Welcome, Guest. Please login or register.
Did you miss your activation email?

Login with username, password and session length
News : De-acum puteti urmari AMV-uri online pe siteul animefan. Vizionare placuta ! November 19, 2007, 02:11:40 PM
AnimeFan | GFX | Artwork & Fanfiction | Topic: Mister, crime, îmbârligături (~~~Original~~~) Avertisment : +16 ani.
  0 Members and 1 Guest are viewing this topic. « previous next »
Pages 1
Author
Topic: Mister, crime, îmbârligături (~~~Original~~~) Avertisment : +16 ani.  (Read 15 times)
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2105


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« on: November 16, 2007, 06:20:43 PM »

                                 Episodul 1 : Telefonul

      Ţârâitul strident al telefonului aflat pe biroul său îl trezi din aţipeală pe Sean Blake. Deschise ochii înjurând intraductibil în mintea lui şi răspunse la telefon :
   ─ Alo ? Aici detectivul Blake. Vă stau la dispoziţie.
   ─ Salut, Blake, auzi el o voce de femeie în receptor.
   ─ Tu erai ? Ce doreşti ? Vreo partidă rapidă de sex ?
   ─ S-ar putea să-mi doresc şi asta, dar nu acum. Acum trebuie să ne vedem. Am un caz pentru tine.
   ─ În privinţa sexului : nesătulă mai eşti. În privinţa cazului : despre ce este vorba ?
   ─ Despre un document pe care l-am descoperit şi pe care vreau să-l cercetezi.
   ─ Cucoană, eu sunt detectiv. Anchetez crime, împuşcături, plăgi etcetera. Nu „anchetez” documente. Eşti nebună ?!
   ─ Te plătesc bine. 500 $ pe zi.
   ─ Aşa mai merge. E un caz gras.
   ─ Vino la mine la apartament într-o jumătate de oră. Îţi dau mai multe amănunte când ajungi.
   ─ Am pornit.
      Sean închise telefonul. Se trezise. Se uită prin biroul lui mic, clătinând din cap. Teancuri de hârtii stăteau într-o dezordine de nedescris într-o parte a biroului. Praful făcuse de multă vreme casă bună cu rafturile goale din birou. Pe o scrumieră, nişte mucuri de ţigară, unele pe jumătate fumate, altele turtite la refuz, probabil lăsate de foşti clienţi. Se îndreptă spre o oglindă aflată în colţul opus biroului şi se uită în ea.
   ─ La naiba ! Părul îmi stă de parcă am fost electrocutat. Sunt neras şi miros ca un peşte împuţit. Trebuie să trec pe la apartamentul meu pentru a mă schimba de hainele astea şi a mă araja. Nu pot să mă duc în halul ăsta la clientă.
      Îşi trecu mâinile prin părul scurt ce stătea în toate direcţiile posibile şi ieşi din birou, trântind uşa în urma lui şi încuind-o. Merse cu paşi grăbiţi spre scara pe care o urca şi-o cobora zilnic, pentru că în clădirea în care se afla biroul său nu exista lift. Coborî grăbit cele trei etaje şi la parter se întâlni cu administratorul clădirii.
   ─ Hei, Blake, îl auzi pe acesta strigându-l
      Mormăi nişte înjurături, pentru că ştia bine ce avea să-i spună proprietarul clădirii.
   ─ Da ? îi răspunse el.
   ─ Îmi datorezi 150 $. Spaţiul închiriat de tine costă.
   ─ Spaţiu ! spuse el ironic. De parcă aş putea să numesc locul acela „spaţiu”. Spaţiu spui când te duci în cosmos. Fir-ar cultura de râs !
   ─ Nu înjura în faţa mea că te dau în stradă cât ai spune „peşte”.
   ─ Scuză-mă, Dan, dar nu sunt în toanele mele cele mai bune.
   ─ Sunt obişnuit, Sean.
   ─ O să-ţi dau banii aceia. Am primit un telefon. Se pare că voi fi bine plătit.
   ─ Sean, te ştiu om serios. Ne ştim de ceva vreme, aşa că nu-ţi face griji. Ţi-am atras atenţia doar.
   ─ Bine, Dan. Plec. Trebuie să mă schimb de hainele astea.
   ─ Bine. În regulă.
      Sean grăbi pasul pentru a avea timp să ajungă la apartamentul său. Dan Clarence era singurul prieten pe care-l avea în San Francisco. Sean era detectiv particular şi în jungla numită lumea detectivilor, un prieten bun era bijuterie rară. Dan era altfel decât el. Mereu îngrijit cu aspectul său exterior, corect, însă avea orientări sexuale ciudate. Cel puţin aşa le cataloga Sean.
      Ajunse în dreptul clădirii unde-şi avea apartamentul şi intră înăuntru. Acolo, dădu de James, proprietarul acesteia.
   ─ La naiba ! Altă datorie ? mormăi el când îl văzu pe James venind spre el.
      Grăbi pasul, trecând prin dreptul lui şi zicând :
   ─ O să-ţi plătesc datoriile. Acum mă grăbesc. Am o clientă ce mă aşteaptă.
      James clătină din cap, dar zâmbi. Era acelaşi Sean. Slabe şanse să reuşească cineva să-i schimbe comportamentul.
      Sean intră în apartamentul său, ce era compus dintr-un mic hol, loc în care-şi lăsa pantofii, pardesiul sau umbrela, o bucătărie îngustă, dormitor şi baie. Nici nu avea nevoie de mai mult. Pentru un bărbat neînsurat, ce avea 33 de ani era tot ceea ce-i trebuia. Aprinse lumina, deoarece nu avea timp să-şi ridice jaluzelele şi clătină a dezaprobare. Dacă era vre-un lucru pe care cineva avea să i-l reproşeze, acel lucru, amănunt era dezordinea. Nu fuma, nu bea, dar dezordinea era ceva obişnuit la el. Grăbindu-se pentru a nu ajunge cu întârziere la clienta sa, Sean se îndreptă spre baie, unde puse aparatul de ras în funcţiune şi se bărbieri. Se pieptănă, apoi îşi aruncă hainele de pe el, nepăsându-i unde aterizau acestea şi se îndreptă spre ceea ce se putea numi şifonier, de unde-şi alesese nişte haine curate.
      Nu era genul care să se îmbrace la costum şi cravată când se ducea la întâlniri, însă era genul care se îmbrăca lejer, comod, practic. Se privi în oglindă, mulţumit de rezultat, apoi părăsi apartamentul, îndreptându-se spre locuinţa clientei sale.
Logged

 
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2105


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #1 on: November 17, 2007, 08:40:59 PM »

                                                           Episodul 2 : Clienta şi documentul

      Sean ajunse la o clădire elegantă, cu portar la uşă şi intră înăuntru, întrebând de apartamentul doamnei Doyle. I se spuse că se află la etajul şapte, camera optsprezece. Sean mulţumi portarului şi se îndreptă spre lift. Aşteptă până acesta sosi, apoi se urcă la etaj. Ajunse în dreptul uşii clientei sale şi sună. Un valet îi răspunse.
   ─ Bună ziua. Sean Blake, detectiv particular, doamna Doyle mă aşteaptă.
   ─ Intraţi. spuse acesta, conducându-l pe Sean în sufragerie.
      Pe o canapea, îmbrăcată într-o rochie elegantă, se afla o femeie trecută de prima tinereţe. Pul ei blond se revărsa în bucle
   ─ Doamnă, Doyle, detectivul pe care-l aşteptaţi, a sosit.
   ─ Mulţumesc, Alferd. Eşti liber. Lasă-mă cu domnul. Să nu fiu deranjată.
   ─ Am înţeles, doamnă.
   ─ Sean. Punctual ca întotdeauna.
   ─ Bună ziua, doamnă Doyle, îi sărută el politicos mâna.
   ─ Ia loc, Sean. Bei ceva ? Vin roşu, coniac, sherry ?
   ─ Nimic. Mulţumesc. Nu beau.
   ─ Am uitat. Permite-mi să-mi pun un coniac. Pe masă ai un document pe care vreau să te uiţi.
   ─ Bine.
      Sean luă documentul în mână şi începu să-l citească. Era un testament sau cel puţin aşa părea.
   ─ Ce vrei să aflu în legătură cu documentul acesta ?
   ─ În primul rând, dacă-i autentic, în al doilea rând, vreau să ştiu cărei persoane aparţine numele consemnat acolo..
   ─ E un testament ?
   ─ Asta tu trebuie să descoperi.
   ─ Interesant. Te măriţi cu un boşorog, care are avere cât cuprinde, apoi el moare în condiţii misterioase şi acum ai un document, presupus a fi testament, în care nu este consemnat numele tău. Tu nu ai niciun fel de scupule ? Nici nu s-a răcit bine moşul ăla şi vrei să pui mâna pe toată averea lui !
   ─ Nu te interesează ce vreau eu să fac. Meseria ta este să investighezi cazul. Eu ţi-am oferit un caz.
   ─ Şi ce-ai vrea să descopăr referitor la numele din document ?
   ─ Tot ce se poate afla.
   ─ Te costă. Trebuie să-mi dai un acont, pentru a-mi procura aparatura necesară. În ultima vreme sunt cam strâmptorat.
   ─ Îţi dau 25.000 $ acont. Nu-mi pasă ce faci cu ei şi pe ce-i cheltui. Te voi plăti cu 800 $ pe zi, nu cu 500 cât ţi-am zis la telefon. Vreau să aflii totul despre acel nume. Indiferent prin ce mijloace faci asta !
   ─ Cerule ! fluieră el. Da’ ştiu că eşti disperată !
   ─ Nu-mi pasă ! Ştii bine că mie nu-mi stă nimic în cale când e vorba de bani.
   ─ Da, ştiu. Eşti în stare să laşi un morman de cadavre pentru nişte bani !
   ─ Asta a fost o ironie voalată la adresa mea ? Ştii bine că nu sunt o criminală !
   ─ Trebuie să-mi dai documentul să mă duc la un laborator ca să stabilesc dacă-i autentic sau fals.
   ─ Desigur. Iată CEC-ul tău aici. Ai acontul şi plata în avans pe primele două luni. Dacă rămâi fără bani, mă suni.
   ─ Şi o să-mi dai bani ?
   ─ Desigur, dacă prestezi serviciile pe care ţi le voi cere cum se cuvine !
   ─ Bine, doamnă, Doyle. Acum, mă scuzi, sunt grăbit. Trebuie să încasez CEC-ul repede, ca să-mi plătesc datoriile. Vă salut şi o zi bună în continuare !
   ─ Cu bine domnule Blake. Nu uita că vreau rapoarte complete.
   ─ Veţi avea rapoartele doamnă. La revedere !
      Sean se ridică şi plecă din apartamentul acela. Avusese grijă să ia documentul pe care i-l arătase Adelaide cu el. După ce ieşi din clădire, se îndreptă spre prima bancă pentru a-şi încasa CEC-ul. După ce ridică banii. Sean plecă spre clădirea unde-şi avea biroul şi-şi achită datoria pe care o avea faţă de Dan. Îi mai lăŞc nişte bani ce reprezentau chiria pe următoarele luni şi-l rugă să găsească pe cineva care să-i facă ordine în birou. Trecu apoi pe la proprietarul clădirii în care deţinea un apartament şi-l întrebă de datorie şi-o achită şi pe aceea, apoi plecă spre Institutul de Criminalistică, unde lucra un coleg de-al lui, ce-l ajuta în investigaţii.
      Era mai liniştit după ce-şi achitase toate datoriile, dar se abţinu să se ducă să-şi procure echipament profesionist. Echipamentul putea să aştepte. Trebuia să se ducă să afle date despre documentul ce-l deţinea. Având suficienţi bani asupra sa, îşi permise luxul de a chema un taximetru şi-i spuse şoferului adresa.
      Peste câteva minute se afla în faţa unei clădiri impozante, care servea drept „spaţiu” pentru celebrul institut. Plăti taximetrul şi intră înăuntru.

            Episodul 3 : În Institut

      Dintre toate clădirile existente în San Francisco, Sean ura cel mai mult clădirile-institut. Pentru el, acele clădiri erau nişte locuri uriaşe, unde te rătăceai mai ceva ca într-un labirint. Lui îi plăcea să lucreze în linişte şi de aceea toate clădirile în care ar fi putut găsi zgomote, forfotă, nu-i plăceau deloc. Întrebă pe cineva dacă Pete Benett era în ziua aceea la laborator şi i se spuse că da, fiind îndrumat spre încăperea respectivă.
      Sean ajunse în dreptul uşii de laborator şi scoase o batistă din buzunar, acoperindu-şi gura şi nasul cu ea, pentru a nu simţi mirosurile substanţelor ce se foloseau acolo. Pătrunse înăuntru, unde Pete, cu o mască la gură, cerceta un cadavru.
   ─ Salutare, Pete ! îi zise el.
   ─ Salutare, Sean ! Ce vânt te-aduce pe-aici ?
   ─ Un nou caz ?
   ─ Da. Bărbat, corpolent, cam la vreo 58 de ani, împuşcat în cap. Se pare că a fost omorât.
   ─ Avere ceva ?
   ─ Din câte am aflat, destul de mare !
   ─ Nevastă ?
   ─ Tinerică.
   ─ Am înţeles.
   ─ Lasă-mă pe mine. Tu de ce ai venit ?
   ─ Nu poţi scăpa de mirosurile de-aici ?
   ─ Nu. Hai să mergem în alt laborator. O să preia colegul meu cercetarea.
      Cei doi ieşiră, iar Sean inspiră cu poftă aerul de pe coridor.
   ─ Care-i treaba ?
   ─ Vreau să aflu dacă un document este autentic sau nu.
   ─ Hei ! S-a întors detectivul Blake ! Aşa-mi placi colega ! Hai să vedem despre ce e vorba.
      Pătrunseră amândoi în alt laborator şi Sean îi dădu lui Pete documentul ce-l avea la el.
   ─ E un testament ?
   ─ Să ţi-o citez pe clienta mea : „Asta trebuie s-o descoperi tu” !
   ─ Cine-i clienta ? Sau e secret şi nu-mi poţi spune ?
   ─ Doyle.
   ─ Îmi miroase a mister aici. Tânăra soţie a lui Arthur Doyle ?
   ─ Da.
   ─ Ce vrea să ştie ?
   ─ Dacă documentul este autentic şi în al doilea rând cui aparţine numele consemnat acolo, că al ei nu este !
   ─ A avut grijă să ţină presa departe, când a murit Doyle, spuse Pete
   ─ O moarte suspectă, aş adăuga eu, răspunse Sean.
   ─ Şi o înmormântare în grabă. Prea multă grabă !
   ─ Bingo !
   ─ Hai să vedem ce ne poate spune documentul acesta.
   ─ Ce faci ? O analiză simplă sau una complicată ?
   ─ O analiză simplă. Să vedem ce putem afla despre document la o primă vedere.
   ─ Te rog, chiar.
      Pete se apucă să cerceteze documentul cu atenţie, iar Sean stătea pe un scaun din laboratorul acela şi nu-l deranja pe colegul lui.
   ─ Documentul pare destul de vechi. Totuşi nu pot să-ţi spun dacă aparţine sau nu defunctului. Va trebui să-i ceri clientei tale, mai multe documente ale răposatului pentru a face nişte teste comparative.
   ─ La naiba ! Asta înseamnă să prestez servicii pentru „doamna” Doyle !
   ─ Lasă, că-ţi place să fii fustangiu !
   ─ Da, dar nu să prestez servicii !
   ─ De parcă ar fi prima dată când prestezi astfel de servicii !
   ─ Mă crezi prostituată sau ce ?
   ─ Nu te enerva. Poţi obţine documente şi fără să fii nevoit să ajungi în pat cu doamna respectivă.
   ─ Ţi-ai găsit. O să-ţi obţin documentele pentru testele comparative, dar nu te aştepta să le obţin repede. Apropo, nu ai vreo relaţie ?
   ─ Unde ?
   ─ La cineva care să-mi furnizeze nişte echipament profesionist.
   ─ Desigur. Am dar trebuie să vii cu mine pe jos.
   ─ Ştii că-mi place să merg pe jos.
   ─ Te avertizez că o să trecem prin locuri nu tocmai decente.
   ─ Cumva trecem printr-un loc rezervat „rândunelelor” ?
   ─ Nu numai „rândunelelor” !
   ─ Locuri rău famate. Ce-mi place !
   ─ Perversule !
   ─ Nu în sensul acela-mi place.
   ─ Of ! N-o să te schimbi niciodată !
   ─ Hai să mergem, pentru că nasul meu îmi spune că o să fie un caz mai complicat decât toate cele pe care le-am avut până acum.
   ─ Şi un caz gras, din moment ce te gândeşti la echipament profesionist !
      Sean rânji la el în semn de aprobare. Pete se schimbă de hainele de laborator şi plecă împreună cu Sean pentru a se duce la cel ce-i va furniza echipamentul profesionist.
      Cei doi ieşiră din clădirea impunătoare şi se îndreptară spre adresa pe care doar Pete o ştia.
   ─ Dacă o să fie un caz mare aşa cum miroase nasul tău de detectiv, cred că o să-ţi trebuiască maşină.
   ─ Mi-am achitat datoriile pe care le aveam, mi-am plătit chiria pe trei luni la birou şi ce mi-a mai rămas cred că se va duce pe echipament. Ştii că sunt pretenţios la echipamente.
   ─Ştiu. Dar o să-ţi dau maşina mea, că eu mi-am luat alta nouă !
   ─ Mi-ai salvat viaţa !
   ─ Mai degrabă ţi-am salvat picioarele !
      Cei doi râseră zgomotos.
Logged

 
sasuke
I am an avenger
Fanclub Dragon Ball
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 119
Offline

Posts: 2012


I am the powerfull


« Reply #2 on: November 17, 2007, 08:53:38 PM »

NEFE INTERESANTA POVESTE IMI PLACE
Logged

 
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2105


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #3 on: November 18, 2007, 02:38:11 PM »

Avertizare generală : Există şansa ca acest capitol să conţină cuvinte ce ar putea fi considerate vulgare. Voi încerca să maschez cât pot de mult vulgaritatea unora dintre ele, dar consideraţi că aţi fost înştiinţaţi, pentru a nu exista discuţii pe mai târziu. Dacă totuşi, cuvintele sunt prea indecente, vă rog să-mi atrageţi atenţia.

                                                    Episodul 4 : Echipamentul

               Sean şi Pete se apropiau din ce în ce mai mult de zona rău famată a oraşului San Francisco.
   ─ Intrăm în „Paradisul” a tot ceea ce înseamnă vulgaritate, spuse Pete.
   ─ Urechile mele sunt pregătite, răspunse Sean.
   ─ Mai întâi... Portofelele. Să le ascundem.
      Sean şi Pete se opriră într-o toaletă publică pentru a-şi lipi cu leucoplast portofelele pe piept. Era singura metodă ca să nu fii furat în acea zonă. Îşi arajară hainele şi nu se cunoştea nimic. Pătrunseră în zona cu pricina.
      „Oferta” în acele zone era cât se poate de variată. De la puştoaice ce nu împliniseră nici măcar vârsta de 18 ani, până la tinere, travestiţi sau homosexuali. O lume pestriţă pe care puţini şi-ar putea închipui cum arăta.
      Maşinile care mai de care mai luxoase se opreau şi se vedea cum se mai urca câteo fată în ele. Luminile oraşului se aprinseseră de mult, căci se lăsase noaptea. Într-un colţ, lângă nişte cutii erau nişte indivizi ce se legănau de zor. Era drogaţi. Sean privi cu dezgust la ei, dar acel loc era plin de aşa ceva.
   ─ Ce vrei ? îl apostrofă unul. Ce te uiţi ? Vrei şi tu un fum ? Te costă.
      Sean nu răspunse, ţinându-se aproape de Pete pentru a nu-l pierde din privire.
   ─ Hei, frumuşeilor, se treziră ei doi abordaţi de un grup de „tinere”.
   ─ Da ? răspunse Sean mirat.
   ─ Nu doriţi o partidă ?
   ─ Nu, mulţumim.
      Plecară mai departe. Alt colţ, alţi drogaţi. Cotiră pe o stradă şi dădură de zona celor travestiţi. Cei doi încercau să nu privească în jurul lor prea mult, ci să fie atenţi pe unde merg.
   ─ Ce te holbezi ? spuse unul dintre travestiţi Vrei cumva să-ţi ungi motorul ?
   ─ Dacă ar fi cineva care să-mi ungă motorul mie, fii sigur că nu vei fii tu acela, răspunse el.
      Grăbiră pasul, pentru că acolo limitele, pudoarea, decenţa erau practic inexistente. Drept dovadă, la alt colţ, băgaţi într-un gang semi-luminat se desfăşura o adevărată acţiune pe viu.
   ─ Uitatul vă costă 75, dacă vreţi să participaţi, vă costă 100, spuseră protagoniştii fără nico jenă.
      Cei doi începură să alerge pur şi simplu. Când ieşiră din zona aceea, amândoi intrară în altă toaletă publică, unde vomară. Una era o casetă marca XXL la video, un reportaj dintr-o astfel de zonă şi alta era pe viu. Ieşiră din acea toaletă, continuându-şi drumul. În cele din urmă ajunseră la adresa cu pricina. Sean sună la o uşă metalică. Printr-o fantă, ca la celulele de închisoare, se zăriră doi ochi.
   ─ Pasărea a aterizat, spuse Pete.
      Fanta se închise şi uşa de deschise, semn că parola fusese bună, iar cei doi intrară. Un bărbat mai înalt de cât ei, mătăhălos îi conduse spre o încăpere. Le făcu semn să intre.
      Cei doi intară şi acolo, Pete spuse :
   ─ Salutare, Scorpionule.
   ─ Hei, Pete ! Ce faci aici ?
   ─ L-am însoţit pe prietenul meu, Sean Blake, detectiv particular până aici. Are nevoie de echipament profesionist.
   ─ Sean Blake, îl salută milităreşte acesta.
   ─ Dylan, zis Scorpionul, salută şi el
   ─ I se spune Scorpionul pentru că poate face rost de tot ce-ţi doreşti, dacă nu are în stoc, îl lămuri Pete
   ─ Am înţeles, zise Sean.
   ─ Cu ce te servesc ?
   ─ Îmi trebuie echipament de supraveghere, ascultare şi un pistol.
   ─ Am tot ce-ţi trebuie.
      Cel numit Scorpionul se duse în altă cameră, de unde veni cu marfa.
   ─ Ai aici, cel mai bun echipament de ascultare.
   ─ Cipurile astea mici ?
   ─ Par nişte cipuri, dar şmecheria este că nu pot fi detectate, iar claritatea sunetului te va mulţumi.
   ─ Bine. Le iau.
   ─ Ai un aparat de fotografiat, cu zoom optic şi infraroşu. Un ochean cu infraroşu, un pistol destul de comod. Ai şi un amortizor pentru a nu face zgomot. Îţi mai trebuie ceva ?
   ─ O vestă antiglonţ şi un reportofon ai ?
   ─ Da, spuse el aducand cele cerute.
   ─ Cât mă costă toate ?
   ─ Pentru că eşti prietenul lui Pete îţi fac reducere. Te costă 20.000 $.
   ─ Perfect. Le iau pe toate.
      Sean îşi dezlipi portofelul de pe piept şi plăti echipamentul. Scorpionul i-l puse într-o geantă, pentru a nu se observa nimic, apoi cei doi plecară. Afară, Sean îi spuse că nu mai trece din nou prin zona rău famată. Îi era de ajuns o singură trecere. Pete îi dădu dreptate şi amândoi merseră înainte, ajungând în cu totul altă zonă a oraşului. Se despărţiră, fiecare luând un taximetru pentru a se duce acasă.
      Ajuns în apartamentul său, Sean îşi puse echipamentul într-un loc sigur şi începu să se gândească la o soluţie pentru a obţine de la clenta sa noi documente ale răposatului domn Doyle, fără să fie nevoie să ajungă în pat cu ea.

                                                       Episodul 5 : La avocat

      A doua zi, Sean se trezi şi se îmbrăcă rapid, pentru a se duce spre apartamentul clientei sale. Se opri la un fast-food de unde-şi luă un hamburger şi o cafea tare şi porni mai departe. Ajunse din nou în faţa clădirii clientei sale.  Parcurse traseul cunoscut şi intră în apartamentul ei, fiind condus tot de valet. Valetul îl lăsă în sufragerie şi plecă s-o anunţe pe doamna Doyle.
      Adelaide apăru îmbrăcată într-un halat mătăsos şi zise :
   ─ Ce cauţi la ora asta aici ?
   ─ Trebuie să mergem până la un avocat.
   ─ De ce ?
   ─ Are legătură cu documentul pe care-l investighez.
   ─ Nu pot. Sunt ocupată acum.
      Sean se ridică de pe fotoliul în care se aşezase şi ştiind drumul spre dormitorul ei, intră fără menajamente înăuntru. Pe pat, se afla un individ ce abia avusese timp să-şi tragă peste goliciunea trupului o pătură.
   ─ Ăsta e subiectul „ocupaţiei” tale ?
   ─ Nu este treaba ta.
   ─ Băiete, ai zece minute să te îmbraci şi să părăseşti clădirea, dacă ţii la viaţa ta.
      Individul, neştiind cine era bărbatul care-i vorbea pe un ton autoritar, îşi culese hainele de pe jos în grabă şi se duse să se îmbrace.
      Balke o apucă pe Adelaide de braţ, o târî, aproape, spre şifonier şi zise :
   ─ Azi nu sunt sociabil, aşa că fă bine şi mişcă-te mai repede, pune ceva pe tine şi hai odată la avocatul ăla al tău, ca să aflăm ce-i cu documentul. N-am chef să-mi spui că-ţi irosesc banii .
   ─ O să-mi plăteşti pesntru asta, Blake.
   ─ Nu mai pot eu de grija asta. Acum, pune mâna şi îmbracă-te odată.
   ─ Ai de gând să stai aici în timp ce mă îmbrac eu ?
   ─ Nu te ştiam pudică. La pat eşti ca un leu în arenă, când te dezlănţui, aşa că nu pretinde în faţa mea că eşti jenată de prezenţa mea.
      Blake se aşeză pe patul ei şi aşteptă. Îl văzu pe tânăr ieşind îmbrăcat şi-l privi. Acestuia i se făcu frică de privirea lui Blake şi ieşi grăbit din încăpere. Sean avea ochi ca de tigru un verde-galben, ce căpăta fel de fel de nuanţe, după cum îi era starea sufletească. În ziua aceea privirea lui nu prevestea nimic bun, căci dacă ochii ar fi putut ucide, ai lui ar fi făcut-o cu uşurinţă. Când Adelaide fusese gata, cei doi ieşiră din dormitorul ei şi ea-l chemă pe Alfred. Îi spuse valetului să-i anunţe şoferul pentru că se ducea la avocat în ziua aceea.
   ─ Ce-ţi mai trebuie la avocatul acela ?
   ─ Nişte documente ale defunctului.
      Adelaide căută ceea ce-i ceruse Balke şi când valetul o anunţă că maşina ei se află în faţa clădirii, cei doi ieşiră din apartament. Călătoria spre avocat fusese destul de scurtă şi Adelaide-i arătă lui Balake drumul spre biroul acestuia.
      Ea intrase prima în birou, urmată de Blake.
   ─ Bună ziua, domnule Christopher, salută aceasta.
   ─ Adelaide. Întotdeauna o prezenţă elegantă, spuse avocatul ei sărutându-i mâna.
   ─ Acesta este detectivul Blake. L-am rugat să se ocupe de ceva şi cred că vrea să-ţi pună nişte întrebări, spuse ea, arătându-l pe Blake.
      Cei doi bărbaţi îşi strânseră mâinile energic, salutându-se din priviri.
   ─ Luaţi loc, vă rog.
      Cei doi se aşezară. Blake observă că avocatul o sorbea din priviri pe Adelaide.
   „Fir-ar ! Alt amant de-al ei pe semne.” îşi zise Blake.
   ─ Cu ce vă pot fi de folos ?
   ─ Adelaide mi-a dat acest document mie să-l cercetez, spuse Blake întinzând documentul respectiv.
      Avocatul se uită cu atenţie la el şi zise :
   ─ Pare a fi un testament.
   ─ L-am dus la un coleg de-al meu ce lucrează la Institutul de Criminalistică. Mi-a spus că este destul de vechi, dar nu poate să mă lămurească dacă aparţine sau nu defunctului domn Doyle.
   ─ Mai aveţi şi alte documente ale defunctului ?
   ─ Da, am eu. Blake mi-a cerut să iau cu mine câteva, spuse Adelaide, întinzându-i documentele.
      Avocatul le cercetă cu atenţie pe toate. Se folosi de o lupă pentru a mări scrisul şi a-l compara. Era o metodă simplă de comparaţie, dar foarte la îndemână în astfel de situaţii.
   ─ Scrisul se aseamănă. Pare a fi un document autentic, însă nu sunt sigur, zise avocatul.
   ─ Prietenul meu le poate analiza în mod profesionist la Institut.
   ─ Chiar aş recomanda asta.
   ─ Problema mea este : cine este persoana consemnată în acest document, ce se presupune a fi un testament.
   ─ Poate fi cel numit să administreze averea defunctului, poate fi un posibil copil al defunctului, ce ar avea dreptul la avere, dar trebuie să citesc mai întâi documentul pentru a vedea care este situaţia.
   ─ Domnul Doyle avea un avocat la rândul său ?
   ─ Eu sunt avocatul familiei.
   ─ A făcut un testament, în afară de acest document descoperit de Adelaide ?
   ─ Nu, din câte ştiu eu.
   ─ E posibil ca domnul Doyle să-şi fi ales un alt avocat ?
   ─ Tot ce e posibil.
   ─ Ce scrie în testament ? Sintetizaţi-mi.
      Avocatul citi documentul şi spuse :
   ─ În linii mari se dau dispoziţii. Bunurile mobiliare şi imobiliare, banii sunt ai doamnei Doyle. Însă există o sumă de bani, mai exact opt milioane de dolari care este lăsată unei persoane pe nume Cleo Alexander. Cleo poate fi foarte bine atât nume de fată, cât şi de băiat.
   ─ Cred că e fată. N-am pomenit băiat pe care să-l cheme Cleo, spuse Adelaide.
   ─ Ba da. În situaţia în care Cleo este ori nume de prostituată ori al unui travestit, răspunse Blake.
   ─ Nici nu concep aşa ceva, zise Adelaide.
   ─ Mister şi iar mister. N-am decât un nume consemnat pe un document şi niciun indiciu care să mă ducă la acea persoană, spuse Balke. E încurcată rău treaba.
   ─ Aş putea să-ţi dau documentele să le duci prietenului tău. Vreau să le cerceteze şi apoi vii la mine şi-mi spui ce-ai aflat, spuse avocatul.
   ─ E o condiţie ca să fiu plătit pe mai departe ? o întrebă el pe Adelaide.
   ─ Nu. Eşti liber să faci cum doreşti.
   ─ Iau documentele şi mă îndrept spre Institut. Cum aflu ceva nou, vă anunţ. Rămâi aici, Adelaide ?
   ─ Da.
   ─ Pot să-ţi împrumut maşina ? N-am maşină.
   ─ Şi eu cu ce mă întorc acasă ?
   ─ Te conduce avocatul.
   ─ Şi şoferul meu ?
   ─ Să se descurce, spuse Blake ieşind pe uşă.
   ─ Nesimţitul. Mereu este aşa, zise ea.
Logged

 
  Pages 1
AnimeFan | GFX | Artwork & Fanfiction | Topic: Mister, crime, îmbârligături (~~~Original~~~) Avertisment : +16 ani. « previous next »
Jump to:  

Director Web Romania - Utilis.ro - Voteaza-ne