Cosmarul Miekei

[Crow]

11
Avea dreptate, era riscant sa obtina dovezi impotriva unor ofiteri, mai ales cand unul din ei era un general. Dar mai avea un as in maneca pe care Jagel parea sa nu il suspecteze, dar care il suspecta pe el tot mai mult. Daca Mieka se indoise ca ofiterul cu care lucrase atata timp ascundea ceva pana acum faptul ca echipa de elita a fost dizolvata i-a confirmat-o. A incercat sa intre in laboratorul opt, dar paznicii ziceau ca au ordine stricte de la generalul Heiler sa nu lase pe nimeni inauntru fara permisiunea lui.
Urmatoarea ei destinatie au fost registrele ca sa il vada pe colonelul Barker, sperand ca avea ceva informatii noi. Secretara lui nu arata deloc fericita ca venise fara programare, dar din cate stia Mieka depsre registre, nu erau tocmai ocupati. Chiar si asa, secretara a refuzat sa o lase inauntru, dar dupa cateva minute de cearta, femeia s-a saturat si a intrat in birou, fara sa bata. Colonelul Barker era surprins sa o vada, mai bine zis, era surprinsa sa o vada ca da buzna inauntru fara sa fie anuntata asa ca Mieka se opri langa usa si saluta.
“Intra Mieka, nu te sfii,” glumi el si femeia inchise usa si mearsa in fata biroului sau.
“Imi cer scuze, domnule.”
“Nu-i nevoie. Chiar te afecteaza, nu-i asa?”
“Domnule?”
“Acest Kiel, esti ingrijorata in privinta lui. Atat de mult incat uiti de protocol.”
“Mi-a salvat viata, domnule. Ii sunt datoare,” ii zise femeia calm.
“Serios? Esti sigura ca asta e singurul motiv?”
Mieka ezita si Barker a putut sa vada o schimbare in respiratia ei. Avea dreptate, oricine era Kiel, reuise sa se apropie de ea, chiar daca neintentionat. Fie asta, fie ea il asemana cu cineva din trecutul ei, ceea ce insemna ca nu ar ezita sa riste orice pentru el.
“Vroiam sa va intreb, domnule, aveti informatii noi?”
“Am, dar nu multe. Proiectul acesta a lui Jagel in care tu ai fost implicata din intamplare e fie secret, fie ilegal. Din pacate, are suportul generalului Heiler, ceea ce inseamna ca este de neatins prin… metode oficiale.”
“Sa inteleg ca intentionati sa obtineti informatii pe cai neoficiale, domnule?”
“Lasa-ma sa iti raspund la intrebare cu o intrebare. Cat de mult vrei sa il gasesti pe Kiel?”
Din nou locotenenta ezita, dar nu dura mult pana cand ii raspunse. “Foarte mult, domnule.”
Cineva cu abilitatile ei putea sa intre si sa iasa usor dintr-o baza securizata, mai ales daca avea codurile de acces. Dar chiar si ei i-ar fi greu sa intre intr-o baza care nu stia ce fel de sistem de securitate avea si nu avea nici un cod de acess. Avea, totusi, un mic calculator care putea sa deschida usi cu lacat electornic, chiar daca dura cateva minute. Din pacate nu stia nici locatia, cu atat mai putin cum arata baza pe dinauntru. Prima era usor de obtinut, trebuia doar sa il urmeze pe colonelul Jagel, lucru care s-a dovedit atat mai usor cat si mai greu decat credea. Nu era greu sa stea ascunsa si sa-l urmareasca fara sa fie vazuta, dar pentru ca era un ofiter superior nu putea sa scape de sentimentul de rusine si vina pentru ce facea. Dar gandul ca il foloseau pe Kiel pentru cine stie ce experimente o impulsiona sa mearga mai departe.
Abia in a treia zi dupa ce incepuse Mieka sa il urmareasca, Jagel a schimbat directia cand a scapat de la munca. A mers nu acasa ci la un depozit de arme vechi sau inutilizabile. Acolo era doar un paznic la intrare si Mieka a putut sa intre prin acoperis fara problema. Chiar la timp, pentru ca colonelul deschis o usa cu incuietoare electronica si apuca sa vada tot codul. Astepta cinci minute dupa ce Jagel cobora scara din spatele usii inainte de a se apropia. Nu era nici o camera de luat vederi care supraveghea usa, probabil se bazau pe faptul ca nimeni fara cod nu ar putea intra.
Scara aceea cobora cel putin doua etaje si o lasa in fata unui hol lung plin de usi de o parte si de alta. Era ca o cladire sub cladire, dar Mieka nu avea timp de pierdut, trebuia sa afle ce facea Jagel aici. Cel putin, asta era misiunea pe care i-o daduse colonelul Barker si nu avea de gand sa il dezamageasca, dar prioritatea ei era sa il gaseasca pe Kiel.
Majoritatea usilor aveau fie un semn pe ele care sa zica ce era inauntru, fie aveau un geam prin care se putea vedea in camera. O duzina de laboratoare pline de oameni, cateva camere in care erau depozitate claie peste gramada tot felul de echipamente medicale. Dar o usa avea acelasi fel de incuietoare ca cea de la capatul scarilor. Nu ajunse bine langa ea ca cineva apuca clanta. Avuse doar cateva secunde sa deschida cea mai apropiata usa si sa dispara in spatele ei. Din pacate, camera nu era goala.
“Ce…?” apuca sa spuna barbatul in varsta inainte ca Mieka sa ii puna mana pe gura si sa scoata pistolul de energie pe care i-l daduse colonelul Barker si sa i-l puna la tampla.
Astepta pana ce vocea colonelului Jagel si a inca unui barbat disparura impreuna cu sunetul pasilor lor inainte de a-si intoarce privirea asupra ostaticului ei. “Am sa iti dau drumul, dar daca tipi va fi ultimul lucru pe care il face.”
Barbatul dadu din cap si Mieka ii dadu drumul. “Ce faceti aici?” il intreba.
“Cautam un leac pentru virusul Cosmar.”
“Dar, nu exista nici un fel de leac. Indata ce esti infectat, s-a zis cu tine.”
“Nu, nu, nu. Am gasit un leac, dovada e chiar in cealalta camera.”
“Arata-mi,” zise Mieka si il lua de brat.
Verifica holul si apoi iesira afara. Barbatul deschise usa si Mieka il impinse inauntru, urmandu-l repede. In camera, intins pe pat, legat cu mai multe curele groase de maini, picioare si una in jurul gatului, purtand doar o pereche de pantaloni si ochelarii de protectie, era Kiel.

[Crow]

12
Mieka isi deschise gura sa zica ceva, dar dintr-o data suna alarma de la ceasul ei. Instructiunile colonelului Barker erau ca atunci cand suna alarma aceea, la douazeci de minute dupa ce intra, avea cinci minute sa iasa din incapere si sa se intalneasca cu el afara, ca sa nu apuce Jagel sa o opreasca. Nu avea timp de explicatii, lua un bisturiu de pe o masa din apropiere si taie cat putu de repede curelele si apoi umplu un pahar de apa de la chiuveta si il arunca pe fata fostului ei partener.
“Ce? Mieka?” zise surprins.
“Nu am timp de explicatii, trebuie sa iesim de aici.”
“Dar…”
“E un ordin!” ii zise ferm si Kiel se ridica imediat in picioare. “Iar tu vi cu noi,” ii zise barbatului statuse in spate, sperand sa iese cand era distrasa.
“Eu?”
“Da, sti destule despre locul asta si ne vei spune tot ce sti imediat ce iesim, acum misca!” ii zise si il impinse afara.
“Dar nu intelegi,” protesta barbatul. “El nu poate fi scos de aici.”
“Va trebui sa te contrazic aici,” ii zise Mieka si iesira din camera, cu Kiel in spatele ei.
Spera doar ca putea sa iasa la fel de usor cum intrase, cel putin nimeni nu iesise pe holuri. Orice faceau acolo, ii tinea pe toti ocupati si daca colonelul Jagel era tinut ocupat de oricine era persoana cu care vorbea mai devreme, ar avea o sansa adevarata de a iesi. Dar nu era ea asa norocoasa, nici nu ajunsera la jumatatea holului cand un barbat intr-un halat alb iesi din o incapere si indata ce ii vazu suna alarma. In cateva clipe, a trebuit sa se ascunde in spatele unei usi, cei doi cu care planuia sa plece stateau ascunsi dupa alta usa vis-a-vis de ea pentru ca trei soldati trageau in ei. Chiar daca armele lor erau pe setarea minima, care nu era letala, nu avea nici o intentie sa ramana acolo. Ca sa faca lucrurile si mai grave, cand se oprira pentru cateva clipe impuscaturile, se auzi vocea colonelului Jagel.
“Locotenent Mieka!” striga el. “Iti ordon sa lasi arma si sa te predai!”
“Ma tem ca nu pot, domnule. Aveti multe explicatii de dat. Mi s-a spus ca experimentati cu virusul Cosmar aici, astfel de experimente se conduc doar in capitala, este ilegal sa fie facute oriunde altundeva.”
“Chiar crezi ca vei putea iesi de aici?”
Raspunsul Miekei a fost sa traga spre cei trei paznici de langa el, doborand unul si lovind inca unul in umar. Desi arma ei era tot pe setarea minima, era destul ca sa lase inconstient cu cel mult doua focuri orice inamic.
“Vad ca nu imi dai de ales. Kiel! Imobilizeaz-o!”
Mieka tocmai isi daduse seama ca era prinsa intre ciocan si nicovala. Kiel nu se putea abtine sa nu urmeze un ordin si, din pacate pentru ea, colonelul avea mai multa autoritatea asupra lui fata de ea. Se uita la el, asteptandu-se sa trebuiasca sa traga si in el, dar vazu ca toti muschii lui erau incordati, de parca se lupta cu el insusi.
“Kiel!” striga din nou colonelul. “Ti-am dat un ordin!”
De data asta Kiel se uita la ea si incepu sa paseasca spre ea, dar se vedea ca inca incerca sa se impotriveasca prin felul in care ii lua cateva secunde sa faca un pas.
“Kiel, nu trebuie sa faci asta,” ii zise ea. “Jagel va fi arestat, nu mai trebuie sa faci ce zice.”
“Dar… e ofiter… terbuie…” ii zise si dintr-o data se misca prea repede ca sa apuce sa reactioneze.
O apuca de brate si o stranse atat de tare incat isi scapa arma. Putea sa auda cum colonelul si cei doi paznici se apropiau de ei.
“Kiel… te rog,” ii zise si reusi sa puna o mana pe obrazul lui.
Schimbarea a fost instantanee. Ii dadu drumul si intr-o clipita se intoarse spre cei trei barbati care se indreptau spre el. prinse mai intai soldatul din stanga si cu o lovitura in piept il lasa pe jos. Celalalt reusi sa il ameninte cu pistolul, dar Kiel il apuca cu o mana de incheietura stanga si cu cealalta de umarul drept si il izbi de perete, lasandu-l inconstient. Din pacate, ramasese cu spatele la colonel care avusese timp sa scoata un pistol si sa il tinteasca spre el. pentru cateva clipe, Kiel ramase nemiscat, dar cand se misca a fost mai rapid ca niciodata. Focul de arma ii zgarie fruntea, dar nu il opri, il apuca de brat pe colonel si ii sfarama oasele, apoi il lua de gat, il ridica cativa centimetri deasupra podelei dupa care il arunca intr-un perete.
Mieka stia ca nu mai dura mult si apareau alti soldati asa ca il prinse pe barbatul care inca era ascuns in spatele usii si il trase dupa ea spre iesire, Kiel alergand langa ea. In nici doua minute erau afara si vazura masina colonelului Barker asteptandu-i. Intrara repede, ea si Kiel in spate in timp ce omul de stiinta se aseza langa scaunul soferului, si colonelul impinse motorul masinii pana la maxim ca sa plece de acolo cat mai repede posibil.
“Buna treaba, Mieka,” zise colonelul. “Am crezut ca nu mai iesi.”
“Va multumesc, domnule,” raspunse femeia si se intoarse sa se uite la Kiel si vazu ca sangera. “Hai sa vedem rana,” ii zise si ii intoarse capul spre ea.
Sangera destul de grav, trebuia sa il bandajeze cat mai repede, dar ochelarii aceia de protectie ii stateau in drum asa ca ii dadu jos repede pana sa apuce sa protesteze. O secunda mai tarziu isi dori sa nu o fi facut pentru ca ramase privind socata o pereche de ochi rosii ca sangele, exact ca cei ai Infectatilor.

[Crow]

13
Prima ei reactie a fost sa se dea in spate pana cand se lipi de usa masinii si apoi sa isi scoata arma, tintind fix intre ochii lui. Kiel a fost luat prin surprindere, dar nu reactiona, barbatul din scaunul din fata lui a facut-o in locul lui. Si-a aruncat bratele in fata lui Kiel, incercand sa apuce arma, dar cu o lovitura, Mieka il linisti. Intre timp, colonelul Barker incerca sa tina masina pe drum, ceea ce nu era usor cu toata miscarea din jurul sau.
“Mieka, ce crezi ca faci?” o intreba uitandu-se in oglinda retrovizoare.
“Domnule, are… are ochi rosii.”
“Poftim?!” striga colonelul si se intoarse cateva clipe ca sa vada si el, apoi se intoarse si il apuca pe barbatul de langa el de guler in timp ce conducea cu o singura mana. “Tu ai niste raspunsuri de dat. Si ai putea sa incepi de la inceput. Ai lucrat pentru doctorul Yagin, asa ca poti sa imi spui despre Wraith mai intai.”
Mieka a vrut sa il intrebe de ce intreba asta mai intai, dar se temea sa isi ia ochii de pe Kiel. Barbatul cu care lucrase, care ii salvase viata si pentru care isi riscase ea libertatea si poate chiar viata era un Infectat, lucrul cu care se luptase atata timp.
“Soldatii Wraith au fost primul nostru succes cand am inceput sa experimentam cu virusul Cosmar. Am folosit o varianta diluata sau docila a virusului original si i-am facut… mai buni. Mai rapizi, mai puternici, mai calmi, aproape ca am creat soldatii perfecti. Dar si asa, au ramas inca foarte umani, mai ales dupa ce au interactionat cu alti oameni. Acum cateva luni am inceput un mult mai periculos, dar care a dat rezultate si mai bune. Am folosit virusul original, apoi am creat un ser din sangele soldatilor Wraith care sa il tina sub control. Rezultatul, este Kiel.”
“Vrei sa spui ca acest barbat este un Infectat?”
“Da… si nu. Kiel are virusul in sangele lui, dar nu este nici pe departe atat de instabil. Recunosc, are momente cand isi pierdea claritatea mintii, dar serul creat de noi tine virusul subjugat.”
“Asta inseamna ca nu e periculos?” intreba colonelul, stiind ca exact asta se intreba si Mieka.
“Nu este, cel putin nu va fi pana maine dimineata cand va trebui sa ii administram serul care e la laboratorul din care ne-ati scos.”
“Domnule, trebuie sa ne intoarcem,” zise Mieka si lasa pistolul jos.
“Imposibil, Jagel o sa fie in stare sa ne impuste pe loc. Dar l-am sunat pe generalul Heiler imediat dupa ce ai intrat, o sa curete tot laboratorul ala si o sa ia tot.”
“Va fi prea tarziu,” zise barbatul de langa colonel. “Vor avea totul impachetat si intreaga cladire evacuata in cateva minute. Jagel se astepta sau se temea ca cineva il va gasi asa ca era pregatit oricand sa se mute.”
“Trebuie sa poti face ceva!” se rasti Mieka la el. “Nu poti face alt ser?”
“Ba da, dar am nevoie de un laborator…”
“Vei primi unul,” il intrerupse Barker.
“Si sange de Wraith, in cantitati destul de mari…”
“Am destul,” zise Mieka.
“Nu intelegi, va avea o nevoie de o transfuzie. Serul trebuia sa si-l ia la scurt timp dupa ce ai dat buzna peste mine. Pana dimineata va fi deja instabil.”
“Repet, am destul,” zise Mieka ferm.
“Eu… ce sunt?” interba Kiel si toti se intoarsera sa se uite la el.
“Ai fost, un soldat, ranit in lupta. Nu fusesi infectat cand te-a adus Yagin, dar erai pe moarte. Am reusit sa iti reparam corpul si sa te salvam la timp, dar mintea ta era distrusa. Nu mai aveai vointa sa traiesti, cel putin nu pana cand ti-am administrat virusul.”
Kiel avea o expresie confuza si ochii sai se holbau in gol. Era de inteles, tocmai aflase ca viata lui fusese transformata intr-un cosmar. Ca el era un cosmar. Mieka se intreba cat de mult il afecta, avand in vedere ca el nu schita aproape niciodata nici un fel de emotie, fata lui fiind intotdeauna impasibila, ca a unui soldat perfect. Acum intelegea de ce raspundea atat de bine la orice fel de ordin, probabil era o masura de siguranta pe care o implementasera oamenii de stiinta ca sa il controleze. Dar nici unul din ei nu se intrebase cum avea sa il afecteze cand urma sa afle cine era si ce i se facuse.
Mana ei se misca aproape involuntar, lua mana lui in a ei si o stranse. “Nu-ti fa griji, sunt cu tine.”
Kiel se uita la ea, expresia confuza nu se altera deloc, dar cel putin putea sa vada ceva in ochii lui. O parte din omul care fusese inca ramasese in el si ea cel putin reusea sa ajunga la ea. Ii stranse si ea mana si ramasera asa pana cand ajunsera la laboratorul pe care colonelul Barker i-l promisese omului de stiinta.
“Apropo, nu te-am intrebat numele,” zise colonelul dupa ce intrara si barbatul se apuca de lucru.
“Doctor Larnik,” ii raspunse barbatul fara sa isi ia ochii de pe eprubetele din fata lui. “Intindeti-va,” le zise lui Mieka si Kiel.
Cei doi se intinsera pe doua paturi unul langa celalalt si asteptara. Doctorul veni langa ei cu doua ace si un aparat care sa pompeze sange din ea in el.
“Nu va fi o problema daca nu suntem aceeasi grupa?” intreba Mieka.
“Glumesti? Sunteti exact aceeasi grupa. Toti Wraith au acelasi sange in venele lor, iar Kiel… e doar o varianta mai buna a voastra.”

[Crow]

14
Dupa transfuzie amandoi adormira si nici unul din ei nu se trezira pana a doua zi aproape de pranz. Mieka a fost prima care si-a deschis ochii si s-a uitat in jurul ei. Erau inca in laborator, intinsa pe acelasi pat, acoperita cu o patura gri destul de groata. Pe un pat langa ea era Kiel care inca dormea dus. Se ridica in capul oaselor si il privi. Parea atat de calm si de linistit, atat de… normal. Nu putu sa nu zambeasca vazandu-l asa si dupa ce se ridica din pat se apropie de al sau.
Ii aranja putin parul si se apleca spre el. Nu stia de unde ii venea acel impuls, ceva din inauntrul ei parca o impingea sa se apropie mai mult de el. Dar cand fata ei era la doar o palma de a lui, acesta se misca in somn si Mieka se dadu repede inapoi. Statu nemiscata cateva minute, privindu-l atenta, dar inca dormea dus.
“Cred ca imi pierd mintile,” zise ea zambind si isi lua haina care si-o lasase pe o masa seara trecuta.
Mearsa la o baie sa se spele pe fata si sa isi aranjeze putin parul, apoi isi lua haina pe ea si dupa ce verifica daca arata cat de cat prezentabila, se indrepta spre iesire. Se mai uita o data la Kiel cand ajunse in fata usii si apoi iesi. Se indrepta spre biroul colonelului Barker, doar ca sa afle ca nu venise in dimineata aceea. Totusi, secretara ii zise ca ii lasase mesaj sa astepte acolo pana cand se intoarce. Intra in biroul lui ca sa il gaseasca pe doctorul Larnik asezat pe canapea cu o cana de cafea pe masuta din fata lui.
“Buna dimineata, locotenent,” zise acesta zambind.
“Buna dimineata,” raspunse Mieka. “Ce cautati aici?”
“Ma ascund. Jagel a disparut, generalul ala care ne sponsoriza se cearta cu toata lumea si il acuza pe Barker de spionaj si tradare.”
“Poftim?! E ridicol!” striga Mieka scandalizata.
“Stiu, dar pana cand vine un general din capitala si rezolva treaba, nu pot face nimic in privinta lui. De aceea a zis Barker sa raman aici unde spera ca voi fi in siguranta. Bine ca nu multi stiu de Kiel.”
“Da… vroiam sa va intreb,” incepu Mieka, dar auzi voci in spatele usii.
“V-am spus deja, colonelul Barker nu e aici,” zise secretara, putin mai tare decat era nevoie, probabil ca sa o anunte ca venise cineva care nu trebuia sa ii gaseasca.
“Si eu ti-am spus ca vom intra in birou si vom astepta,” zise o voce de barbat.
“Ma tem ca nu va pot lasa,” zise secretara.
O clipa mai tarziu auzi focuri de arma. Ea le auzi, pentru ca avea auzul mai fin ca al unui om obisnuit. Cineva trase cu un pistol cu amortizor si era gata sa bage mana in foc ca victima fusese secretara. Ii multumi in gand ca ii alertase de pericol, dar nu putea sa piarda timpul. Isi scoase repede cureaua de la pantaloni si o lega in jurul celor doua clante ale usilor. Apoi apuca dulapul din colt si il trase in fata usilor.
“E vreo alta iesire de aici?” il intreba pe doctor.
“Sunt trei. Una e pe geam, chiar daca suntem in subsol au un geam care duce la un coridor din spatele cladirii spre suprafata. A doua e gura de aerisire din baie, iar a treia e tot pe geam, dar in loc sa mergem pe coridor putem urca pe teava de scurgere pana la parter.”
Mieka se uita la el surprinsa, dar doctorul ii raspunse intrebarii pe care nu putu sa o puna pentru ca ar fi irosit timp: “Cand sti ca esti in pericol, e bine sa fi atent la astfel de lucruri,” ii zise si o urma in baie unde deja desfacuse grilajul de la gura de aerisire.
“Intra,” ordona Mieka.
Doctorul se lasa in patru labe si intra cat de repede putu si apoi o lua spre stanga, care era si singura directie posibila pentru ca in dreapta, la capat, era o infundatura. Mieka il urma si indata ce intra, apuca grilajul si il fixa cat putu de bine ca sa para ca nu fusese atins. Abia termina cand cineva sparse usa de la birou si intra. Desi era periculos, Mieka astepta si asculta. Unul intra sa verifice baia, unul ramasese la usa in timp ce doi incepusera sa cerceteze biroul si dulapurile.
Se lua dupa doctor, care era deja la cativa metri in fata ei, dar un singur gand ii circula in minte: Kiel. Inca dormea cand plecase si daca il gaseau asa, nu stia cat ar rezista in fata unor soldati inarmati. Daca dupa ea trimisesera patru dupa Kiel probabil ca ar trimite de doua ori mai mult poate chiar de trei ori. Trebuia sa scape de acolo cat mai repede posibil si sa il gaseasca ea prima. Spera doar ca inca nu aflasera unde era.
Kiel tocmai se trezise si se uita prin camera cand auzi pasi indreptati spre el. erau cel putin zece si dupa tot ce se intamplase nu putea fi sigur ca sunt prieteni sau dusmani. Colonelul Jagel, ai carui oridne le urmase de cand isi putea amintea, se folosise de el ceea ce insemna ca nu mai putea sa urmeze orice ordin. Acum era sigur de un singur lucru: Mieka. Ea il ajutase de la bun inceput, incercase sa ii fie prietena si ar fi reusit daca nu ar fi fost experimentele doctorului Yagin. Nu era prost, isi dadea si el seama ca nici unul dintre cei care il facusera ce era nu i-a pasat de el, pentru ei era doar o arma, nimic mai mult. Dar ce era el?
Nu avea timp sa stea sa dezbata asta acum, cei pe care ii auzise erau la usa asa ca sari din pat si se ascunse in spatele unui dulap si astepta. Ii auzi cand intrara si incepura sa cerceteze laboratorul.
“A plecat deja,” zise unul din ei.
“Jagel parca a zis ca va fi usor sa il prindem,” zise al doilea.
“Se pare ca s-a inselat,” zise un al treilea. “Imprasitati-va! Cate doi la fiecare intrare, restul ne imprastiem si cercetam zona. Patul inca e cald, nu putea sa ajunga departe.”

[Crow]

15
Drumul prin aerisire nu era usor. Mergea in patru labe si tot era inghesuita, ce a mai zica de doctor care era mai rotund la talie decat ea. In sfarsit ajunsera la o cotitura pe care o urmara pana la un alt grilaj. Doctorul o lasase pe Mieka sa o ia inainte si apoi o urma spre iesire. Dupa ce ea se asigura ca nu era nici un pericol, lovi grilajul cu pumnul si il scoase cu tot cu suruburi. Din pacate isi rani destul de rau mana. Dupa ce iesi din aerisire in o baie, gasi un prosop subtire agatat pe un perete. Il lua si folosindu-si mana dreapta si dintii il tinu intins si apoi il taie cu un cutit ascuns in haina si apoi se bandaja la mana.
“Trebuie sa iesim de aici si sa il gasim pe Kiel,” ii zise doctorului.
“Barker mi-a spus ca s-ar putea intampla asa ceva. Mi-a spus de un loc unde vom fi in siguranta…”
“Nu cred ca m-ai auzit, trebuie sa il gasim pe Kiel,” spuse Mieka pe un ton mai ferm.
“Si cum propui sa facem asta? Daca a fost treaz cand s-au dus dupa el, deja e pe fuga. Daca nu, cei care s-au dus dupa el sunt inconstienti, sau morti, iar el e pe fuga.”
“De ce esti asa de sigur ca nu l-au prins.”
“Glumesti?” zise doctorul zambind. “Si tu ai fi asa de sigura daca ai sti de ce e in stare. De fapt, nici el nu stie de ce e in stare.”
“Poate… dar eu tot merg sa il caut. Daca vrei sa vii cu mine, fie. Daca nu, du-te la ascunzatoarea colonelului Barker.”
Mieka se indrepta spre usa si, dupa o scurta ezitare, o urma si doctorul. Cei care venisera la birou cautandu-i fusese singurii trimisi de Jagel. Reusira sa iasa din cladire fara probleme, apoi gasira o masina parcata la zece metri departare. Au mers calmi spre ea si dupa ce se uita in jur, Mieka sparse geamul si intrara. Destinatia lor era laboratorul unde il lasara pe Kiel. Doctorul se tot uita nervos in spatele lor ca sa se asigure ca nu erau urmariti, dar Mieka isi tinea ochii in fata.
Erau la un kilometru de laborator cand au auzit focuri de arma. Masina se opri imediat si apoi a fost intoarsa in directia din care venisera sunetul. Trei barbati stateau in spatele unei masini si trageau cu armele spre o alta masina dupa care statea ascuns Kiel. Nu statu pe ganduri, calca pedala de aceleratie pana la maxim si se posta intre cele doua masini, deschizand portiera din stanga. Dupa ce o vazu, Kiel sari in masina si plecara imediat.
“Esti bine?” il intreba Mieka dupa cateva minute.
“Nu am suferit nici o rana grava.”
“Asta o sa decid eu,” zise doctorul si incepu sa il examineze dupa ce se aseza pe bancheta din spate langa el.
Mieka privea in oglina retrovizoare din cand in cand ca sa se uita la cei doi. Doctorul insista sa verifice fiecare vanataie si fiecare taiatura pe care o avea. Intre timp, Larnik ii dadea instructiuni cum sa ajunga la ascunzatoare, un depozit vechi asemanator cu cel in care isi mutase Jagel operatiunea secreta. Doar ca acela era inca folosit, erau paznici inarmati la fiecare intrare si mai multe camera video, atat inauntru cat si afara. Paznicii de la intrarea principala deja primisera ordine sa ii lase sa intre. Indata ce au putut sa se opreasca sa se odihneasca, Mieka putu sa se uita la Kiel mai bine. Arata dezorientat, confuz si chiar putin speriat. Dupa tot ce se intamplase in ultima vreme, cine il putea condamna. Profita de faptul ca Larnik se apuca sa exploreze depozitul si mearsa langa el si se aseza in stanga lui pe cutia pe care statea.
“Cum te simti?” il intreba.
“Nu stiu…”
“Iti amintesti ceva despre viata ta inainte de experimentele pe care le-au facut?”
“Nimic... si nu cred ca vreau.”
“De ce nu?” intreba Mieka surprinsa.
“Pentru ca mai mult ca sigur nu mai sunt acea persoana.”
“Un lucru bun a iesit din toata asta,” zise ea zambind.
“Ce anume?”
“Vorbesti in sfarsit si tu normal.”
Kiel arata putin confuz, dar apoi zambi. Asteptara acolo o ora intreaga fara nici o veste. Cand colonelul Barker veni, arata obosit si nervos, dar paru ca se relaxeaza cand ii vazu pe toti trei.
“Ma bucur sa vad ca ati scapat cu totii,” zise colonelul si respira usurat.
“Dar ce s-a intamplat, domnule?” intreba Mieka.
“Jagel a incercat sa scape de toate doveziile experimentului. Chiar daca se puneau intrebari in legatura cu moartea a trei persoane, adica voi, fara dovezi clare ramaneam doar cu acuzatii si pana la urma tot scapa.”
“Doar nu…”
“Nu-ti fa griji, Jagel e deja in inchisoare, iar generalul Borgin a fost pus sub investigatie, toate insarcinariile lui au fost preluate de generalul Tysa.”
“Si ce se va intampla acum?”
“Vom afla ce faceau mai exact in laboratorul acela cu Kiel.”
“Presupun ca de asta nu sunt si eu in catuse,” zise Larkin. “Pentru ca aveti nevoie de mine.”
“Bineinteles,” confirma colonelul si zambi pentru o clipa dupa care se incrunta. “Dar avem o alta problema.”
“Eu,” zise Kiel si Mieka se uita la el surprinsa.
“Exact. Pentru ca au folosit o varianta periculoasa a virusului Cosmar, multi te vor considera la fel de periculos ca si ceilalti Infecati.”
“Dar, domnule!” striga Mieka.
“Voi face tot ce pot,” o intrerupse Barker. “Kiel deja a dovedit ca poate fi controlat de acel ser sau de o transfuzie de sange de la un Wraith, dar cand se va afla adevarul… trebuie sa fim pregatiti pentru orice.”

[Crow]

16
Cat timp colonelul Barker incerca sa ii convinga pe generalii care erau in conducerea fortaretei ca nu aveau motiv sa se teama de Kiel, a sugerat ca el sa stea ascuns, dar undeva unde l-ar putea gasi oricand. Initial a vrut sa stea cu doctorul Larkin, avand in vedere ca puta fi cu ochii pe el in caz ca se intampla ceva. Dar doctorul avea o familie si oricat de multa incredere ar avea el in Kiel, sotia lui nu ar accepta niciodata un soldat in casa. Au ramas cu o singura solutie…
“Casa, dulce casa,” zise Mieka deschizand usa de la apartamentul ei.
Isi lasa geanta intr-un colt in timp ce Kiel puse pe o masuta servieta cu aparatul mobil de transfuzie pe care i-l daduse Larkin. Era usor de operat, trebuiau doar sa isi puna in vene acele si sa il programeze sa pompeze sange dintr-un brat in celalalt.
“A venit timpul pentru o noua transfuzie, nu?” il intreba uitandu-se la ceas.
“Cred ca da… Mieka…”
“Pentru a zecea oara, nu. Deja avem destule griji fara ca tu si Larkin sa intrati prin infractie intr-un laborator ca sa incercati sa faceti un alt ser,” ii spuse ferm. “Asa ca trage doua scaune langa pat ca sa ne putem picioarele pe ele si sufleca-ti maneca.”
Kiel nu o mai contrazise si in timp ce ea pregatea aparatul el trase doua scaune langa singurul pat din camera si se aseza. Dupa ce ea ii baga acul in vena, el trebui sa il puna pe al ei. Mieka porni aparatul si se intinse pe pat langa el.
O jumatate de ora au stat asa pana cand aparatul termina. Mieka isi scoase acul, simtindu-se putin ametita. Kiel opri aparatul si puse scaunele la loc in timp ce ea se intinse pe pat. Cand termina, Kiel se aseza pe un scaun.
“Nu trebuie sa stai asa departe de mine,” ii zise Mieka.
“Sunt bine aici,” spuse Kiel fara sa o priveasca.
Locotenenta obseva ca din nou se comporta ca in ziua aceea la dusuri. Era ciudat sa il vada comportandu-se asa timid, chiar rusinat. Se ridica de pe pat si mearsa la baie, dupa ce se spala pe fta cu apa rece se intoarse in camera si mearsa langa Kiel. Isi puse mainile pe sold si astepta pana cand isi intoarse incet capul spre ea.
“Ceea ce nu inteleg eu este cum poate fi cineva asa timid cand in restul timpului pari a avea la fel de multe emotii ca un frigider.”
“Nu sunt obisnuit…” zise Kiel si isi cobora privirea.
Mieka se stramba putin. Ca si el, cand cei doi erau atat de aproape si singuri se simtea si ea altfel. Fara sa se gandeasca prea bine la ce face se aseza in poala lui si isi puse bratele in jurul gatului sau. Nu trebuia sa ii vada ochii ca sa isi dea seama ca era surprins, gura jumatate cascata era destul.
“Poate ca nu vrei sa iti amintesti cine esti, dar daca nu arati si ca poti fi uman, generalii te vor considera un pericol.”
“Dar nu cred ca e o idee buna sa fim asa aproape,” zise Kiel cu o voce slaba.
“Alta solutie nu avem sa te invatam sa te comporti normal. Acum, cuprinde-ma de mijloc.”
“Mieka…”
“Nu ma fa sa iti dau un ordin,” il interupse putin incruntata.
Kiel nu avu nici o alternativa asa ca, miscandu-se foarte incet, isi ridica bratele si o cuprinse de mijloc.
“Vezi? A fost chiar asa greu?” zise Mieka zambind.
“Cred ca nu…” ii raspunse Kiel, iar capul lui cobora un centimetru.
Desi fata lui era inca indreptata spre a ei, era mai mult ca sigura ca nu se uita la ea asa ca ii dadu jos ochelarii de protectie si il forta sa se uite la ea punand o mana pe obrazul lui stang. Abia atunci isi dadu si ea seama cat de aproape erau unul de celalalt. Acel impuls de acum cateva zile se intoarse si, incetul cu incetul, isi apropie fata de a lui pana cand buzele lor erau lipite. In acel moment, Kiel o stranse mai aproape, iar ea isi infasura bratele in jurul gatului sau. Cand sarutul se termina si cei doi se departara destul cat sa se priveasca, Mieka vazu prima expresie normala pe fata lui Kiel.
A doua zi dimineata, cand colonelul Barker batu la usa, se auzi mult zgomot in camera, cineva alrga dintr-un capat in celalalt al camerei. Cand usa se deschise, Mieka aparu intr-un halat lui, in spatele ei pe pat, statea Kiel ridicat in capul oaselor, acoperit de patura, dar fara sa aiba o bluza pe el. Colonelul ramase uimit pentru cateva clipe, dar apoi zambi si intra. Mieka inchise usa in spatele lui si ramase nemiscata, uita chiar sa si salute.
“S-a hotarat ca atata timp cat Kiel nu devine periculos, va apara fortareata ca orice alt soldat. Avand in vedere cat de bine ati lucrat voi doi impreuna, se va forma din nou echipa de elita, doar ca de data aceasta va fi facut oficial. Kiel a primit rangul de sergent, dar ma tem ca nu avem o camera libera pentru el in dormitoarele armatei asa ca va trebui sa ramana aici deocamdata. Dar…” se opri sa se uite mai intai la Kiel si apoi la ea, “nu cred ca va fi o problema.”
“Nu, domnule,” zisera amandoi in acelasi timp.
“Bun. Aveti ziua de azi libera, dar maine sa fiti la mine la prima ora,” le zise Barker si pleca, inca zambind.
“Crezi ca am aratat mai normal acum?” intreba Kiel.
Mieka sa uite la el si bufni in ras. “Da, cred ca amandoi am aratat mai normal.”