aveam alt chip, alt par… Mi`am trecut mana prin parul intunecat si rebel, lasand la iveala ochii de un verde deschis, patrunzator. Forma fetzei era mai lunguiata, iar corpul subtirel si firav. Aveam aceleasi haine, tunsoarea imi era la fel, dar totusi ma simteam altcumva… de fapt eram altcineva. Ma simteam mai diferita, mai increzatoare parca, ceea ce ma mira. Habar n`aveam ce era cu mine.
                  Mi`am intors privirea in fatza si am pasit sigura pe mine. Am ajuns in fatza acelei biserici are se inalta falnica. Era o cladire veche, poate de vreo 100 de ani, cu ferestre mari, multicolore, avand forme destul de ciudate…. Da, “ciudate” era cuvantul potrivit . Am batut la usa, dar nu a raspuns nimeni. Am intrat inauntru si am inchis usa in urma mea. Mi`am facut cruce ca in orice biserica, apoi ajungand in fatza altarului, am cazut in genunchi, obosita de noutatile pe care nu doar le vedeam, ci le si simteam. In mintea mea nu mai era nimic, totul era amestecat: bine si rau. Ce era cu mine? Unde eram eu, cea de odinioara? Parul carlionat , lung si blond, ochii de culoarea intunericului…. disparusera fara urma…

                   Eram tare speriata de ceea ce mi se intamplase. Am ramas intinsa pe jos, punandu`mi bratul drept sub cap, adormind. Lumea viselor ma inconjura, facandu`ma sa traiesc in alte timpuri si alte imprejurari. Spre dimineata, am auzit pasii monotoni ai cuiva care se apropia de mine. Mi`am deschis mai intai un ochi, apoi celalalt. M`am ridicat si am vazut un barbat imbracat intr`o haina lunga, maronie, legata la mijloc cu un material scump. Era paznicul bisericii. Nu puteam sa nu observ fatza lui gingasa si totusi plina de riduri. Avea vreo 60 si ceva de ani, cu siguranta.M`a intrbat cu un glas subtire, incet ce caut acolo. S`a prezentat politicos si ospitalier mi`a oferit un loc de dormit. Am acceptat incantata, conducandu`ma in camera in care aveam sa`mi petrec noaptea.

 

 :shock:  :shock:  :shock:  :shock:  :shock:
WOW!!!!!!!!!!!!!!
Cel  mai tare capitol!ce mister! ce idei! wow!Imi place! sper sa fie cat mai multe capitole...sa explici TOT! sa nu lasi nimic sa "scape" !!!!
Love this story!

super capitol continua tot asa

                   Era o camera destul de mica, avand intr`un colt, un pat de lemn de brad, o masuta in mijlocul camerei si un dulapior in care aveam doua prosoape. Haine nu aveam oricum, deci imi era tot una. Peretii camerei erau zugraviti intr`un crem pal, iar covorul de aceeasi culoare dadeau camerei impresia de antichitate. Geamurile opuse usii de un maro inchis, erau acoperite cu o perdea de aceeasi culoare ca a usii. Deasupra patului era asezata o cruce de lemn. Dupa cum am mai spus, era o camera simpla.
-   Sper ca te vei simti bine aici, in casa Domnului, spuse intr`un tarziu, domnul Morris.
-   Cu siguranta,am replicat eu.
-   Maine la ora 7 este desteptarea.
-   Am inteles. Multumesc mult..
                    Eram doar eu in camera. M`am asezat pe pat si am mai privit odata prin camera., apoi am iesit afara, in fatza bisericii. Noaptea punea stapanire pe intinsele campii. Luna ca o corabie de argint, lumina de sus, din cer, suflarea de pe pamantul umed. Ploaia incetase de ceva vreme, lasand ca cerul sa indeparteze norii, scotand la iveala facliile cerului. Vantul aprig mai batea din cand in cand, luandu`si parca adio.
-       Haide mai bine inauntru. Nu as vrea sa racesti. In spatele meu, domnul Morris, imbracat intr`o pajama albastra, imi facea semn sa intru inauntru.
                   Am zambit….un zambet fals.. Am intrat din nou inauntru si am mers spre asa zisa camera a mea. M`am intins pe pat. Era atat de confortabil, incat lumea viselor ma cuprinse indata… Dar am avut un vis.. un vis tare ciudat, in adevaratul sens al cuvantului. Mi`a aparut in fatza ochilor o camera intunecata. Priveam de undeva de dupa o oglinda mare, apoi dintr`o data doua maini firave, pline de sange aparu pe acea oglinda,  apoi un cap intunecat. Nu am reusit sa`I vad fatza, deoarece privea in jos. Era o fata. Purta o rochie mare, alba..cred ca era pana la urma o camasa de noapte. Apoi mi`a disparut acea imagine instantaneu, aparandu`mi alta. O fata mica de vreo 8 anisori, cu parul maroniu, cu o rochita verde  de smarald. Parea la inceput normala, ca apoi intorcandu`se catre mine, sa`I vad ochii rosii, din care curgeau asemenea lacrimilor, picaturi mari de sange. Statea in mijlocul strazii, asteptand parca ceva anume, ceva ce o lega de viata ei. M`am apropiat de ea, iar cand m`am aplecat ca sa o iau in brate, ceva mi`o fura… O masina care venea cu viteza a omorat acea fetita. Avea inca ochii deschisi. Ii simteam durerea si tristetea nemarginita. Era singura si asa avea sa ramana. M`am trezit speriata. Era din nou dimineata. Si ce fericita eram ca era din nou zi. M`am imbracat cu aceleasi haine, ca doar altele n`aveam, mi`am pieptanat parul negru si mi`am scos apoi numai capul pe usa, pentru a privi ceea ce se intampla afara. Nu era nimeni, spre bucuria mea. De multe ori imi place sa stau singura, sa ma gandesc… imi place sa ma gandesc. Dar la ce si la cine nu prea stiu.. Intotdeauna imi gasesc un subiect anume. Cum ar fi de pilda “viata”… Viata e mult mai  mult decat o jungla… e o tabla de sah. Daca faci o miscare brusca, care nu e in favoarea ta, poti sa pierzi. Iar daca pierzi nu vei mai exista… Acesta e mersul vietii.. Trebuie sa lupti pentru tine si pentru cei dragi. Dar eu? Eu pentru cine aveam sa lupt? Eu ma luptam doar pentru mine, pentru mine insami.

Multumesc pentru comenturi, friends.... :*

Vai ce talent! Tu! de unde atata imaginatie?!
Frumos vis!super! ai bagat teama in mine...si mi-ai upgradat curiozitatea!
Who was the little girl?...hmm poate se vedea pe ea cand era lovita de masina...w ooo w !
Finalul e cam sec...sorry.

da-mi si mie din imaginatia ta  caeu nu preaam oricum super capitol felicitari

Inainte sa pun nextul, vreau sa va anunt ca nu le pun pe capitole, ci pe fragmente.... Ma bucur ca va place.. Multumesc pentru felicitari.. Sasuke as vrea sa`ti dau imaginatia mea, dar am si eu nevoie de ea.


                       Am mers in fatza unei icoane mari. Cred ca era cea mai mare de acolo si ca ea de mai mare nu vazusem niciodata.Era o icoana cu Maica Domnului. M`am aplecat pana jos, facandu`mi cruce. Dupa ce am sarutat icoana, m`am gandit sa`l caut pe acel domn, cu care am dat nas in nas cand m`am intors.
-   As putea vedea orasul mai de sus? am intrebat eu.
-   Adica? Ma intreba si el, neintelegand ceea ce vream sa fac.
-   Din turnul bisericii….
-   Desgiur, urmeaza`ma.
                         Am urcat niste scari, ajungand undvea sus, unde numai pasrile si florile pamantului mai zburau. Peisajul era unul de vis… Era mirific, pur si simplu de nedescris. Eram la o inaltime destul de mare, deasupra padurii pline cu granguri. Aerulera mult mai rece, un vant usor adia din cand in cand. Ma prinse de mana si imi zise:
-   Ai vrea sa afli povestea acestui oras?
-   Da. Mi`ar face mare placere, am incuviintat eu.
-   S`a intamplat acum 1563 de ani, cand Regele Soare si Regina Ploaie se luptau pentru tronul “Tarii cu Zambet”… Asa se numea aceasta tara inainte.In timp ce Soarele era innebunit dupa Regina, acesta il ura de moarte. De multe ori voisera sa isi vorbeasca unul altuia, dar niciodata nu reusisera. Oricum dragostea  lor parea la prima vedere imposibila, dar daca te gandesti logic, puteau face pace. Insa erau prea egoisti si incapatanati pentru asa ceva. Armata Soarelui, razele catifelate ale acestuia, intrara in lupta cu un avant din partea vantului, care, desigur, tinea cu Ploaia. Armata acesteia, formata din tunete, fulgere si picaturile de ploaie, fiind si mai multi, au invins. Astfel, Regina Ploaie a devenit IMPARATEASA. De aceea mai tot timpul ploaua in acest oras. Desi suntem intr`o tara foarte calduroasa, aici ploua incontinuu.
-   Dar unde suntem? In ce tara? am intrebat eu, cu entuziasm.
-   …….
-   Sunt in Grecia?am intrebat eu stupefiata chiar.
-   Da, draga mea. De ce? Nu stiai?
-   Nuuu….
                           Am crezut ca ma innec. Nu mai puteam respira. Ce cautam eu acolo? Nu mai stiam ce sa cred Si cine eram eu pana la urma? Nu ma mai cunosteam deloc. Am ramas neschimbata, ca nu cujmva batranul sa`s idea seama. Am coborit apoi jos, impreuna cu acesta. M`a rugat sa cumpar doua paini de la piata, deoarece aveam sa mancam indata. Mi`a dat niste banuti, niste simpli banuti. Daca bine imi amintesc erau vreo 5. Oricum, fara graba, am pornit spre acea piata.
                            Stazile erau din nou pline de oameni care mergeau grabiti intr`acolo. Deoarece nu prea stiam drumul, i`am urmat. De fapt, nu`l steam deloc. Am zarit la un moment dat scris mare pe o tablita: “Piata Gry Way”… Era tare aglomerat. Oamenii se impingeau asemenea unor lupi infometati, la bucatele alese. Nu steam de unde se putea cumpara paine, asa ca, politicoasa, am intrebat un necunoscut.
-   Nu va suparati, dar de unde se poate cumpara o paine?
-   Mergeti inainte, o luati apoi la dreapta si la al treilea magazin pe stanga.
-   Multumesc mult….Si mi`am continuat drumul, lasandu`mi capul in jos.

Capittolul asta era cam simplut...a aflat ca e alata tara...oky...si in alt trup...nu e in stare de soc...e normala..NOTHING HAPPENED!  :lol:
Frumoasa legenda.tu ai facuto?sau era o legenda mai veche a Greciei?

super capitol lady chiar imi plac dar d unde ai atat inspiratie

ce copil destept :D :-* bv sis,imi place ce faci tu aici :P
 Grecia?oo..fain..tre sa merg si eu in Grecia zilele astea :lol: 
adevarat,capitolul cam simplu..ne tii cu sufletul la gura 8-[

                            Am luat apoi coltul. Nu era nimeni. Era extrem de goala acea strada. Am inceput sa numar:…unu…. do… Dar nu reusisem sa spun nici “doi”, caci un grup de patru tineri ma inconjurara…. Mai bine zis doua fete si doi baieti. I`am privit speriata, nu stiam ce avea sa mi se intample:
-   Ce zici, Hiei? Iti place? intreba una dintre fete.
-    Nu e genul meu, dar nu se stie niciodata… si incepu sa rada in batjocura. Dar de ce intrebi, Alexis? Esti cumva geloasa?
-   Nu, dimpotriva… stamba putin din nas, totusi.
                            Imi dadusem seama ca nu se astepta tocmai la acele raspunsuri.. Se vedea de la o posta ca ei ii cam placea acel Hiei.
-   Gata, terminati amandoi! spuse cealalta fata, care parea mai mare decat toti, parca.
-   Da, Keyko, ai drepatate, incuviinta Koga.
                             Pe acela il cunoscusem inainte, de pe un afis, lipit de un stalp. Cred ca era cautat sau poate ca era altceva, oricum eu nu cunosteam acea limba.  Vocea mi se parea destul de cunoscuta. M`am intors catre el si l`am analizat putin. Daca era el cel de la spital? Nu, nu avea cum. Nu putea fi el.. Si daca ar fi fost, de ce venise tocmai la mine. Nu ma cunostea deloc.
-   Nu am bani, numai acesti banuti, care nu cred ca v`ar… am spus eu cu vocea tremuranda.
-   Nu ne trebuie bani, zise Hiei, stramband din nas, plictisit.
-   Ia te uita ca stie sa vorbeasca, adauga Koga, cu gura pana la urechi.
                             S`a apropiat incet de mine si a inceput sa`mi mangaie fatza, radicand`o spre a lui. Mi`a dat parul ce`mi acoperea oarecum obrazul si s`a apropiat din ce in ce mai tare de mine, astfel incat sa`I simt rasuflarea  blanda. Am inceput sa tremur de frica… Ce avea sa`mi faca? Cred ca doarea doar sa ma sarute, dar planul lui daduse gres, fiindca…
-   Koga! Las`o in pace!
                              S`a intors nervos, dar cand a vazut acel trup, acel chip, inmarmuri. Totusi isi facu curaj si intreba:
-   Inuyasha! Ce cauti aici?
-   V`am cautat peste tot!

... Acum sa raspund la intrebari: - E o "legenda" din imaginatia mea, sincer.. Ma bucur ca v`a placut
                                            - Acum nu vreau sa va ganditi ca fiecare continuarea va avea o parte foarte palpitanta, deoarece trebuie sa fac si legaturile, deci...
                                            - Va multumesc mult pentru ca il cititi si acum stiu pentru cine am sa scriu in continuare...

 :shock:  :shock:  :shock:  :shock:  :shock: I...In...INUYASHA???  :shock:  :shock:
What???Hiei?Koga????
Ce s-a intamplat?
Pia...noah....trecand peste SOCK!...pare interesanta povestea...ce se va intampla oare in continuare?..cu personaje ca Iny si Koga...si Hiei..se pot intampla multe :D

omg..Hiei? :shock: omg..soooooper :D ii cautase peste tot? :lol: tare..anyway,ce-i raspunde? :D

Purple_angel, te deranjeaza numele lor? Daca nu va mai place ceea ce am scris, atunci nu o mai continui... Vreau parerea voastra sincera. Personajele acelea nu sunt chiar cele din anime`uri, fiindca le voi schimba putin.. Ma refer la caracter... Personajele vor avea cate o latura a personalitatii mele, deci.... Si inca ceva: va fi si Sasuke.... :(

Ah nu! go on with the story! poti sa le dai ce denumiri vrei! doar continua! :cry:

So,LaDy_D3viL....we meet again! :roll: ...sooper fic-ul asta,chiar am avut rabdare sa-l citesc de la inceput si pana la partea pe care ai postat-o mai sus...e interesanta actiunea in sine,imi place :P..doar ca sunt unele parti care sunt scrise atat de frumos si unele carora le cam lipseste descrierea...insa e ff frumos,astept sa vad ce se intampla in continuare! :D

                                                     

Cred ca era un tip de treaba, deoarece le`a facut semn tuturor sa mearga langa el, lasandu`ma pe mine in pace. Arata  cam ciudat sau poate doar diferit. Avea un par lung, care ii ajungea pana la posterior, de un blond deschis, spre alb. Ochii ii erau maro-galbui, iar pielea putin mai alba. Avea un breton taiat aiurea, care ii acoperea mai mult ochiul drept. Avea un nas drept, mic, iar buzele subtiri si rosii ca petalele trandafirilor. Era imbracat cu o pereche de pantaloni rosi si cu o camasa alba, de bumbac, acoperita cu o “geaca” asemanatoare pantalonilor. Hainele ii veneau destul de largi, dar I se potriveau de minune.
-   Ti`am zis de atatea ori sa lasi in pace, fetele. Nu te mai lua de ele, il mustra Inuyasha.
-   Da, sefu.
                               Koga isi lasa capul in jos. Intr`un fel ii parea rau, dar intr`altul nu. Zambi cu siretenie si isi intoarse capul spre mine. Am facut un pas inapoi, speriata. Vazand ca nu e nimeni langa mine, am intrat repede in magazin.  Toti se adunasera in jurul asa`zisului Inuyasha, discutand o problema serioasa, deoarece aproape toti erau disperati, mai putin Hiei, care statea cu mainile in san, de parca nu l`ar fi interesat nimic.
                                De dupa tejghea se ivi un domn de statura medie, grasuliu, chel in varful capului, cu o mustata taiata de`a lungul buzelor. M`a privit destul de prietenos, apoi m`a intrebat:
-   Iti fac acei copii, ceva?
-   Nu, deloc. Dar cine sunt?
-   Sincer nu`I cunosc. Cred ca sunt in trecere.
                                  “Deci sunt doar in trecere”, ma gandeam eu. “Oare as putea sa merg cu ei?” Mi`am intors privirea pe geam. Erau tot in aceeasi pozitie, numai ca… numai ca lipsea ceva…Da, lipsea Inuyasha. Intotdeauna disparea asa? Era tare copilaros, ceea ce ma facu sa zambesc oarecum. Se vedea dupa trasaturile fetzei. Am pus banutii pe tejghea, am luat cele doua paini si am iesit. Am ezitat o clipa, ramanand in tocul usii, apoi facandu`mi curaj, am pasit incet spre ei.
-   Ai venit inapoi?intreba Koga.
-   Da, am raspuns eu.
-   De ce? Ce doresti? Replica Alexis, de`a dreptul enervata.
-   Vorbeste mai frumos, ridica vocea Hiei.
-   De ce sa tac? Ca asa vrei tu?
-   Nu te mai baga, enervant`o.
-   Ia te uita cine vorbeste, cel care l`a omorat pe…
                                      Hiei ii trase o palma zdravana, aceasta cazand pe jos. Isi puse mana pe fatza si ramase asa, nemiscata, multa vreme. Keyko se apropie de ea, ajutand`o sa se ridice.Am ramas stana de piatra. Oare de ce ii facuse asta? Si pe cine a omorat Hiei? Aveam atatea intrebari, dar niciun raspuns. Hiei se intoarse si pleca in padurea de langa piata, pierzandu`se in acel intuneric.

super capitol

Interesant sfarsit!Pe cine o fi ucis Hiei...
Ce urat din partea lui ca i-a tras o palma!!!! evil person!

sooper povestea! :lol:
mi-a placut mult partea asta si cum ai descris totul..
dar..pe cine a omorat Hiei? :shock:..hai cu cat de repede poti u..

Imi pare tare rau ca am intarziat cu continuarea.... Imi cer scuze, mai ales cititoarelor si cititorului meu.... :D

-   Isi va reveni el, mi se adreza Koga.
-   Dar de ce i`a facut asta?am intrebat stupefiata.
-   Adica? De ce i`a tras o palma?
-   Da.
-   Pentru ca….. Daca vrei sa aflii mai multe, haide in noaptea aceasta, la ora 23:00, in aceasta padure. Paaaaaa!!!!
                                      O lua la fuga, facandu`mi cu mana. Totusi nu cred ca era acel baiat de la spital, era cu totul si cu totul diferit. Sa nu mai spunem ca Koga avea parul lung, prins intr`o coasa, in timp ce baiatul de la spital avea parul desfacut si nu era asa lung. Am ramas singura in acel loc. M`am intors cu spatele si am plecat spre biserica. Acum taberele erau mai goale, dar oameni tot cu gramada. Am trecut strada, cand am auzit in spatele meu o frana puternica. Am intors capul.. A avut loc un accident.. A avut loc un accident, tocmai in spatele meu? M`am uitat in partea cealalta a strazii. O fetita a fost calcata de masina aceea. Mi`am pus mainile la ochi. Am inceput sa plang… Imi aducea aminte de ceea ce patisem eu. Bunica fetitei fugi repede la dansa, luand`o in brate, plangand. Era un moment tare greu, nu numai pentru saraca bunica, dar si pentru noi, toti ceilalti. Oamenii, in special femeile si copiii au incepu sa planga. Mi`era tare mila de acea femeie..
                                       Am ramas uimita de ceea ce s`a intamplat. Am inceput sa`mi revin, stergandu`mi larimile reci si nemaiputand ramane acolo, am fugit vazand cu ochii. Era o fuga nebuna. Tineam sacosa cu painile proaspat-facute la piept si fugeam cu ochii aproape inchisi spre biserica. Am urcat repede scarile, dar m`am impiedicat si am cazut exact la picioarele mosului. Acesta ma ridica si ma ajuta sa ajung in camera mea.
-   Ce ai patit? ma intreba intruna.
                                      Iar eu mormaiam ceva de genul: “N….Nimic”… Ma privea speriat si ma intreba intr`un ace am vazut, ce am patit, dare u…eu stateam buimaca, privind in gol. Tremuram toata, din cap pana in picioare. De ce ma speriasem asa? Am inceput dintr`o data sa plang, luandu`l pe domnul Morris in brate. Acesta nu intelegea ce patisem si ma intreba intruna ce am vazut. Nici eu nu intelegeam pe deplin in acel moment, dar apoi mi`am dat seama si va voi povesti la momentul potrivit.
                                       A iesit apoi din camera, ducandu`se nu`stiu`unde. Imi spusese, dare u nu mai auzeam, nu mai vedeam sin u mai simteam nimic. Am ramas mult timpsingura, gandindu`ma la cele intamplate, la accident, la visul meu. “Era vreo legatura intre ele? Si de ce? De ce tocmai eu?”ma intrebam mereu.Am inceput din nou sa plang, luand in brate perna, strangand`o tare la piept. Inima incepu sa`mi bata cu petere si parca mai acelerat ca niciodata. Nu mai suportam toate acele schimbari, acele intamplari… Simteam ca ma sufoc. Am deschis astfel un geam, lasand ca vantul sa se joace in parul meu. Am tras un aer in piept, ca apoi aducandu`mi aminte de propunerea lui Koga, sa`mi vina proasta idée de a`I urma. Am sarit pe geam si am pornit spre padure. Mi`am intors pentru o clipa privirea, pentru a`mi lua ramas`bun de la acel prieten, de la acel prieten bun, care mi`a purtat de griji. Mi se facea deja dor, asa ca m`am grabit spre “viitorii prieteni”.
                                      Ma indreptam spre infinit, spre necunoscut si totusi parca cu pasi grabiti. Nici macar eu nu steam ce fac. Oricum ce steam eu despre mine, despre viata mea? Nimic, absolut nimic….
                                      Lacrimile reci ale cerului de arama se prelingeau pe geamurile caselor, pe langa care treceam. Nimeni nu era pe strazi, nimeni in afara de mine. Am intrat pana la urma in aceea padure, dar incotro? Am auzit dinspre vest niste voci. Desi nu`mi erau deloc cunoscute, am mers intr`acolo. M`am pitit intr`un tufis, dand la o parte unele crengute pentru a privi mai atenta. Era Alexis si Keyko, cele doua fete pe care le`am vazut inainte. Nu puteam sa apar in fatza lor, asa ca am mai ramas un timp in acel tufis. Imi aduceam aminte de copilaria mea, cand ma jucam cu fratele meu de`a v`ati ascunselea. Intotdeauna ma gasea, oricunde eram. Si atunci cand ma gasea, ma lua in brate si ma saruta intotdeauna pe frunte. Dar unde era acum? Ei bine, va voi povesti si asta. Nu`mi mai aduceam aminte de fratele meu, de faprt nu`mi mai aduceam aminte de nimic. Nu stiu ce fusese acel ceva la care m`am gandit, dar m`am simtit bine, m`am simtit fericita.
                                     Am auzit niste sunete caudate si mi`am ridicat privirea spre copacul sub care erau fetele. Din  acesta cazu Inuyasha, Koga venea in fuga, salutandu`I, dar cineva lipsea… Il cautam cu privirea, darn u steam cine era….. Hiei, el lipsea. Dar aparu la fel de neinteresat de dupa un copac.
-   Bine ca suntem toti, spuse Koga.
-   Nu suntem toti, adauga Alexis.
-   Dar cine mai lipseste?
-   Hmm…..se auzi din spatele lui Koga.
                                   Acesta se intoarse brusc. Langa copac era un baiat pe care nu`l mai vazusem pana atunci.

oaaa...foarte frumos scris...si misterios...mi-a placut mult :D
Nice job,Lady! :wink:
Astept next-ul sa vad cine e acel baiat!  :P