Fantoma

[Crow]

38
Dormi pana tarziu, dar macar se simtea odihnit. Se ridica din pat si facu cateva exercitii de incalzire. Pe birou erau mai multe dosare, isi luase de lucru acasa ca sa nu mai trebuiasca sa mearga la munca. Dar inainte de a se apuca de munca, trebuia sa manance micul dejun. Iesi din camera si auzi pe cineva in bucatarie. Venise Yuuki asa devreme? Apoi simti mirosul de omleta si nu orice omleta.
“Esti matinal,” zise Ken intrand in bucatarie.
“Am mult timp liber in ultima vreme. Iti mai place omleta, nu?”
“Depinde cine o face.”
“Eu, bineinteles. Si cu mine vei manca. Iar apoi… Umbra te va snopi in bataie,” ii zise Kyouichi privindu-l in ochi.
Termina de prajit omleta, o imparti in doua farfurii in care pusese deja salam si branza, apoi le aseza pe masa. Intre ei era un castron de salata si cei doi mancara in liniste. Nu se grabeau sa termine, dar nici nu mancau prea incet. Daca cineva i-ar fi vazut, nu ar fi crezut ca in cateva minute urma o lupta, una serioasa. Cand masa era gata, au pus farfuriile in chiuveta si iesira afara. Pe drum, Ken isi luase masca, iar cand iesira afara amandoi si le pusera pe fata.
“Doar nu te astepti sa castigi,” zise Kyouichi luand o pozitie ofensiva.
“Ciudat, era sa iti zic acelasi lucru.”
O vreme amandoi au ramas nemiscati, studiindu-se unul pe celalalt. Stiau foarte bine de ce erau capabili si nu isi puteau permite sa faca greseli. Primul care ataca a fost Kyouichi si nu a stat pe ganduri. A venit spre el cu toata forta si viteza, lovind cu piciorul stang, iar cand acesta a fost blocat s-a lasat repede jos si a incercat sa il loveasca tot cu piciorul stand in burta. Ken bloca atacul surpriza, dar forta il trimise inapoi cativa pasi, dandu-i timp lui Kyouichi sa se ridice si sa atace din nou. Se repezi cu pumnii, dar cand Ken il bloca pe primul isi dadu seama dupa forta minima a loviturii, ca intentia era alta si o fractiune de secunda mai tarziu, bratul adversarului se rasuci si cotul se indrepta spre gat.
De data asta nu avea sa stea degeaba, bloca cotul si in acelasi timp il apuca de brat si il arunca peste umar. Indata ce ateriza, Ken lovi cu ambele palme spre piept, trimitindu-l in spate cativa pasi si scotand tot aerul din plamanii lui, dandu-i un avantaj de cateva secunde. Se repezi cu o lovitura de genunchi pe care Kyouichi nu putu sa o pareze si o primi din plin in burta, cel putin asa a avut impresia. Primi lovitura ca sa poata sa il prinda de genunchi si desi lovitura a fost dureroasa, il lovi cu cotul in genunchi si apoi il trasa spre el. Ken stia ca avea doar o fractiune de secunda ca sa actioneze ca sa nu piarda lupta asa ca atunci cand Kyouichi il trase spre el si cotul se indrepta spre el, lovi si el cu pumnul, iar cei doi se lovira in fata in acelasi timp si cazura inapoi.
Vreo cinci minute ramasera la pamant ca sa isi traga respiratia, dar apoi incepura sa se ridice cu greu. Deja se alsesera cu cateva vanatai bune si erau obositi, dar nici unul nu ceda. Din nou, primul care ataca a fost Kyouichi, ca si la inceput, cu o lovitura de picior. Dar de data asta a fost evitat si nu parat, la fel si genunchiul care il urma, desi mai greu, dar lovitura de pumn nu mai pleca spre el pentru ca cineva il prinse de mana si il intoarse cu fata. Reusi sa blocheze cotul, dar a trebuit sa se dea inapoi cativa pasi. El si Ken erau deja la un nivel apropiat, dar sa se lupte cu el si cu Yuuki, nu avea nici o sansa.
“De data asta nu mai pleci,” ii zise Yuuki.
“Ba o sa plec, iar voi ma veti lasa.”
“Da, sigur… si de ce am face asta?”
“Pentru ca Seiko m-a gasit,” ii raspunse privind-o in ochi. “Si protejarea ei nu e o prioritatea pentru fratemiu si Rumiko.”
“E vina ta ca e acolo!” se rasti Yuuki la el.
“Nu prea conteaza a cui e vina, dar daca eu nu ma intorc ea va fi in pericol.”
“Atunci vom continua asta alta data,” zise Ken.
“Poti fi sigur de asta,” ii raspunse Kyouichi si se indrepta spre scari.
O jumatate de ora mai tarziu, Umbra intra in biroul lui Saburo si nu parea prea fericit. Inchise usa si se prabusi intr-un fotoliu din colt si isi dadu jos masca. Fratele lui se uita la el cand intra, dar era prea ocupat sa zica ceva imediat, totusi nu putu sa nu observe ca era cam prafuit.
“Cum a mers?” il intreba dupa cateva minute.
“Mai am nevoie de timp. Avea ajutor.”
“As putea sa-l trimit pe Yuri…”
“Nu,” il intrerupse Kyouichi. “Ma descurc singur.”
“De fapt, nu mai e nevoie sa scapi de el. Am reusit sa ii conving asociatii cu care vorbisem deja ca Fantoma lucreaza pentru noi ca sa il impingem pe General pana la limita.”
“Au inghitit asta?”
“Nu doar m-au crezut, dar le-a placut idea. Mi-au zis ca atata timp cat Umbra isi face treaba si din cand in cand il mai infrunta, vor incerca sa discute si cu restul sa arate ca e vina Generalului si nu a mea.”
“Totul merge conform planului deci?”
“Merge chiar mai bine decat ma asteptam. Din pacate… avem o alta problema.”

[Crow]

39
Inca era furioasa a doua zi la scoala. Nu era destul ca plecase, acum se intoarse ca sa se lege de Ken pentru ca facea ce el nu putea sau nu vroia sa mai faca? Toti colegii ei o evitara toata ziua, vazand cat de furioasa era, chiar daca nu zicea nimic se putea citi pe fata ei ce simtea. In ultima ora abia astepta sa sune clopotelul ca sa poata sa plece afara si imediat ce suna isi lua geanta si pleca in graba. Dar cand iesi din clasa dadu peste un elev din clasele mai mari care o opri si ii zise ca o chema directorul.
Nu avea timp de asta, vroia sa se grabeasca la Ken sa isi continue antrenamentul, dar nu avea de ales si il urma pe elev pana la biroul directorului care nu era singur. Stand langa geam era un barbat imbracat intr-un costum alb, avea par blond pieptanat din fata in spate. Cand se intoarse spre ea putu sa vada ochii albastri care erau orice in afara de blanzi.
“Domnisoara Midorikawa acesta este…”
“Inspector Moka Takeshi,” se prezenta barbatul. “Domnule director, as vrea sa vorbes cu ea intre patru ochi.”
Directorul arata iritat ca era dat afara din propriul birou, dar nu avea de ales si iesi fara sa mai zica ceva. Inspectorul mearsa in fata lui Yuuki si se rezema de biroul de lemn si o privi cu acei ochi reci si analitici. Fata avea impresia ca incerca sa ii citeasca mintea si era putin nervoasa.
“Am aflat, domnisoara, ca sunteti o eleva buna din punct de vedere al notelor. Ascultati de profesori si niciodata nu faceti probleme, dimpotriva, in numeroasa ocazii ati incercat sa ii opriti pe cei care nu respecta regulile scolii.”
“Fac si eu ce pot,” raspunse Yuuki calma si putin confuza.
“Intr-adevar. Am mai aflat ca in urma cu cateva luni, ati fost implicata intr-un incident la mall in care un grup de barbati au luat ostatici pe toti din cladire. Recent, un profesor a fost arestat si doi elevi au fost gasiti morti. Destul de multe intamplari neobisnuite legate de scoala aceasta.”
“Se intampla multe lucruri ciudate in orasul asta.”
“Am observat. Spune-mi, ce sti despre Konomi Seiko, Okugi Kyouichi si acest personaj autointitulat ‘Fantoma’?”
Yuuki ingheta si incerca din rasputeri sa arate de parca nu o afecta deloc intrebarea lui, cel putin nu mai mult decat ar deranja pe oricine altcineva sa fie intrebat de doi colegi care nu mai venisera la scoala de ceva vreme.
“Seiko si Kyouichi nu au mai venit la scoala de ceva timp. Iar Fantoma este cineva cu o masca care se lupta cu infractorii.”
“Cei doi elevi, sunt prieteni ai tai, corect?”
“Da.”
“Si din ce mi-au spus unii profesori… ai o mica obsesie pentru Fantoma. Sau cel putin aveai. Inainte, in pauze nu vorbeai despre nimic altceva, dar nu ai mai zis o vorba despre acest mascat de cateva saptamani. Ce s-a schimbat?”
Incerca sa o faca sa se dea de gol? Daca da, trebuia sa incerce mai tare. “Am decis sa o las balta. Am destule pe cap cu scoala ca sa imi mai ocup timpul cu un mascat care salveaza oameni.”
“Salveaza oameni,” repeta inspecorul. “Asta crezi ca face?”
“Pai… da.”
“Bineinteles, o tanara ca tine asa ar privi lucrurile,” zise inspectorul si zambi. “Dar lasa-ma sa iti spun ce face el cu adevarat. Incalca legea, ii face pe oameni sa isi puna speranta in el si nu in politie si sperie infractorii facandu-i si mai periculosi.”
“Presupun ca fiecare avem parerea noastra,” zise Yuuki putin incruntata.
“Bineinteles. Vrei sa sti ce cred eu? Cred ca motivul pentru care ai renuntat dintr-o data la obsesia ta pentru Fantoma este ca l-ai gasit deja. Mai cred ca cei doi colegi ai tai care acum lipsesc sunt cumva implicati in toata povestea aceasta. Am dreptate?”
“Nu,” raspunse Yuuki scurt. “Se intampla ca prietenii mei au fugit impreuna si din cauza asta nu ma mai intereseaza Fantoma.”
“Poate… vom vedea. Poti pleca.”
Yuuki se ridica in picioare si pleca fara sa mai zica un cuvant. Directorul deschise gura sa zica ceva, dar fata il ignora si se grabi sa plece. Nu ii placea de inspectorul ala, stia prea multe, mai bine zis intelegea prea multe si desi nu avea nici o dovada sau prea putine era pe drumul cel bun. Cei trei cei mai buni prieteni ai ei erau in pericol, trebuia sa faca ceva.
Era seara tarziu si Kyouichi era inca in sala de fitness de la primul etaj cand cineva deschise usa si intra. Abia lasase jos haltera cand cineva arunca un prosop pe fata lui si dupa ce se stearsa lua sucul care statea in fata lui si bau jumatate din el dintr-o inghititura.
“Credeam ca stiai deja ca nu trebuie sa fi culturist pentru a te lupta,” zise Saburo asezandu-se langa el.
“Stiu, dar nu strica sa mai ai ceva forta in spatele loviturilor.”
“Adevarat. Ce mai face prietena ta?”
“In camera ei, suparata ca nu renunt la toate astea si ma intorc cu ea.”
“Tine la tine, foarte mult si ii e teama ca vei fi ranit. Si mai devreme sau mai tarziu vei fi si nu neaparat fizic.”
“Acum esti dintr-o data fratele mai mare?” glumi Kyouichi. “Dupa ce ai trecut prin atatea sa te ajut, acum vrei sa plec?”
“Nu… da. O data ce intri in lumea asta nu mai poti iesi, tu inca mai poti…”
“Da de unde,” il intrerupse. “M-am implicat singur din momentul in care mi-am pus vechea masca pe fata acum trei… aproape patru ani. Oricum, nu vreau sa plec.”
“De ce am impresia ca fata din camera de la capatul holului e unul dintre motivele pentru care ai venit? Sau… motivul principal?” il intreba Saburo zambind.
“Nu am inteles-o niciodata pe fata aia. Am incercat sa fiu cat mai nesuferit posibil la scoala, chiar si fata de ea nu am fost prea agreabil… dar nu a renuntat la mine. Al naibii sa fiu daca stiu ce vede la mine.”
“Exact ce incercai tu sa nu lasi sa se vada.”

[Crow]

40
Era mult de asteptat ca sa primeasca atentia batranei care conducea una din cele  mari organizatii criminale din tara, dar Kaito oricum nu avea nue sa mearga. Asa ca a asteptat, dupa ce in prima zi i-a povestit tot  se intamplase in ultimii ani cu ce mai ramasese din familia ei, a trebuit sa astepte sa cantareasca toate informatiile noi. Intre timp a fost tratat ca oaspete de onoare, cel putin pentru o vreme.
In a treia seara, cand a iesit din camera pentru o plimbare a descoperit ca holurile erau neobisnuit de goale, iar camerele pe langa care trecea foarte tacute. Nu trebuia sa fii geniu sa iti dai seama ca devenise o tinta, dar nu se astepta ca Megumi sa fi ordonat sa fie atacat. Mai mult ca sigur era un subordonat al ei care nu il agrea.
Cand ajunse in gradina auzi cel putin zece oameni care se miscau prin umbre. Mearsa pe un pod mic de lemn si astepta. Nici un minut mai tarziu a trebuit sa se lase in jos ca sa evite trei kunai aruncate in acelasi timp dupa care toti zece atacara in acelasi timp. Erau imbracati in negru din cap pana in picioare, chiar si fetele lor erau ascunse de masti negre de panza. Aveau o tactica bine pusa la punct, loveau repede si se retrageau inainge ca el sa apuce sa contratace. Din pacate, erau zece si veneau unul dupa celalalt, iar Kaiko nu mai era la fel de rapid ca in tinerete. Dar si asa, nu intentiona sa fie sacul de box al unor tineri care sareau de colo colo ca niste maimute.
Cateva minute ii lasa sa continue, studiindu-le miscarile si viteza, si la momentul oportun transforma o miscare defensiva in una ofensiva. Il apuca pe unul de brat si il arunca peste umar peste unul din amicii lui. Lasandu-l singur cu ceilalti opt care unul dupa celalalt au cazut dupa ce Kaito reusi sa le ghiceasca miscarilr. In mai putin de cinci minute, toti zece erau la pamant sau incepeau sa se ridice, iar Kaito era putin obosit. Dar dupa ce se ridicara, nici unul din ei nu parea ca intentiona sa continue. Apoi dintr-o data se asezara toti intr-un genunchi cu capetele plecate si cateva clipe mai tarziu aparu un barbat in spatele batranului.
Nici nu il auzise venind si dupa expresia fetei, ca a unei statui, isi dadu seama ca nu era un simplu bataus. Ba mai mult, ochii lui albastrii erau ca doua furtuni de gheata, reci si inspaimantatori. Isi tinea parul intr-o coada care parea ca dispare in haina lui pentru ca erau de aceeasi culoare. Mergea incet si calm spre el, dar la nici doi metri distanta tasni spre batran ca un glont.
Kaito abia apuca sa blocheze primul pumn care se indrepta spre gatul sau, a carui forta il impingea inapoi, dar al doilea il lovi in burta. Lasand instinctul sa ii ghideze mainile, batranul reusi sa il apuce de brat si sa il arunce peste umar, dar indata ce noul adversar ateriza il prinse de brat si il trase spre el. Batranul isi puse mainile instictiv in calea oricarui atac, dar chiar si asa, forta loviturii il impinse inapoi cativa pasi. Bloca apoi o lovitura de picior si inca una urmata de acel atac fulger, de data asta tanarul ataca cu ambii pumni, tintind pieptul batranului. Desi il bloca, Kaito fu aruncat in spate doi metri si cazu pe spate, ramanand fara aer in plamani, iar atacatorul se repezi spre el.
“Destul!” striga Megumi si tanarul ingheta si apoi se indrepta de spate si mearsa langa ea. “Kaito, fa cunostinta cu Akira.”
“Nu-i rau deloc,” zise batranul in timp ce se ridica cu greu in picioare.
“Il antrenez de treisprezece ani si nu doar in arta luptei corp la corp, ci si a strategiei.”
“Urmatorul conducator al organizatiei.”
“Nu, urmatorul cap al familiei Kyuusho,” il corecta batrana pe un ton glacial.
“Megumi, doar nu ai de gand sa…”
“Nu fi ridicol, nu mi-as omora propria familie. Dar nici nu ma voi implica in mica lor lupta pentru putere. In schimb voi astepta.”
“Castigatorul va trebui sa iti infrunte protejatul.”
“Bineinteles. Vizita ta s-a incheiat, Kaito. Am acceptat sa te vad de dragul vremurilor vechi si pentru ca mi-ai salvat nepotii, dar data viitoare vei fi tratat exact cum meriti, ca un dezertor,” zise  batrana si apoi se intoarse si mearsa incet inauntru.
Tanarul il privi pentru cateva clipe si apoi se intoarse si el cu spatele si o urma inauntru. Era nu doar un luptator bun, era unul exceptional. Fara greseli, fara emotii, control complet asupra mintii si corpului tot timpul. Si stiind-o pe Megumi, tanarul probabil avea o minte pe masura corpului sau, ceea ce il facea foarte periculos. Pentru prima data, se bucura ca Kyouichi se aliase cu fratele sau, daca reuseau sa isi invinga unchiul, urmau sa infrunte o amenintare si mai mare. Un lucru era sigur, nu putea sa le spuna, nu inca.
Astepta deja de zece minute si detectivul nu mai venea. Politistul care o condusese in biroul ii zise sa astepte, dar deja isi pierdea rabdarea. Si parul ei nespalat ii tot intra in ochi, aproape ca ii venea sa se tunda si ea ca si Seiko. In sfarsit se deschise usa si intra detectivul Azumi.
“Domnisoara Midorikawa, ce va aduce pe aici?”
“Am venit sa va cer ajutorul. Este vorba despre…” incepu ea, dar se opri cand detectivul ridica o mana si dadu din cap.
“E vorba de prietena ta cu nume ciudat?” o intreba, vorbind putin cam tare.
Nu intelegea la ce se referea detectivul, dar cand vazu ca pune un deget la gura si apoi unul la ureche si se uita prin camera. Erau ascultati. “Da, iar vorbeste aiureli si ma calca pe nervi.”
“Ma tem ca nu te pot ajuta,” ii zise si incepu sa scrie ceva pe un biletel. “Sunt suspendat asa ca imi voi lua o vacanta,” adauga, vorbind la fel de tare si dandu-i biletul.
Yuuki il citi repede si zambi. “Speram sa puteti face ceva. Dar inteleg, trebuie sa plec. Buna ziua!”
Zece minute mai tarziu se plimba de colo, colo in parcul din apropiere. Nu mai dura mult si aparu detectivul. “Deci, sti mai multe despre Rumiko decat mi-ai dat de inteles prima data, am dreptate?”
“Da…” recunoscu ea. Spera ca o putea ajuta, dar acum ca il avea acolo nu stia ce sa ii zica.
“Hai sa iti spun ce stiu eu si poate dupa aceea vei avea destula incredere in mine sa imi spui ce sti tu. Acum cincisprezece ani, un barbat pe nume Makoto Kyuusho mi-a salvat viata, cand abia incepusem ca politist. Era capul celei mai mari ‘familii’ din oras de atunci. Doi ani mai tarziu el, impreuna cu sotia lui au fost ucisi, cei doi fii ai lor au disparut. Motivul pentru care o investighez pe Rumiko este ca am motiv sa cred ca lucreaza cu cineva care mi-ar putea spune mai multe despre ce s-a intamplat in ziua aceea.”
“Domnule detectiv, vreti sa va platiti datoria domnului Makoto?”
“Mai mult ca orice.”
“Atunci ma veti ajuta pe mine si, implicit, pe cei doi fii disparuti.”

[Crow]

41
Nu ii placea. Sa ceara Generalul sa ii vada pe amandoi asa de devreme insemna ca planuia ceva, cel mai probabil pentru Kyouichi. Dar inca nu avea destui aliati ca sa il inlature pe batran asa ca nu avea de ales si trebuia sa faca ce i se spunea. Intalnirea avea loc intr-una din fabricile Generalului de droguri. Cand ajunsera, il gasira pe batran inconjurat de cinci paznici, probabil ca isi daduse seama ca era in pericol din cauza celor doi. In incapere mai erau doi barbati care tineau un al treilea de brate. Prizonierul fusese batut pentru ca era plin de sange si vanatai. Saburo isi dadu seama imediat de ce fusesera chemati, sa asiste la o executie, care probabil avea subintelesul ca asa ceva ii astepta si pe ei daca incercau ceva.
“Avem lucruri mai bune de facut,” zise Saburo putin impacientat.
“Cum ar fi sa-ti pregatesti lovitura de stat?” il intreba Generalul. “Deocamdata inca sunt seful acestei organizatii si vei face ce iti zic.”
“Mai are rost sa intreb daca a facut ceva?”
“Bineinteles ca a facut ceva,” zise Generalul parand putin ofensat. “A incercat sa fure in kilogram din marfa cea mai buna.”
“Avand in vedere ce ii platesti, nici nu ma mira.”
“Nimeni nu ma inseala pe mine,” zise Generalul si se intoarse cu spatele la el. “Umbra, omoara-l.”
Ordinul acela il lovi ca o palma peste fata. Cuvintele mosului ii reveneau in cap ‘va trebui sa ucizi sau sa fi ucis’ si stia ca daca nu facea ce ii se spune, nu vor ezita sa il elimine pe el, Saburo, Rumiko si chiar si Seiko daca o gaseau la vila.
“Nu lucrez pentru tine,” ii zise Kyouichi incercand sa para calm.
“Ce vorba e asta? Lucrezi pentru Saburo, iar el pentru mine. Fa-o!”
Nu avea de ales. Mearsa incet spre omul care incepuse sa tremure in bratele celor doi paznici care il tineau. Se uita la Saburo in timp ce mergea si citi pe fata fratelui sau ca era gata sa intervina, chiar daca insemna ca dezvaluiau secretul, asa ca dadu din cap discret si isi continua drumul. Se opri la un pas de barbat si scoase unul din cutitasele din maneca dreapta. Puse mana stanga pe partea dreapta a fetei victimei si cu miscare rapida, il injunghie in tampla stanga, omorandu-l pe loc.
“Data viitoare sa nu mai eziti,” ii zise batranul si pleca.
Generalul pleca impreuna cu cei sapte barbati, dar Kyouichi nu se clinti. Inghetase acolo, uitandu-se la fata victimei sale, privind ochii lipsiti de viata. Batranul Okugi avusese dreptatea, ajunsese la o situatie in care trebuia sa ucida sau sa fie ucis, dar ar fi vrut sa fie intr-o lupta ca sa ii dea adversarului o sansa sa se apere, nu o executie. Cel mai rau era ca i se ordonase sa il omoare, macar intr-o lupta s-ar fi putut sa nu aibe o alternativa si sa fie legitima aparare, dar asta… era crima cu sange rece.
Auzi pe cineva vorbind, dar nu recunoscu vocea. Simti cum cineva il intoarce de umar si il vazu pe fratele lui privindu-l in ochi. Il intreba daca era bine, dar nu putea sa raspunda, se simtea sleit de puteri si Saburo a trebuit sa il ia de mana si sa il duca la masina. Tot drumul inapoi nu zise nimic si dupa ce Rumiko parca masina in garaj, mearsa direct in camera lui si incuie usa. Nu dormi toata noaptea, ori de cate ori inchidea ochii vedea iar si iar cum il omoara pe acel barbat lipsit de aparare. Uneori avusese impresia ca il ruga sa ii crute viata, alte dati se auzise razand, vazandu-l asa de amarat incat pana dimineata nu mai era sigur de ce se intamplase seara trecuta.
Seiko intelesese ca se intamplase ceva cand se intoarsera tarziu. Il auzi pe Kyouichi ca merge in camera, dar il lasa in pace. Dar dimineata, fratele lui pleca devreme si nu apuca sa vorbeasca cu Rumiko prea mult. Femeia ii zise doar ca Kyouichi avea nevoie de ceva timp sa isi limpezeasca gandurile si ca ar fi mai bine sa il lase in pace o vreme. Dar ea nu venise aici ca sa il lase in pace, venise ca sa il ajute, sa fie langa el cand ii era greu asa ca mearsa la usa de la camera lui si batu, dar nu primi nici un fel de raspuns. Astepta o ora in fata usii, dar pana la urma i se facu foame. Cobora la bucatarie si isi facu de mancare si apoi astepta, urechiile ciulite in caz ca iesea din camera. Ramasa acolo restul diminetii si cand incepea sa isi piarda rabdarea isi aminti ca Rumiko tinea chei de la toate usile in camera ei. Urca repede si le gasi la locul lor pe birou, apoi mearsa repede la camera lui Kyouichi, descuie usa si intra.
Il gasi asezat intr-un colt al camerei pe podea, capul aplecat, masca inca era pe fata si mainile erau pe fata. Se apropie incet de el si il apuca de maini. S-ar fi asteptat sa se impotriveasca, dar se lasa manipulat de ea, de parca nu avea energia ca sa faca orice altceva. Ii ridica fata si ii dadu jos masca si isi pierdu rasuflarea, ceva se schimbase in privirea lui. Era obisnuita cu privirea asta a lui, putin furioasa, putin iritata, dar acum mai era ceva, ceva rece in ochii lui, ceva strain, ceva care, pentru prima data… o speria.
“Kyouichi? Ce s-a intamplat?”
“E mort,” ii raspunse, vocea lui era atat de ragusita incat era de nerecunoscut.
“Cine?” il intreba, mentinand un ton calm si bland.
“Nu stiu cine era. A fost rapid, o lovitura. Probabil nu a simtit nimic.”
“Mi-ai spus ca lumea asta e plina de asa ceva,” zise Seiko si puse o mana pe umarul lui.
“M-a implorat sa nu o fac... nu a trebuit sa vorbeasca, am vazut-o pe fata lui.”
Inima lui Seiko ii sari in gat si simti cum ii vajaie capul. Nu s-ar fi asteptat sa vreodata va trebui sa auda asa ceva, nu de la el. Inghiti in sec si puse si cealalta mana pe umarul lui, simtind cum incepe sa tremure sub mainile ei.
“Niciodata nu am stiut de ce se schimbau unii oameni dupa ce omorau... pana azi. Sa vezi cum se scurge viata din ochii care te privesc, cum dispare teama...”
“Nu e vina ta,” incerca sa-l consoleze, stiind ca niciodata nu ar fi ranit mortal pe cineva decat daca nu avea de ales.
“Ba este! Puteam sa nu vin aici. Puteam sa raman la mos! Puteam...”
Incepea sa tremure din ce in ce mai rau si Seiko se apropie de el, strangandu-l mai tare de umeri. “Nu!” protesta ea. “Nu e vinta ta, e vina Generalului! El ti-a distrus viata, el te-a pus in situatia asta.”
“Ar fi trebuit sa il tintesc pe el! Ar fi trebuit sa ma lupt cu el!”
Ii puse mainile pe fata si cateva clipe mai tarziu se apropie el de ea si isi puse bratele in jurul ei. La randul ei, Seiko isi infasura bratele in jurul capului si gatului sau si il tinu cat de strans putu. Pentru asta venise, ca sa il ajute cand avea nevoie de ea.
“Vei trece peste asta, stiu ca poti,” ii murmura.
“Si ce va ramane la sfarsit?”

[Crow]

42
Inspectorul acela nu se lasa pentru nimic. In fiecare zi, il putea vedea cand pleca de la scoala, stand peste drum si privind-o. Nici nu incerca sa se ascunda cand aparea ea, probabil vroia sa ii dea de inteles ca era urmarita si ca cea mai mica greseala a ei ar fi ultima. Nu ca o deranja prea mult, nu ii mai vazuse nici pe Kyouichi nici pe Seiko de saptamani asa ca nu avea cum sa ii duca la ei. Din pacate, detectivul Azumi nu putea sa se mai intalneasca cu ea, pentru ca oficial inca era suspendat, asa ca schimbul de informatii se facea o data pe zi cand o suna el seara de pe un telefon public. Sfatul lui era simplu: sa se comporte normal.
Asa ca Yuuki nu isi shimba deloc programul si in weekend mearsa la dojo ca sa se antreneze cum facea de obicei. Pe drum se mai intoarse din cand in cand sa verifice daca cineva o urmarea, dar de fiecare data cand o facea nu vedea pe nimeni. Totusi avea impresia ca era urmarita. Urca scarile repede si cand ajunse, desi putin obosita, se grabi inauntru sa il caute pe Ken. Se astepta sa il gaseasca pregatind o gustare, nu stand de vorba cu…
“Seiko?!” striga ea, dar in acelasi timp alerga pana la ea si o lua in brate. “Ce cauti aici?”
“Am venit in vizita,” ii raspunse prietena ei zambind si cateva lacrimi ii aparura in coada ochiilor, nu se schimbase chiar asa mult.
“Cat ma bucur sa te vad… Stai… nu!”
“Poftim?”
“Cred ca cineva ma urmareste.”
“Cineva chiar te-a urmarit,” veni vocea lui Kyouichi din spatele ei si cand se intoarse il vazu stand langa fereastra.
Yuuki se grabi si ea langa fereastra si vazu ca era chiar inspectorul care o urmarise pana aici.
“Scap eu de el,” zise Ken si iesi afara, dar Yuuki se duse cu el.
“Domnisoara Midorikawa, ce ciudat sa te intalnesc aici,” zise inspectorul.
“Da, sunt sigura,” ii replica Yuuki uitandu-se urat la el.
“Va pot ajuta cu ceva?” intreba Ken, vocea lui era mult mai calma ca a ei.
“Da, sunt Inpectorul Moka si as vrea sa va pun cateva intrebari in legatura cu fratele vostru.”
“Kyouichi? A fugit de acasa cu o prietena de la scoala.”
“Da… am auzit si eu asta,” zise Takeshi si ochii lui se mutara spre Yuuki pentru cateva clipe. “Dar as vrea sa stiu mai multe despre el. De exemplu, cat de bine stia sa se lupte acum trei ani?”
“Destul de bine, de ce intrebati?”
“Doar ca activitatea ‘Fantomei’ a inceput acum trei, patru ani. Stim asta pentru ca a fost implicat in violarea si uciderea unei tinere.”
“Si ce legatura are asta cu fratele meu?” intreba Ken.
“Am aflat ca tatal dumneavoastra este un maestru in arte martiale si dupa cum ati spus, Kyouichi era un luptator foarte bun de la o varsta frageda. Impreuna cu anumite evenimente recente, toate aceste informatii ma fac sa cred ca el este Fantoma.”
Inima lui Yuuki ii sari in piept. Cine era tipul asta? In cateva saptamani deja ajunse la concluzia ca Kyouichi era Fantoma. Cum? Probabil stia mai mult decat atata, avand in vedere functia lui cu siguranta stia destule despre lumea interlopa si despre activitatea Fantomei decat avusese ea. Era mai periculos decat crezuse ea la inceput si cu cei doi prieteni ai ei in casa din spatele ei, totul era pe muchie de cutit. Reusi sa isi mute ochii si sa se uite la Ken doar ca sa vada ca era calm, chiar zambi.
“Va inselati, eu sunt Fantoma,” ii zise inspectorului mergand spre el. “Yuuki este Fantoma. Fiecare persoana din orasul acesta care nu sta degeaba si ii ajuta pe cei care au nevoie de ei sunt fantome. La ce folos sa il prindeti pe cel care poarta masca? Credeti ca nu va aparea altul in locul lui?”
Yuuki se uita la inspector si vazu ca nu ii cazu bine raspunsul lui Ken si reusi sa se calmeze si ea putin. Intelesese ce facea, Ken, incerca sa il calce pe nervi, sa il faca sa isi piarda calmul si se decise sa il ajute.
“Ce veti face, inspectore? Ne veti aresta pe toti?”
“Nu va fi nevoie. Cand il voi prinde pe cel adevarat, va plati pentru tot ce a facut si lucrurile se vor intoarce la normal,” ii raspunse si se indrepta spre scari.
Cinci minute mai tarziu, dupa ce erau siguri ca plecase, Seiko iesi afara, Kyouichi iesise prin spate si se parea ca nu avea de gand sa stea de vorba cu cineva.
“Acum serios, ce cautati aici?” o intreba Yuuki pe prietena ei dupa ce se asezara pe o banca.
“Ma face sa stau aici,” zise Seiko iritata. “A zis ca Saburo o sa grabeasca lucrurile si nu vrea sa fiu prin preajma cand se intampla asta in caz ca scapa Generalul.”
“Cam are dreptate.”
“Nu imi pasa daca are dreptate sau nu! Dar nu am de ales…”
“Ti-am zis ca e prea periculos acolo. Si in sfarsit isi da si el seama.”
“Nu la asta m-am referit. Mi-a promis ca dupa ce scapa de General, o sa se intoarca cu mine.”
“Serios?!” striga Yuuki surprinsa.
“Nu, ne-am zis sa iti jucam o festa,” zise Kyouichi sarcastic venind din spatele casei cu o geanta mare.
“Vad ca nu ti s-a schimbat deloc comportamentul,” comenta Yuuki incruntata.
“Nici fata ta, asa ca sunem chit. Vin sambata viitoare sa vad ce faci,” ii zise lui Seiko.
Fata se ridica in picioare si il imbratisa inainte ca el sa mearga spre scari cu Ken in spatele lui. Nici unul nu zise nimic jumatate de drum si tot ce se auzea erau pasii lor si zdranganitul de metal din geanta pe care o cara cel mai tanar dintre cei doi.
“Ai grija de ea,” zise Kyouichi pana la urma.
“Chiar ai de gand sa te intorci?”
“Daca sunt intr-o bucata. Pa.”
“Kyouichi. Fata de care vorbea instpectorul. Ea e motivul pentru care ai pretins ca nu te mai antrenezi?”
“De fapt, chiar aveam de gand sa renunt atunci. Dar a stat tactu de vorba cu mine. Cred ca stia de pe atunci ce faceam cand plecam de acasa.”

[Crow]

43
Saburo era in sala de antrenament din cladirea lui care servea ca acoperire pentru afacerea lui adevarata. Imbracat in doar o pereche de o pereche de pantaloni de trenning negri, se lupta cu zece barbati in acelasi timp. Abia avea timp sa gandeasca asa ca se baza mai mult pe insticnt cand se apara sau ataca. Imobiliza doi inamici in acelasi timp, prinzandu-i de picioare si apoi se roti si ii arunca la podea. Urmatorii doi ii dobora cu o lovitura de picior si un cot in burta, dar doi il prinsera de brate si un al treilea il prinse intr-o priza, punandu-si bratele sub ale lui si mainile pe ceafa. Unul dintre ceilalti icepu sa il loveasca in burta in timp ce doi stateau in spate, gata sa atace in caz ca scapa, dar cand o facu, nici unul din ei nu apuca sa reactioneze. Impinse cu picioarele cat putu de tare si ii dadu pe cei trei care il tineau in spate si cand cel care il lovea veni dupa el, il lovi de doua ori cu piciorul, o data in stomac, apoi in genunchiul stang si il lasa pe jos. Apoi se balansa cu ajutorul celor care il tineau si reusi sa isi strecoare mainile din stransoarea lor care slabise si sa intre pe sub picioarele celui care il prinse in priza. Se ridica intr-o clipita, il apuca pe cel din mijloc de guler si il lovi cu fruntea in fata, cat timp acela era dezorientat ii dobora pe ceilalti doi cu cateva lovituri de pumn. Intre timp, ultimii doi se apropiau din spatele celui ametit asa ca Saburo il apuca de brat, il intoarse si il arunca in calea celor doi.
“Acum asta e barbatul de care m-am indragostit,” zise Rumiko, stand rezemata de usa si uitandu-se la el zambind.
Saburo zambi si el auzind-o, dar ii privi pe cei din jurul sau care se ridicara. Toti zece isi inclinara capul in fata si dupa ce facu si el la fel, incepura sa iasa in timp ce seful lor se aseza pe o banca. Rumiko se aseza langa el si incepu sa il stearga de transpiratie cu un prosop.
“Trebuie sa fiu pregatit. Mai sunt doar trei zile.”
“Trei?! Dar lui Kyouichi i-ai zis…”
“Exact ce trebuia sa auda Seiko care asculta din spatele usii,” o interupse fratele mai mic intrand in camera.
“Nu-mi place,” le reprosa Rumiko incruntata, dar il fixa pe Kyuoichi cu privirea. “Sti ce simte fata aia pentru tine.”
“Si stiu cat de ingrijorata ar fi fost daca stia. Asa, daca totul merge bine nu o sa mai aibe de ce sa isi faca griji. Si daca ceva da gres… nu voi mai fi aici sa strige la mine,” glumi Kyouichi.
“Nu-i amuzant!” se rasti Rumiko la el si se ridica in picioare.
Saburo o lua repede de o mana si o saruta inainte de a apuca sa mearga la fratele lui si sa il plesneasca pentru lipsa de tact. “Seiko e tanara, nu e obisnuita cu viata asta. E mai bine pentru ea.”
“Asta s-o credeti voi,” zise Rumiko si isi smuci mana. “Voi barbati nu stiti niciodata nimic,” le zise suparata si iesi din camera.
Cei doi frati asteptara cateva minute in liniste si apoi Kyouichi mearsa la usa si se uita putin pe hol apoi inchise usa si se intoarse sa se aseze langa fratele sau.
“Deci, totul e gata?”
“Da. Maine unchiul nostru va primi tot ce merita.”
“Sti ca o sa te stranga de gat, mai ales pentru ca mergem doar noi doi.”
“Yuri va fi cu noi,” il corecta Saburo.
“Da, ca sofer. I-ai interzis sa intre cu noi.”
“Da… dar cel putin nu poate spune ca am facut totul singuri,” zise fratele mai mare zambind.
“Semanam prea mult…” zise Kyouichi si se ridica in picioare, apoi mearsa langa un sac de box.
“Esti sigur ca esti pregatit? Sti bine ce va insemna sa il atacam pe General.”
Kyouichi nu ii raspunse imediat, nici nu ii raspunse. In schimb lua o pozitie ofensiva in fata sacului de box si ramase asa un minut intreg. Apoi, miscandu-se atat de repede incat abia se vedea cu ochiul liber, lovi sacul. Dar tinta lui nu se prea mult misca, pumnul lui se infipse in el ca o sulita si cand il scoase, nisipul dinauntru incepu sa curga pe jos.
“Mai ai alte intrebari stupide?”
Rumiko statea singura in camera de supraveghere care era luminata doar de luminile zecilor de ecrane. Era rezemata de marginea biroului cu spatele la ecrane, capul ii era aplecat si pe obraji erau doua urme de lacrimi. Chiar in spatele ei era ecranul care arata camera de antrenament in care cei doi frati inca mai stateau de vorba. Dupa cateva minute se stearsa de lacrimi si scoase telefonul din poseta si dupa ce gasi numarul il puse la ureche.
“Seiko? Au facut exact ce am crezut noi, vor merge singuri, maine. Nu, nu stiu la ce ora, dar eu zic sa fim gata dis de dimineata. Cu placere, sa fiti la vila la rasarit.”
Primul lucru pe care il facu Seiko a fost sa loveasca peretele cu pumnul in timp ce lacrimile ii curgeau pe obraji. Dupa tot ce facuse, inca incerca sa se ascunda de ea, crezand ca o proteja. Dar era cum zisese Rumiko, barbatii nu se puteau abtine sa nu incerce tot timpul sa protejeze femeile, era ceva genetic pentru ei. Dar asta nu insemna ca puteau sa scape nepedepsiti. Cobora cat putu de repede si reusi sa o prinda pe Yuuki inainte de a pleca.
“Stai! am vesti!”
“Vesti?” intrebara Yuuki si Ken in acelasi timp, amandoi confuzi.
“Da, il vor ataca maine pe General si o vor face singuri.”
“Ce?!” striga Yuuki.
“E prea nebunesc, chiar si pentru ei,” zise Ken.
“Tocmai m-a sunat Rumiko, i-a auzit vorbind. Maine dimineata mergem la vila.”
“Atunci nu mai merg acasa, o sa dorm aici,” zise Yuuki.
“Veti merge amandoua acasa si ma veti lasa pe mine sa ma ocup de asta,” zise Kaito din spatele lor.

boy... this place is empty