Totul despre Japonia

[Nefertiti]

Part 1

Japonia (în japoneză 日本, se citeste Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale precum şi o multitudine de insule mici (peste 4000). Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante ce reprezintă un procent de aprox. 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu si Shikoku, plus numeroase insule mici.
Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice, placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numarul mare de vulcani activi din Japonia precum şi numarul mare de cutremure. Cu toate acestea se susţine ca aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite atât în zonele de munte cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Cu toate acestea, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor a avut de-a lungul timpului efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi. Legenda şi memoriile documentelor japonezilor conferă Ţării Soarelui Răsare o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, din marea grupare indo-europeană, a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influienţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialişii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spiritule din China: filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921) când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care pe plan extern promovează o politică expansionistă ce marca trecerea la imperialism. Japonia poartă războaie cu China (1894-1895) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905). După ce în 1905 Japonia a instituit protectoratul asupra Coreii, o anexează în 1910.

În primul război mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1913 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează razboiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.

Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei, precum şi evoluţia continuă spre progres au permis ca Japonia să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală
Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut in 1933.

Japonia in date

Succesiunea şi cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu anul 140 î.e.n.), adoptarea făcându-se în Japonia sub domnia împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea calendarului urmează sistemul numelor erelor (nengo). Două sau mai multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei perioade se stabileşte, în principiu, după cel al capitalei, reşedinţă a suveranului, şi marchează începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în funcţie de evenimentele majore din viaţa ţării, fie că ele au un caracter fast fie nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de prosperitate, stabilirea unei reforme sau o calamitate naturală pot fi pretexte pentru a fixa numele unei ere. Numărul anilor cât durează o eră este variabil.
Epoca medievală cuprinde o perioadă de şapte secole, începând cu secolul al XII-lea şi încheindu-se cu anul 1868. În Japonia a existat o perioadă istorică relativ îndelungată în care conceptul de stat era foarte vag. Unificarea clanurilor şi stabilirea unui stat central în Japonia a avut loc abia în anul 646 sub domnia împăratului Kotoku (645-654).

Din evul mediu Japonia iese o dată cu perioada Meiji sau a “Guvernării luminoase” (1868-1912), marcând intrarea Japoniei în epoca modernă. În anul 1868 a fost răsturnat ultimul shogun, Tokugawa Yoshinobu, iar împăratul Meiji (1867-1912) a fost repus în drepturile lui de conducător al naţiunii. Liderul forţelor imperiale, Saigo Takamori şi liderul forţelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit şi au discutat predarea paşnică a puterii.

Preistorie

Preistoria este acea porţiune din trecutul uman care precede documentele scrise şi poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, şi durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menţionate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradiţional, pentru a diviza istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului ţării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.

Va urma...

[jupy]

neffe te admir! sincer! iti iei din timp ca sa ne spui noua despre anime iar acum despre japonia! sunt chiar fericita ca cineva se ocupa si esti chiar super daca poti cauta atat si apoi sa postezi! esti chiar super o sa citesc ce ai scris pe aici si iti multumesc mult ca ma ajuti sa aflu mai multe!!!

[Nefertiti]

Imi face placere sa impart din informatiile pe care le detin.

Part 2

Perioada paleolitică (pre 8000 i.e.n.)

Perioada paleolitică (kyusekki jidai), numită de asemenea perioada preceramică, este caracterizată prin rămăşiţe materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î.e.n. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă începe, adică, momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârşitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olărit neolitice.

Factorii geologici şi naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămăşiţelor din paleoliticul japonez se bazează pe informaţii referitoare la stratificaţia solului. În al doilea rând, schimbările climei şi scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul şi forma ţării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puţin simţită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel legături periodice, mai ales între anii 20.000-18.000 î.e.n., între peninsula Coreea şi insula Kyushu (sudul Japoniei) precum şi cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferenţa climaterică din aceste zone şi faptul că erau legate cu diferite părţi ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul şi sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate.

Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămăşiţe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămăşiţe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaşte prea puţin despre modul de viaţă al locuitorilor arhipelagului. Situri în care stratificarea solului din perioada paleolitică să fie clară, precum cel de la Nogawa din regiunea Kanto, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendinţa să se bazeze pe analiza detaliilor şi a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade.

Denumirea de “paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neşlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.e.n.). Descoperite în Peştera Fukui şi Sozudai din Kyushu, precum şi în tumultul Kanto aparţinând sitului Iwajuke şi Hoshino (aflate în nordul câmpiei Kanto) aceste unelte neşlefuite au fost comparate cu cele descoperite în Zhoukoudian (Chou-k’ou-tien) şi alte situri din nordul Chinei. “Poduri de pământ” scoase la iveală de scăderea nivelului mării ar fi putut permite contactul uman între China şi Japonia, dar cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost habitate pentru prima dată. Mulţi arheologi japonezi şi străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic.

Rămăşiţele paleoliticului târziu (cca. 28.000 – cca. 10.000 î.e.n.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.e.n., se observă o creştere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de şlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuţite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia, în paleolitic. Însă mici diferenţe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificaţia acestor diferenţe fiind interpretată diferit de către oamenii de ştiinţă, rezultând păreri contrare referitoare la relaţiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă şcoală de gândire vede această inovaţie, în domeniul fabricării uneltelor, ca o infuzie din exterior, prin legătura cu continentul. Au existat legături de netăgăduit între Hokkaido şi Siberia, iar asemănările între artefacte sugerează că Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemnează China de nord şi Manciuria. În mod evident, a avut loc şi o dezvoltare independentă de influenţele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămăşiţele materiale din arhipelag şi cele de pe continent.

Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, tot la fel de puţine lucruri se pot spune şi despre modul de viaţă al oamenilor din această perioadă care au locuit pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse de scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, rezumând accesul cercetătorilor numai la culturile arheologice care au supravieţuit până astăzi în zonele de câmpie şi deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activităţi bazate în special pe vânătoare şi cules. Uneltele de calitate din piatră erau schimbate cu altele de la mari distanţe; de exemplul roca vulcanică, obsidianul, care se găsea în prefectura Nagano a fost prelucrată de grupuri aflate la periferia Tokyo-ului de azi. Se pare că o caracteristică a acestei perioade a fost uniformitatea culturilor pe zone largi.

Perioada paleolitică este, deci, caracterizată de trei elemente: scăderea nivelului mării şi formarea de aşezăminte pe coastele Japoniei, legătura dintre arhipelag şi continent şi perfecţionarea uneltelor din piatră.

Perioada Jomon (cca. 8.000 î.e.n. – cca. 300 î.e.n.)

În perioada Jomon (cca. 8.000 î.e.n. – cca. 300 î.e.n.) principalele ocupaţii sunt identificate cu vânătoarea şi culesul, iar ca o caracteristică a arhipelagului japonez, utilizarea frecventă a resurselor marine. Din punct de vedere literal, numele acestei perioade provine din cuvintele jo=împletitură şi mon=ornament.

Populaţia indigenă

Populaţia indigenă se numeşte ainu fiind azi pe cale de dispariţie (au mai rămas cca. 20.000). Aceştia trăiesc azi în sudul insulei Sahalin, în arhipelagul Kurilelor şi în nord-vestul insulei Hokkaido. Posedau o organizare socială patriarhală şi poligamă şi aveau o religie bazată pe cultul ursului.

Originile civilizaţiei japoneze

Originile civilizaţiei japoneze se pierd în negura timpului. 11 februarie 660 BC este considerată data tradiţională când Japonia a fost fondată de împăratul Jimmu Tenno. Aceasta este numai versiunea istoriei japoneze datând de la primele înregistrări scrise din secolele al şaselea respectiv al optulea când ţara a adoptat alfabetul chinez. În această perioadă mai mulţi împăraţi se luptau pentru putere. Cu scopul de a-şi legitima pretenţiile la tron ei au comandat poeţilor de curte să scrie mmai multe colecţii de poeme în care pretindeau că au moştenit puterea direct de la zeiţa soarelui Amaterasu ( care a rămas încă cea mai venerată zeiţa a panteonului Shinto ), cu medierea nepotului ei Ninigi lui Jimmu Tenno, despre care se afirma că este unul dintre strămoşii familiei imperiale japoneze. Acest mit propagandistic a fost preluat de istoricii din secolul al XIX lea şi a devenit un pilon fundamental al ideologiei naţionaliste japoneze Kokutai.

Izvoare chineze mai credibile descriu o ţară "Wa" condusă de mai multe familii - fiecare având zeităţi proprii. Studii recente de antropologie arată că strămoşii japonezilor par să fi emigrat din Siberia ori Polinezia.

Cronologia Perioadei Jomon :
11 februarie 660-585 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Jimmu Tenno.
581-549 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Suizei.
549-511 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Annei.
510-477 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Itoku.
475-393 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kosho.
392-291 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Koan

Va urma...

[LaDy_D3viL]

Si felicitarile mele! Un subiect despre care imi place sa vorbesc... o sa citesc, prrmit.. acum insa am reusit sa o citesc doar pe prima... Sper sa mai pui! Prima parte o aveam cat de cat,d efapt am mai citit ceva asemanator... anyway....good work! ><

[Nefertiti]

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.)

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.) desemnează momentul în care agricultura ia o amploare deosebită, culminând cu apariţia primelor forme de organizare politică în unele zone ale arhipelagului. Perioada a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez realizate cu roata olarului. Această perioadă este urmată de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecându-se astfel într-o nouă perioadă a istoriei, protoistoria.

Cronologia Perioadei Yayoi :

290-215 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Korei.
214-158 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kogen.
158-98 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kaika.
97-30 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Sujin.
29 i.e.n. - 70 e.n. - Domnia împăratului legendar Suinin.
71-130 - Domnia împăratului legendar Keiko.
131-190 - Domnia împăratului legendar Seimu.
192-200 - Domnia împăratului legendar Chuai.
201-269 - Domnia regentei Jingo-Kogo (soţia lui Chuai).

Perioada Kofun (Yamato) (cca. 300 - 552)

Apoximativ în anul 405, curtea japoneză a adoptat oficial sistemul de scriere chinezesc. În secolul al şaselea budismul a pătruns în ţară adus de imigranţi coreeni. Aceste două evenimente au revoluţionat cultura japoneză şi au marcat începutul unei lungi perioade de influenţă culturală chineză. De la stabilirea primei capitale la Nara (ulterior aceasta se va muta la Kyoto) în 710 până în 1867 împăraţii erei Yamato au domnit doar cu numele, aveau doar o valoare simbolică, căci puterea aparţinea nobililor de la curte, regenţilor sau shogunilor (guvernatori militari ai provinciilor japoneze).

Cronologia Perioadei Yamato :

270-310 - Domnia împăratului legendar Ojin.
313-399 - Domnia împăratului legendar Nintoku.
391 - Japonezii trec în Coreea, înfrâng armatele regatelor Koguryo şi Silla şi întemeiază o mică colonie în extremitatea sudică a peninsulei. Aceasta zonă se numeşte Mimana. În semn de mulţumire trupelor japoneze pentru ajutorul dat în eliberarea teritoriului uzurpat de regatul Silla, regele regatului Paekche trimite învăţaţi în Japonia, care aduc cu ei sistemul de scriere chinez.
Aprox. 400 - Mari grupuri de oameni migrează din vestul insulei Kyushu (unde au trăit până acum cele mai puternice, mai avansate şi mai bine organizate clanuri - uji) către nord-est şi se aşează în Câmpia Yamato. (Alte clanuri migrează din nord şi se aşează în zona Izumo.) Existau trei tipuri de clanuri (uji): shinshoku (cei care pretindeau o descendenţă similară familiei imperiale şi descendenţi ai zeilor ce datează dinaintea împăratului Jimmu Tenno - primul împărat legendar al Japoniei), koshitsu (aceia care pretindeau descendenţa din familia imperială de după împăratul Jimmu Tenno), banmin (clanuri puternice care nu pretindeau descendenţa din familia imperială). Clanul Mononobe era un clan (uji) puternic din punct de vedere militar, aparţinând clanurilor shinshoku. Clanul Nakatomi aparţinea de asemenea clanurilor shinshoku. Clanul Soga era administratorul moşiei imperiale şi al clanurilor koshitsu.
400-405 - Domnia împăratului legendar Richu.
406-410 - Domnia împăratului legendar Hanzei.
412-453 - Domnia împăratului legendar Ingyo.
453-456 - Domnia împăratului legendar Anko.
456-479 - Domnia împăratului legendar Yuryaku.
480-484 - Domnia împăratului legendar Seinei.
485-487 - Domnia împăratului legendar Kenso.
488-498 - Domnia împăratului legendar Ninken.
498-506 - Domnia împăratului legendar Buretsu.
507-531 - Domnia împăratului legendar Keitai (al 26-lea împărat al Japoniei)
531(4)-535 - Domnia împăratului legendar Ankan.
532 Fortele regatului Paekche şi Silla recuceresc jumătate din zona de influenţă japoneză din Mimana, Coreea.
535-539 - Domnia împăratului legendar Senka.
536 - Soga Iname devine Mare Ministru şi sfătuitor al tronului. (El introduce sistemul controlului nobilimii asupra Casei Imperiale prin căsătoria fetelor din familia Soga cu împăratul sau cu majoritatea posibililor moştenitori.)
539-571 - Domnia împăratului Kimmei. El are o fiică a cărei mamă era din familia Soga. Această fiică se va mărita mai apoi cu împăratul Bidatsu şi va deveni împărăteasa Suiko.

Va urama...

[LaDy_D3viL]

"201-269 - Domnia regentei Jingo-Kogo (soţia lui Chuai)"---> a fost la conducere ci o femeie? spune-mi ca e adevarat...
Acum am citit tot,tot,tot... Iei aceste date direct de pe internet sau le scrii tu din mai multe materiale?