Pyramid: ultima divinatie

[DeeDee]

Este povestea cu care m-am bagat in concurs, acolo a luat locul II, dar a fost destul de apreciat de cei care au vizitat topicul si au votat. Am spus ca il voi muta si continua aici, asa ca here I go: deocamdata pun fragmenul pe care l-ati vazut si acolo, cu putine mici modificari ca sa se potriveasca cu ideile mele pentru continuare.

                                             



Pyramid: ultima divinatie



Motto: As vrea sa fiu creion…
Acel creion din mana ta, sa ti-o simt calda
In timp ce, tinandu-ma strans, sa ma aluneci
Sa desenez pentru tine
Sa-ti simt privirea rece si patrunzatoare
Pe varful meu si pe hartie…
Sa-ti tremor mana si sa o fac sa scrie
Toate necuvintele de la Inceput, cand
Voci nu existau.


Vreau sa ma vezi, sa ma tii, sa ma iubesti
Pentru ca eu sunt cerneala ta,
Si gandul tau,
Si legea ta…





Capitolul I: Ceremonia


Amaradia, miliarde de ani inaintea aparitiei vietii pe Pamant


Lumina violeta se rasfrange peste templul alb de filderodiu, colorandu-l in sclipiri palide. In jurul sau se afla campii albastre asteptand inflorirea. In orasul Amaradia este sarbatoare, locuitorii sarbatorind ziua Creatiei.
Peste putin timp, se vor strange cu totii in jurul templului pentru a chema Lumina. Cu pletele argintii stralucitoare, piele alba si robe violete, isi vor impreuna mainile si se vor ruga pentru toti cei care nu au reusit sa se bucure de existenta lor si acum se odihnesc in Imensul Infinit.
Familia regala va deschide ceremonia, investind-o pe printesa mostenitoare a tronului in functia de Preoteasa a Soarelui; pentru fratele ei este prima ceremonie, el implinind abia acum varsta si intelepciunea necesare pentru a participa la aceasta ceremonie care ii va schimba pentru totdeauna conceptiile.
Este prima ocazie a poporului de a vedea intreaga familie regala reunita intr-un singur loc, deoarece maestrii in arta Creatiei nu stau mult timp pe aceeasi planeta; in fiecare coltisor de Univers, ei aduc semintele vietii.
Traditia spune ca maestri Creatori, o data ajunsi la maturitate, se unesc doi cate doi si pornesc intr-o calatorie in cautare de lumi noi. Creatorii sunt cele mai vechi fiinte din Univers, dar viata lor este atat de de lunga, incat timpul pare ca sta in loc, si o data cu timpul, si amaradienii.
Intreaga Congregatie s-a adunat pentru a sarbatori majoratul printesei. Alte familii cu traditie in Creatie s-au adunat , sperand ca fata sa-si aleaga drept sot pe unul dintre tinerii din familia lor. Ei stiu ca Alyona va ramane Mare Preoteasa doar un an, ea trebuind sa plece apoi, alaturi de el, sa duca viata pe o alta planeta. In freamatul multimii, pe poarta palatului iese Regina mama impreuna cu sotul sau, urmati indeaproape de Alyona si de Absiris, fratele sau mai mic. Lumina a crescut in intensitate, si din clipa in…





Capitolul II: Pestera celor 1000 de sabii

Pamant, anul 3000 DH


Pe platforma A23, muncitorii lucrau cu grija sa nu fie auziti de cei de sus; lasasera acest ultim tunel de acces pentru ca era si cel mai periculos. Cu toate acestea, trebuiau sa riste; daca nu erau descoperiti, acest tunel ramanea o cale de acces catre suprafata Pamantului de care Ei nu stiau.
-----------
In anul 3000, oamenii nu mai erau stapanii planetei lor. In urma cu 500 de ani, o rasa avansata de luptatori din afara spatiului cunoscut descoperise o planeta infloritoare aflata in afara a ceea ce ei numeau Universul cunoscut. Razboiul era singura lor ocupatie, iar cerintele lor nutritionale erau destul de simple. Le placea sa ucida, iar victimele erau consumate pe loc.
Clasata drept una dintre cele mai periculoase rase din galaxie, planetele mari preferau sa raspunda cerintelor lor si sa negocieze. Zogrenii erau rezonabili cu marile puteri, deoarece nu doreau o alianta puternica impotriva lor, dar pamantenii erau o civilizatie neinsemnata ca forta de lupta si tehnologie. O planeta dezbinata care nu putea opune rezistenta.
Dupa primul asediu, oamenii incepusera sa se gandeasca la modalitati de a se apara, dar Zogrenii aveau arme de distrugere in masa cu care nimicisera orasele mari, iar la sol, nici o arma de pe pamant nu reusise sa strapunga armurile lor. "Masinile de lupta", asa cum le numise armata, distrusesera intr-un an rezistenta Aliatilor iar oamenii fusesera nevoiti sa se refugieze sub pamant si sa isi construiasca acolo o noua societate.
----------------
Unul dintre muncitori ridica burgoflexul spre a-l potrivi din nou, dar un obiect lucios ii atrase atentia.
- Ce-i...asta...?
Intinse mana si apuca o cutie pe care o trase din zid cu mare efort. Cutia era inchisa bine, iar trecerea anilor parea sa isi fi spus cuvantul in privinta aspectului ei. Muncitorul o zgaltai putin; nu se auzi nimic.Omul ridica din umeri si se pregati sa o arunce, dar un prieten de-al sau il observa.
- Asteapta, Mick!
- Ce este?
- Acea cutie...Te pregateai sa o arunci, nu?
- E goala.
- Totusi...am gasit-o la un anumit nivel. E istorie.
- Si ce poate sa-ti spuna ocutie goala despre viata de dinainte de...de...ei? intreba omul cu naduf.
- Offf...imi pare rau pentru familia ta, Mick. Dar inaintasii nostri au rezistat o
vreme. Orice indiciu am gasi din perioada aceea se afla la acest nivel. E ca un piesele unui puzzle. Vom contrui peste ce au facut ei si poate vom gasi o cale...
- Astea-s basme, il intrerupse Mick. Nu mai esti copil, Will.
- Poate ca nu, dar eu cred ca exista ceva puternic acolo sus care ne indruma din
cand in cand, si acela imi spune sa nu renunt la speranta.
- Si unde era el sau ea cand sotia si cei trei copii ai mei au fost prinsi de
Zogreni? tipa Mick.
Will tacu. El era inca un tanar idealist, isi spuse Mick. Orfan de la nastere, nu simtise durerea de a pierdepe cineva, si nici singuratatea, fiind mereu inconjurat de zeci ca el. Mick ofta.
- Will, imi pare rau. Tine cutia, daca iti place atat. Eu ma intorc la treaba, mai
am de inaintat 5m astazi.
Spunand acestea, Mick se indeparta, lasandu-l pe tanarul Will cu misterioasa cutie in mana. Will se uita cateva clipe la spatele lui Mick care se intorcea la locul sau. Intr-adevar, cutia putea fi doar una dintre acele iluzii pe care le mai gasisera la acest nivel in timpul sapaturilor,nu trebuia sa se entuziasmeze foarte mult. Will o scutura usor. Ceva fosnea inauntru si de asemenea, se auzea un zgomot distinct, ca si cand niste pietricele fine ar lovi marginile cutiei. Orice era, merita investigat. El stranse cutia la piept si porni catre lifturile companiei.
Toate obiectele suspectate de a duce informatii referitoare la metode de lupta impotriva Zogrenilor erau duse la Batranii coloniei, inteleptii care conduceau triburile ce scapasera de la macel. Baiatul trecu tacut de zgomotul slab al masinariilor care sfredeleau piatra, de muncitorii asudati side praf. Isi vari mana in lichidul vascos de pe piedestalul de comanda, lichid care ii recunoscu ADN-ul si il lasa sa treaca. In fata lui se deschise o usa alba si el pasi in incaperea de 5 pe 5 metri,apasand apoi butonul de la nivelul cel mai de jos, nivelul 100. Cu o usoara smucitura in dreptul buricului, Will simti caderea in gol, ca de fiecare data. Isi dadu jos casca de protectie si isi trecu o mana prin par. Se uita apoi la ledurile fosforescente care ii spuneau la ce nivel ajunsese, apoi din nou la mica bijuterie din mana sa. Scrijelind apoicu unghia putin din pamantul si rugina depuse de timp, descoperi o cutie metalica roz care ii amintea de cutiile de mancare ale fetitelor din scoala primara. Cu siguranta, aceasta cutie putea ascunde numai planuri planuri militare de o importanta cruciala! Will rase cu pofta.
   Zgaltaituri ale liftului, de altfel destul de lin de felul sau, il facura pe Will sa-si indrepte atentia din nou in sus. Ledurile liftului se aprindeau si se stingeau ca nebunele si Will avu doar o secunda sa se gandeasca: cutremur.
Mainile sale gasira deschizatura usii liftului si trase cu putere. Usa ceda iar Will aproape fu tras de curentul de aer creat de liftul in viteza. Apasa butonul de oprire urgenta, dar liftul refuza sa se opreasca. Will se intoarse catre usa si hotari sa sara.
   Strecura cutia in interiorul mantalei si se uita tinta in fata, incercand sa gaseasca un tipar pentru a ateriza in siguranta. Se ridica pe varfurile picioarelor, isi propti mainile de marginile liftului si sari in gol.
-   Ce noroc am avut, sopti tanarul, privind injos.
Liftul se prabusise pana jos si se facuse tandari la etajul 100, blocand astfel unul dintre drumuri. Cutemurul incetase.
-   Buuun, mai am de coborat 15 etaje...
Temandu-se de o replica a cutremurului, Will alese calea cea mai lunga si cea mai grea catre Batrani: prin Pestera celor o mie de sabii.

   De mic copil, lui Will, ca si altor orfani, ii placuse sa exploreze lumea incare se nascuse, o lume limitata si privata de bucuria oferita de prezenta Soarelui. Lasati in grija cate unui profesor, copiii gaseau diverse tertipuri pentru a-i pacali pe tutorii lor si a pleca in explorare. Will si grupul luide prieteni ajunsesera si in situatii periculoase in acest fel, precum intalniri iminente cu Zogrenii, dar scapasera cu bine.
   Intr-una dintre aceste escapade, descoperisera o pestera care incepea la nivelul 85 si se continua injos, pana la nivelul 100. Baietii revenisera si a doua zi, si a treia...pana ce reusisera sa cerceteze fiecare cotlon, fiecare stalactita si stalagmita. Pestera era incarcata cu istorie. Pe peretii ei erau desenate scene de lupta, planuri, copilasi, semanand mult cu desenele rupestre din preisotrie. De asemenea, in unele locuri se vedeau urme ale trecerii umane mai evidente, saloane care fusesera curatate si transformate in camere, stalactite si stalagmite taiate pentru a servi drept mobilier, iar intr-o camera in care ajunsesera foarte greu erau depozitate arme.
Colectia impresionanta de pistoale, tunuri, mitraliere, dar si cutite, sabii, scuturi, prtecum si celelalte urme ale trecerii umane ii facusera pe Batrani sa ajunga la comcluzia ca aceasta era, de fapt, prima asezare subterana a supravietuitorilor bataliilor de la inceput.
Fusese numita romantic “Pestera celor o mie de sabii” dar importanta sa de vestigiu istoric nu mai era respectata de copii, care o transformasera in locul lor de joaca.
Will zambea, amintindu-si vechi jocuri de pe vremea cand era copil. Pasii il purtau singuri pe drumul stiut, in timp ce mintea lui ratacea pe cararile trecutului. Purta cutia ca pe un talisman la piept, neindraznind sa se uite la ea, ca si cum aceasta l-ar fi coplesit cu puterea sa.


(Va urma)

--------------------------------------------

Ok, acum cateva consideratii.
1. Motto-ul din inceput de refera la relatia dintre creator si creatie, care va deveni putin mai evidenta pe parcurs, o data cu dexvoltarea povestii. Daca va intriga acum destul de mult, este bine. 
2. Nu vroiam sa il fac pe Will decat un simplu mesager, dar dupa ce Arianda a spus ca ii asteapta o dezvoltare, m-am razgandit si il voi face unul dintre personajele principale. Urmatorul post va cuprinde cate ceva din psihologia lui, pentru ca aceasta calatorie prin pestera se va dovedi o incercare grea pentru Will.
Am de gand sa fac si niste desene, ca sa imi conturez mai bine personajele...desigur, acest lucru va dura si nu o sa le pun aici daca nu sunt satisfacuta de ele. Mai ales ca un lucru in care cred este ca ilustratiile unei povesti il limiteaza pe cititor in a-si imagina universul povestii, si nu as vrea sa impun acest handicap celor care vor binevoi sa citeasca Pyramid.

Acestea fiind spuse, astept comentariile voastre.

[DeeDee]

Nici un comentariu...?! o fi pentru ca s-a zis totul despre asta la concurs? Ma rog, sper sa fie asa. Pun continuarea, dar nu voi mai continua sa postez aici daca povestea nu intereseaza.

-----------------------------

           Pe masura ce se afunda in interiorul pesterii, culoarele deveneau din ce in ce mai intunecate, iar clipocitul distinct al apei ce curgea pe pereti se auzea, din ce in ce mai apasator pentru Will.
Pentru prima data, pestera i se parea din ce in ce mai mare, pe masura ce inainta...era singur, poate mai singur decat fusese vreodata, si acum realiza ca, de fapt, el nu mai venise niciodata singur in pestera. Parca fara sa simta, toata fascinatia pe care o simtitise privind desenele de pe pereti se transformase in neliniste. Oare inca mai stia totul despre aceasta pestera? Oare se schimbase mult in zece ani?
Cu siguranta, se schimbase. Entuziastul Will se afla fata in fata nu cu un prieten, asa cum crezuse, ci cu un strain.
Incercand sa-si tempereze bataile inimii, Will pasi cu grija mai departe. Stia ca in curand va intra in portiunea de pestera neluminata, unde accesul era interzis din cauza pericolului de accidentare. Stia de asemenea - si regreta- ca singura sa sursa de lumina ce se afla incorporata in casca fusese pierduta in timpul sariturii din lift.
Cu toate aceste obstacole si pericole, Will era din ce in ce mai convins ca ceea ce purta aproape de piept era diferit fata de celelalte obiecte gasite la nivelul 1 de-a lungul timpului.
El asculta vorbele intelepte ale Batranilor care incercau sa-i linisteasca pe muncitori si pe ceilalti membri ai triburilor, frustrati ca nu gaseau o cale sa-si recucereasca suprafata.
Inteleptul Ae'org spusese ca nu exista o cale usoara catre nici un loc unde merita sa ajungi, citandu-l pe un alt intelept al trecutului, Albert Camus. Ae'org era seful consiliului Batranilor, si unul dintre cei cu care Will se putea identifica, datorita naturii sale reflexive si atitudinii relaxate fata de viata.
Cu toate acestea, atunci cand situatia devenea serioasa, Ae'org se schimba, devenind liderul si strategul cel mai apreciat din noua societate. Astfel, de cand fusese ales liderul consiliului in urma cu 50 de ani, nimeni nu ii contestase vreo decizie si nimeni nu se gandise sa il schimbe din functie.
   Gandul la Ae'Org ii limpezise lui Will temerile. Oare Batranul s-ar speria prosteste de o pestera intunecata? Cu siguranta, nu. Will se rusina de atitudinea sa de mai devreme, si o noua imagine ii incolti in minte. Ii va da cutia lui Ae'Org si in admiratia intregului consiliu va povesti cum a infruntat temuta pestera si cum el, erou cu o misiune, nu s-a lasat invins de nimic si a ajuns pana la capat.
Fata i se lumina: stia ce trebuie sa faca mai departe. In jurul sau se intunecase, iar Will se apropie de partea pesterii mai ferita de pericole, plimbandu-si mana pe peretele umed si rece. Inainta incet, pas cu pas, verificand cu varful piciorului locul unde calca, in timp ce mana citea adanciturile si ridicaturile peretelui.
   Dupa ceea ce paruse o vesnicie, Will auzi un zgomot distinct ce semana cu un susur de izvor si intelese ca ajunsese unde trebuia. Ridica piciorul si se pregati sa il coboare, dar acesta intalni nu piatra, cum se asteptase Will, ci apa rece. Si-l retrase din reflez, apoi incepu din nou sa il coboare cu grija. Cand apa ajunsese in dreptul genunchiului, piciorul atinse piatra tare. Will cobori si dreptul langa stangul si, ignorand fiorii reci care ii strabateau corpul, incepu sa mearga prin apa mica.
Lua apa in pumni si ii ridica deasupra capului, permitand suvoaielor ca de gheata sa i se prelinga pe fata, spaland astfel sudoarea rece produsa de panica de mai devreme.
Inviorat, isi continua drumul pana ce tunelul, nu foarte ingust, se lati intr-un salon luminat, magnific - tabara de joaca secreta a grupului lui Will.
Baiatul simti din nou cum suvoiul amintirilor risca sa il napadeasca, si emotia ii pusese un nod in gat. Vechiul grup...era Michael, un baiat roscat cu pistrui, foarte bun la sculptura mai ales in lemn, avea un cutitas cu care se tot lauda, si facuse tot felul de jucarii mici din lemn pe care le daruia prietenilor lui, si medalioane pentru fete...fusese prins de Zogreni cu trei ani in urma, intr-o misiune de recuperare la suprafata...era Mylene, cea mai frumoasa fata din grup disparuta fara urma intr-o zi dupa ce fusese chemata de Batrani...tot disparuta in misiune, probabil...era Alin, prietenul sau cel mai bun, cel care construise singur comoara lor, o barca superba cu care coborasera de atatea ori diferenta de la nivelul 86 la nivelul 99 - lucru pe care intentiona sa il faca Will si acum...Alin se imbolnavise si murise subit, lasand un grup indurerat...si multi altii, ale caror nume si fete se pierdeau acum in ceata, care se raspandisera pe la diverse nivele sau se odihneau demult in Imensul Infinit.
Cu o mana tremuratoare, Will desprinse funia barcii de mal, o impinse in lac si privi cum pluteste deasupra apei. Dupa o scurta inspectie, Will constata ca nu se deteriorase nici un pic fata de ultima data cand fusese folosita. Will lua o lanterna de pe peretele de langa el, apoi sari in barca si se pregati de calatoria pe toboganul de apa.

(Va urma)

[DeeDee]

still no comment? mai pun o bucata, poate o sa intereseze mai mult, din moment ce contine si dialog 


Barca incepu sa pluteasca lin catre mijlocul lacului, facand valurele prin oglinda rece. Will indrepta lanterna catre abisul intunecat ce il astepta. Nu putea sa nu se gandeasca la faptul ca acesta va fi ultimul drum.
        - Tine-te bine de marginile barcii, tine-te cu ambele maini!
Will intoarse capul dupa sunet, asteptand-se parca sa il vada pe capitanul Alin, dar imaginea vechiului sau prieten se risipi in intunericul pesterii.
        - Fa-mi loc langa tine, Will! Rasuna si glasul cristalin al Mylenei, dar fetita disparu si ea, rasul ei senin continuand sa rasune in urechile lui Will.
Tulburat de vechile calatorii la care nu fusese aproape niciodata carmaci (sau cel putin nu isi amintea sa fi fost vreodata), pentru ca el fusese cel mai mic din grup, Will se pregati sufleteste pentru ceea ce urma sa se intample. Stia ca nu va reusi sa ocoleasca toate obstacolele vechi, iar schimbarile care avusesera loc in interiorul pesterii in ultimii ani nu aveau cum sa il ajute.
Primul soc il simti atunci cand barca se inclina periculos in fata, angajandu-se in coborare. Will se inclina in spate si se prinse mai bine de marginile barcii.
Stalactite treceau amenintator de aproape de capul sau, si Will trebuia sa se aplece sau sa le ocoleasca. Barca se zgaltaia si ea, iar Will incepuse sa se teama ca nu va mai ajunge pana la urma la Batrani.
Insa dupa cateva cotituri, Will simti ca isi aminteste drumul si se orienta mai bine. De asemenea, se obisnuise si cu zgaltaiturile barcii, asa ca incepuse sa isi mai relaxeze corpul incordat.
Se opri pentru o clipa din vaslit pentru a admira sclipirile din jur, asa cum facuse de atatea ori cand era copil. Piersut in reverie, nu simti pericolul. Paraitura il reause la realitate – vasla i se rupsese de un bolovan iesit din apa.
Ingrozit, Will privi in jur, incercand sa se orienteze. Pe traseu mai aparea un ultim cot in unghi de 60 de grade, dar pentru a trece cu bine de el, avea nevoie de vasla. Se propti cu ciotul ramas de pietre, dar zvacniturile barcii, care parca se intetisesa din nou, il facura sa scape si bucata de lemn.
Will stia ca nu va mai reusi sa carmeasca, si ca nu va supravietui impactului.
Smulse cutia de la piept si o arunca in apa, isi facu rapid o rugaciune si se pregati de impact.
Barca se apropie de cot, se lovi de perete si iesi de pe curs. Will inchise ochii. Va zbura o vreme, apoi va incepe sa cada. Mai mult de atat nu vroia sa stie cum va muri.
Ciudat...isi spuse dupa cateva minute bune. Senzatia de plutire nu parea sa il paraseasca. Poate murise deja si nu-si daduse seama? Fara sa il doara, fara sa simta ceva? Poate ar trebui sa verifice. Will deschise ochii incet.
Plutea cam la un metru deasupra apei. Si asta nu era tot: din cate observa Will, corpul lui era invelit de apa, si nu apa rece ca aceea pe care o parasise, ci o apa calda si imbietoare pe care parca nu mai vroia sa o paraseasca.
In plus, dintr-o data, toata partea aceea a pesterii fusese invadata de lumina.
-   Hei tu, de acolo! Esti bine?
Will isi intoarse ochii dupa sunet. Descoperi un baiat blond cu ochi alabastri, cam de varsta lui, imbracat intr-un fel de uniforma.
-   Eu...pai, cred ca da.
-   Ai de gand sa ramai suspendat asa pana recucerim suprafata?
-   Nu, eu...ai spsu ca recucerim suprafata? Will isi mari ochii.
-   Asta incercam cu totii, nu? Rase baiatul. Numele meu este Evgheni. Ma antrenez in artele Luminii.
-   A, eu sunt...in ce ai spus ca te antrenezi?
Blondul ridica sprancenele in asteptare.
      -Will. Ma numesc William, dar mi se spune Will si sunt muncitor la tunel.
- Un muncitor? Si ai avut curajul sa vii singur pe aici? Trebuie sa fie ceva de capul tau.
- Um...poti sa ma ajuti putin? Adica, iti multumesc pentru salvarea prompta, dar cred ca acum ma poti elibera din scutul de apa, rase Will.
- Apa? Asta nu am facut-o eu. Ti-am spus, eu folosesc lumina.
- Atunci...?
- E opera ta. Elibereaza-te singur.
Evgheni se rezema de peretele pesterii si isi incrucisa bratele la piept.
-   Si grabeste-te, nu avem toata ziua, adauga el.\
Will scoase limba in directia lui.
-   Incerc!
Se invarti in aer de cateva ori, dar apa continua sa se muleze pe formele corpului sau, si nici gand sa il elibereze. Evgheni ofta.
-   Ce-ti ia atat?
-   Eu chiar incerc! Ai rabdare!
-   Tot ce vad eu e ca te joci de-a mica sirena prin aer.
Will incepu sa se zbata mai tare.
-   Bine, o sa incerc sa te ajut putin.
Evgheni facu un gest iar “luminile” se apropiara de Will. Curand, in jurul lui incepura sa se ridice aburi. Balonul de apa de sparse iar Will cazu cu zgomot in apa rece. Scoase un tipat suprins iar Evgheni incepu sa rada cu pofta de pe margine.
-   Ha ha! Arati ca o gaina plouata! Ha ha!
-   Iti multumesc pentru socul hipotermic, se stramba Will, facand si o reverenta la iesirea din apa.
-   Cu placere, iti stau oricand la dispozitie!
Evgheni se uita la Will, asteptand reactia acestuia, dar baiatul se uita catre caotul periculos.
-   Ce este? Intreba Evgheni
-   Barca...s-a dus.
-   Era doar o barca. De ce te afecteaza asa?
-   Alin, imi pare rau...spuse Will cu privirea pierduta.
Evgheni isi dadu ochii peste cap, apoi paru ca isi aminteste ceva.
-   Am gasit asta mai devreme. E a ta?
Will de intoarse si zambi la vederea cutiei din mana lui Evgheni.
-   E motivul pentru care am coborat, raspunse el.
-   Serios? Eu nu as face o asemenea nebunie nici pentru o fata?
-   De ce nu?
-   Nu stiu, nu am gasit nici o fata pentru care sa doresc sa fac asa ceva, ma intelegi? Totusi...cutia asta...e speciala, nu?
-   Sa stii ca este! afirma Will
-   Mda. E roz, pufni Evgheni. Ia-o.
-   A...te simti lezat?
-   Foarte. Eu nu ma asociez cu lucruri roz.
-   Inteleg, zambi Will.
Urma o pauza in care nici unul nu se uita la celalalt, timp in care Will adaposti din nou cutia in interiorul hainei sale.
-   Am desoperit-o foarte aproape de suprafata, Will intrerupse tacerea.
-   Deci contine indicii care ne-ar putea ajuta la lupta?
-   Noi asa credem
-   Voi?
-   Prietenul meu Mick vroia sa o arunce.
-   Asta as fi facut si eu, rase Evgheni.
-   Deci, numai eu am crezut ca ne va folosi, spuse Will plecandu-si capul.
-   E bine si asa, ii raspunse Evgheni. Era prea multa liniste jos, numai antenamente peste antrenamente si plictiseala. Poate ca aveam nevoie de o mice...furtuna in Consiliul Batranilor.

(va urma)

[jupy]

mda.. pai: nu e tocmai genul meu de poveste xD prefer Fantasy, dar capitolul unu mi-a atras atentia ^^
pentru un SF e destul de bine realizat!!! are cateva erori care se confunda cu prezentul ( cum ar fi barca, care ma asteptam sa se schimbe in 990 de ani xD) dar in rest e interesant!!!
astept urmatorul capitol!!!

[DeeDee]

Hm...de fapt, si eu m-am gandit mult inainte sa introduc barca in poveste, dar datorita faptului ca oamenii au fost fortati sa locuiasca sub pamant, ma gandesc ca in prima faza a avut loc un regres tehnologic, si apoi oamenii s-au concentrat pe securitate si pe asigurarea unui minim de supravietuire.
Copiii se joaca si cu lucruri mai simple, de aceea o barca cu care sa coboare diferenta de nivele e potrivita. Alte elemente ale prezentului sunt probabil explicabile la fel. Daca mai vedeti ceva care deranjeaza nu exitati sa spuneti. O sa mai petrec ceva timp dezvoltand acest univers "post-apocaliptic" si sper sa citit cu placere si urmatoarele capitole.

O zi buna!

[DeeDee]

Am mai tastat un capitol  sper sa primesc mai multe comentarii de data asta.



Capitolul III: Cei 5 luptatori

   Evgheni continua sa il conduca pe Will prin tunele si cotloane. Luminile ii urmau cu loialitate, concentrandu-se mai ales in fata lor. Hainele lui Will incepeau sa se usuce.
Evgheni mergea in fata tacut, iar Will nu era obisnuit cu atata liniste.

-   Ma gandeam…
-   La ce?
-   Ce faceai in partea aceea a pesterii?
-   Nu este evident? Acolo ma antrenez.
-   De ce este evident?
-   Unde altundeva sa invat sa controlez lumina daca nu intr-un loc intunecat?
-   Si umezeala e un bonus?

Evgheni isi dadu ochii peste cap.
   
-   Nu ar trebui sa-mi fii recunoscator in loc sa ma bombardezi cu ironii ieftine?
-   De asta te si intrebam. Prea ai fost in locul potrivit la momentul potrivit, ma intelegi? rase Will.
-   Ai o intuitie buna, il aplauda Evgheni.
-   Deci Batranii stiu ca vin?
-   Aici ti-ai dat cu stangul in dreptul, rase Evgheni. Batranii nu stiu de tine. Va trebui sa-i multumesti lui Kuroko pentru salvarea prompta.
-   Kuroko?
-   E o fata mai ciudatica, dar, hei, mai e cineva normal?
-   Hm…o intrebare-capcana?
-   Kuroko se antreneaza in artele Vantului. Divinatia este una dintre abilitatile pe care a reusit sa le stapaneasca deja destul de bine.
-   Divinatia?
-   Pe scurt, divinatia este arta de a citi din viitor, ii raspunse Evgheni cu o figura de atotstiutor. Da, nu e o explicatie tocmai savanta, dar cred ca o convorbire cu ea va reusi sa te lamureasca mai bine.
-   Nu, nu e vorba de asta. Doar ca pana acum nu am mai auzit de cineva cu puteri, ei bine, magice.
-   Asta pentru ca Batranii ne-au luat la ei imediat ce am dat semne ca suntem "speciali".
-   Si mai sunt si altii?
-   Inca doi. Foc si Pamant. O fata si un baiat.
-   Ooo, patru elemente. Nu lipseste ceva?
-   Apa, se uita Evgheni cu subinteles la Will.
-   Huh? De ce te uiti asa la mine?
-   Ai si uitat de scutul de apa?
-   Sa fim seriosi! Tu ai facut smecheria aia! Apa era CALDA!
-   Am incalzit-o putin. De ce te plangi?
-   Chiar am facut eu scutul?
-   Da, cred ca tu esti elementul lipsa. Desigur, trebuie sa fii testat de Batrani si va trebui sa te antrenezi mult, dar esti in regula.
-   A, multumesc. Stai putin!
-   Ce este?
-   Pentru ce ne antrenam? Vom lupta cu Zogrenii?
-   In cele din urma, da. Batranii au fost destul de evazivi si cu noi. Nu stim exact ce fel de misiune va fi si ce fel de lupte vom duce. Nu stim nici cand, ni s-a spus doar ca trebuie sa continuam san e antrenam.
-   Ce ciudat, spuse Will ganditor.
-   Eu ma gandesc…toata situatia asta arata de parca si lor le lipseste ceva, o piesa care sa lege acest puzzle…
-   Si nici Kuroko nu stie nimic?
-   Din pacate nu. Mi-a spus ca de cate ori incearca sa isi provoace viziuni cautand raspuns la aceasta intrebare, ceva sau cineva o blocheaza.
-   Batranii?
-   Nu stiu. Shin spune ca batranii nu ne-au mintit niciodata.
-   Cine e Shin?
-   Jiang Shin se antreneaza in artele pamantului. Tipul e tare, dar din pacate e foarte serios. Are un simt al observatiei obscene de bun si poate depista minciuna. Poate din cauza asta, nu am reusti niciodata sa-i fac vreo farsa, ofta Evgheni.
-   Dar fetele?
-   Am incercat, dar Kuroko stie intotdeauna ce pun la cale.
-   Si cealalta?
-   Cealalta e atat de frumoasa si pare atat de fragila, incat nu simt nevoia sa-i fac nimic. In plus, ea e si vindecatoarea noastra. Ae’Org m-ar m-ar omori daca ar pati ceva. De asta ma bucur ca te alaturi echipei! zambi Evgheni uitandu-se la Will ca la un cadou de Craciun.
-   A, si eu ma bucur, zambi fortat Will, gandindu-se cum sa se imprieteneasca mai repede cu Kuroko.
-   Cred ca o sa te intelegi bine si cu restul echipei. Uite, am si ajuns la intrarea in sala Consiliului.
-   Deja?
-   Ce repede trece timpul, nu?

Evgheni intinse mana. Will o apuca si o scutura ferm de doua ori.

-          Pai, mi-a parut bine de cunostinta. Daca ai probleme cu fetele sau ai avut ghinionul sa-l superi pe Shin, vii la mine, da?
-   Da, o sa tin minte, rase Will. Si mie mi-a parut bine, Evgheni!

Will privi usa frumos sculptata, apoi se intoarse sa-l mai intrebe ceva pe Evgheni, dar baiatul disparuse.  Scoase cutia, o inspecta fugar, mai sterse putin urmele de noroi si o scutura de stropi, apoi ii arunca o ultima privire si abia dupa ce o declara prezentabila trase aer in piept si batu timid la usa impunatoare.
Nu se auzi nici un raspuns. Contrariat, Will mai batu o data, de data asta mai tare.
Din nou, nu primi nici un raspuns.
Will impinse usor usa. Era grea si opunea rezistenta. Will isi propti umarul stang in usa si impinse cu mai multa putere. Usa se misca, destul de greoi, dar se deshise. Apoi, rezistenta pe care o opusese pana atunci disparu brusc si Will cazu la pamant, iar cutia ii scapa din mana si se rostogoli cativa metri mai in fata. In spatele lui, usa se tranti la loc cu zgomot.
Will ridica privirea si rescoperi o sala rotunda marcata de coloane sculptate in vechiul stil corintic.
In mijlocul salii trona o masa rotunda cu mai multe locuri, iar de pe scaunul din fata lui, picior peste picior il privea nimeni altul decat Evgheni, care izbucni in ras imediat ce privirea lui intalni privirea exasperate a lui Will.

-   Ha ha ha! Acum ai si fata pluata!
-   Evgheni…incepu Will
-   Ti-am spus, ma plictisesc. Am atatea idei si nici o victima disponibila, se planse baiatul.

Will se ridica de pe podea si isi netezi cu miscari repezi hainele.

-   Mai ai si alte capcane de care ar trebui sa stiu?
-   De ce ti-as spune?
-   Pentru ca…incepu Will, radicand cutia de pe podea.
-   Pentru ca?
-   …cutia trebuie sa ajunga la Batrani intacta?
-   Doar cutia?
-   Evident ca nu o sa ma omori. Dar…
-   Stai linistit. E prima ta zi, usa e de ajuns, il asigura Evgheni.
-   Multumesc pentru intelegere.
-   Cu placere.
-   Nu mai e nimeni pe aici?
-   Acesta e vechea sala a Consiliului. Prima, mai exact. Mai existat una, mai spre interiorul nivelului. Te duc  eu.
-   Hm…sigur nu mai ai si alte smecherii pregatite?
-   Si-gur! Pe cuvantul meu!

Evgheni isi duse mana la frunte in semn de salut militar si o lua inainte in pas de mars. Will il privi cu ingaduinta si il urma apoi indeaproape, gandindu-se ca daca se tine aproape de Evgheni, nu I se va intampla nimic. Adica, baiatul nu ar risca sa pice victima propriei farse doar de dragul de a-l prinde si pe Will, nu?
Cei doi ajunsera la o alta us ape care Evgheni o impinse cu efort, si trecu repede, tinand-o si pentru Will. Apoi ii dadu drumul si usa se tranti la loc cu zgomot.
Will tresari speriat.

-   E mult prea usor, chicoti Evgheni. Ce pacat ca e prima ta zi…
-   Ai face si tu la fel daca ai lucra la tunelul de langa suprafata, i-o taie scurt Will. Acolo, orice zgomot prea puternic inseamna ca ne-au gasit sau sunt pe cale sa ne gaseasca.

Evgheni redeveni serios.

-   Hei, radeam si eu putin, ridica el mainile defensiv. Nu te supara si tu pentru atat lucru.

Will nu ii raspunse nimic, si o liniste apasatoare se lasa pe coridorul slab luminat.
Evgheni isi spuse ca, probabil ar fi trebuit sa se abtina sa mai faca spirite cu Will o vreme.
Will, pe de alta parte, se zbatea inte doua senzatii. Stia ca era normal sa tresara la un zgomot puternic, dar stia si ca exagerase cu Evgheni – in fond, baiatul nu era de vina cu nimic pentru ca vroia sa se distreze putin, probabil ca fusese luat de mic de langa parintii lui si obligat sa se antreneze, nu reusise sa se bucure de copilaria lui, nu se jucase, ci doar muncise cot la cot cu niste straini pentru ceva ce nici el nu stia.
Will se intoarse impaciuitor catre noul sau prieten, gata sa isi ceara iertare, cand Evgheni il anunta triumfator ca ajunsesera la destinatie. Evgheni impinse cu efort usa care ducea la intrarea in noua sala a Consiliului, iar el si Will gasira o sala la fel de pustie ca si prima.

-   Ciudat, facu Evgheni. Erau cel putin trei membri ai Consiliului aici cand am plecat eu!

Will ofta. Sperase sa ii gaseasca imediat, sa predea cutia si sa se intoarca la tunel pentru a termina partea sa. Nu vroia sa il impovareze pe prietenul sau Mick – barbatul ii facuse deja prea multe favoruri.

[jupy]

tare capitolul asta... imi place dialogul ^^

mai sunt vreo 2 greseli da' ma rog... imi place povestea ^^

[DeeDee]

Multumesc jupy, singurul meu cititor, pentru fidelitate :)). Am vazut greselile si le-am corectat in fisierul Word. Ma bucur ca iti place.

Aseara am avut ceva inspiratie si am mai scris o jumatate de capitol. Enjoy!



Capitolul IV: Shin si Kuroko


   In timp ce Will scrijelea cu unghia capacul cutiei, Evgheni isi cobori privirea in podea si dadu scurt din cap de doua ori.

-   Sa mergem, spuse scurt Evgheni.
-   Ai aflat ceva? il intreba Will, ocolindu-l cercetator ca sa vada daca avea vreun mijloc de comunicatie.
-   Kuroko ne-a chemat la ea, la un ceai. O sa fim toti cinci. Shin s-a intors si el, a spus ca va intarzia putin.
-   A, si cum ati vorbit?
-   Telepatic, ii spuse Evgheni radicand din umeri. E o disciplina de baza.
-   Aha…, facu Will. Daca intr-adevar el era al cincilea membru, va avea mult de lucru ca sa ii ajunga din urma pe cei patru.

   Evgheni iesi repede pe usa pe care tocmai intrasera, urmat indeaproape de Will. Dupa ce strabatura cam o jumatate din coridorul care unea cele doua Sali ale Consiliului, Evgheni deschise o trapa in dreapta si se dadu la o parte, facandu-i semn lui Will sa treaca. Baiatul se apleca si se strecura cu usurinta pe sub placa. Evgheni il urma si trase placa dupa el.

-   Pe aici e plin de scurtaturi si de pasaje secrete. Mi-a luat cativa ani ca sa gasesc o mare parte din ele, si sunt sigur ca mai exista si altele, pe care nu le stiu inca.
-   Extraordinar! exclama Will.

Noul coridor era mai lung decat cel pe care abia il parasise. Era bine luminat si primitor. Vazand acestea, o mare parte din grijile lui Will disparu.
Evgheni zambi si el, observand schimbarea baiatului.
-   Aici sunt camerele membrilor Consiliului, ii explica lui Will. Ale noastre sunt mai incolo.
-   Crezi ca as putea sa ma asez si eu putin undeva, sa ma odihnesc?
-   Desigur. Mergem in camera mea! ii spuse Evgheni zambind. Mai avem ceva timp inainte sa pornim spre Kuroko.

   Strabatura repede coridorul, iar Evgheni se opri in fata unei usi.
Isi scufunda degetul mare de la mana stanga intr-un mic recipient care iesise din perete cand baietii ajunsesera in dreptul usii; amprenta si AND-ul lui au fost acceptate, si tot din perete, de data asta din partea dreapta, iesi o placa metalica ce releva un ecran holografic plin de semne pe care Will nu le recunostea.
Evgheni il puse pe Will sa se intoarca cu spatele, apoi tasta codul sau. Imediat, recipientul si ecranul holografic disparura in perete, iar Will se intoarse cu fata si astepta. Usa se deschise si Evgheni intinse mana, facandu-i semn lui Will sa intre.

Camera in care intrara era spatioasa si luminoasa.
Will privi uimit in jur. Credea ca sala Consiliului fusese impresionanta, dar camera lui Evgheni era cu adevarat …umana.
Primul lucru care i-a atras atentia lui Will a fost nu dezordinea, care nu parea sa-l deranjeze pe Evgheni, nici multitudinea de arme de pe peretele din dreapta sa, ci ecranul din fata lui – un ecran mare in care verdele se impletea cu albastru si cu alte culori intr-o explozie de viata...

-   Asa arata…?

Evgheni se uita ingrijorat la Will, care fusese hipnotizat de la ecran.

-   Suprafata. Asa arata, inainte de ei. Si asa va arata dupa ce vom castiga, spuse incet baiatul.

Will pasi spre ecran, hipnotizat in continuare de ceea ce vedea. Isi lipi o mana de partea de jos a ecranului, in marea de verde, cealalta mana in partea de sus a ecranului, in marea de albastru, iar buzele sale sarutara limita dintre cele doua culori.
Evgheni il privi uimit.
Will se intoarse catre baiat cu lacrimi curgand nestingherite pe obraji.

-   Voi face totul, Egheni! Iti promit, o sa redevenim stapani in curand! striga baiatul cu vocea gatuita de emotie.

Evgheni continua sa priveasca uimit imaginea din fata lui.
Ajunsese sa se obisnuiasca cu “fereastra lui”, cei care locuiau la nivelul 1, fie ca erau familiile bogate sau profesori, cercetatori, militari, Batrani, sau cei patru luptatori – toti aveau acces la imagini cu vechiul Pamant, iar aceastea ii motivau sa reziste, sa spere, sa creada in viitorul oamenilor.

-   Nu trebuie sa uitam, sopti Will.

Evgheni clatina din cap si disparu pe usa de la baie. El nu era un sentimental, iar reactia lui Will fusese cam mult pentru el.
In camera, imbratisand ecranul, Will inca plangea ca un copil.
Evgheni rasuci robinetul si lasa apa rece sa-i spele mainile. Lua apa in pumni si isi arunca si pe fata. Apa rece il ajuta sa se concentreze si sa-si limpezeasca gandurile.

   Cand Evgheni se intoarse in camera, il gasi pe Will intins pe patul sau, dormind. Se parea ca evenimentele din acea zi isi spusesera cuvantul asupra baiatului.
Evgheni pufni in ras la vederea lui, dar decise sa il lase sa se odihneasca pana ce aveau sa plece.
Dupa ce isi inlocui uniforma de antrenament cu un costum mai adecvat intalnirii cu Kuroko, se arunca pe scaun in fata micului sau computer si incepu sa tasteze in holo-tastatura cu rapiditate.

-   Aha, M. e in retea, gandi el.

Deschise o fereastra de comunicare, si, zambind, scrise:

   “E: ce zici, facem un Battle Royale?”
   “M: facem echipa sau la individual?” veni raspusul prompt.
   “E: Individual astazi. Sunt gata sa te bat”
   “M: Te-ai mai antrenat? Sper sa rezisti mai mult de un sfert de ora”
   “E: Scumpo, pentru tine resist o noapte intreaga”
   “M: Ha ha. Sunt dispusa sa ma joc cu tine o ora”
   “E: Sa-i dam drumul!”

Evgheni lansa jocul, isi selecta personajul, abilitatile si armele, si apoi o lasa pe fata sa isi aleaga personajul si locatia.
Isi flexa degetele in anticipatie si stranse consola. De data asta simtea ca va castiga.
Absorbit total de joc, Evgheni nu observa silueta sprijinita de usa lui, nici privirea dezaprobatoare a ochilor negri care scrutau camera. Ochii se oprira asupra lui Will care dormea profound, si un zambet de superioritate se intinse pe fata baiatului.
Lua de pe perete, fara zgomot, doua pumnale.
In clipa urmatoare, se intamplara mai multe lucruri deodata:
Will se trezi brusc si tipa scurt cand vazu lama cutitului langa gatul sau. O consola zbura spre tavan, posesorul ei scapand o injuratura printre dinti. Baiatul strain lovi cu ambele brate, Evgheni parand lovitura in ultima clipa, iar Will trezindu-se cu cutitul infipt in pat, langa gatul sau. Nici nu apucase sa clipeasca.
   Cand totul se termina, ecranul arata “JOCUL S-A TERMINAT. JUCATORUL E. A PIERDUT”, iar in coltul din dreapta jos, M. ii scrisese ca spera ca data viitoare sa nu isi mai coboare recordul sub 5 minute.

Evgheni era furios.

-   Shin, cine ti-a dat voie sa intri in camera mea cand ai tu chef si sa ma ataci?
-   Nu e vina mea ca esti atat de previzibil, raspunse baiatul.
-   Poftim?!
-   Codul tau de intrare. Esti patetic.
-   Si de amprenta si ADN-ul meu cum ai facut rost?
-   Dupa cum spuneam…esti prea previzibil. ORICINE ar putea face rost de ele. Ia zi, cine-i tipul?
-   El e Will, si e…
-   Da?
-   Nu-ti spun, zambi Evgheni cu superioritate.
-   Poftim?
-   Na! Sa fie ceva ce inteligentul de Shin nu stie!
-   Mda, probabil ca ti-ar trebui si tie o mica satisfactie; la cat de proaste sunt reflexele tale, acum ati fi amandoi morti.
-   Nu e vina mea, stii doar de cand ma chinui sa o bat pe M. la Battle Royale! se planse Evgheni
-   Da, stiu, ce pacat ca nu poti sa treci de ea, spuse Shin, dandu-si ochii peste cap.
-   Las’ ca nici tu nu ai trecut inca de Kuroko!

Shin se stramba la Evgheni.

-   Kuroko a creat acest joc, e normal sa nu treaca nimeni de ea, domnule 15 minute. Eu cel putin ii rezist mai mult de doua ore, rase Shin.

Evgheni trimise un pumn catre Shin pe care baiatul il prinse cu usurinta.

-   Evgheni, Evgheni, nu-ti uita nivelul! Exista niste limite de care tu, din pacate, nu poti trece.

Shin disparu rapid, lasandu-i pe cei doi baieti la fel de uimiti.

-   Ninja afurisit, vine aici sa-mi strice mie jocul!

Evgheni vazu apoi si patul, si pe Will care nu indraznise sa se miste sau sa respire in timpul schimbului de replici, si capatase o nuanta usor albastruie.

-   Si mi-a mai distrus si patul! Shin, jur ca o sa platesti! O sa-mi dai tot salariul tau pe misiunile de luna asta, karatistule!!!

Will incepu sa rada, socul disparand la vederea iesirii lui Evgheni. Baiatul incepu si el sa rada, dar rasul ii disparu cand vazu pe ecran o noua provocare.

   “S: Cred ca iti voi plati incepand de acum”
   “E: Si sa-mi dai inapoi cutitele!!!”
   “S: Ti le dau daca reusesti sa-mi faci fata un minut”

Evgheni apuca ferm consola, ochii micsorandu-se in concentrare.
Ocolind patul cu grija sa nu faca vreun zgomot care sa-l distraga, Will merse in spatele lui Evgheni si ochii i se marira, uimiti de viteza cu care cei doi jucau. Nu mai vazuse o asemenea maiestrie nici macar la cei mai buni jucatori care locuiau la nivelele superioare!
De parca nu era de ajuns, chiar si acum constata cat de departe erau ei fata de el.
Pierdut in ganduri, nu auzi injuratura lui Evgheni, 15 secunde mai tarziu, si nici consola trantita de podea. Dar auzi rasul batjocoritor al lui Shin din camera de alaturi.
 

(va urma)



Deci, cum a fost?

[jupy]

a fost o idee f. tare !!

si nu cred k sunt sigura persoana care citeste.... cred k mai sunt si altii dar care nu vor sa posteze ^^