blueobelix
Anime-Fan
Advertising Staff
Tensai nin (B-rank mission)
Chakra: 8
Offline
Gender: Flag:
Posts: 151
33.00 ryo
View Inventory
Send Money to blueobelix
|
|
« Reply #24 on: July 09, 2007, 08:25:42 PM » |
|
Am terminad LOK Defiance si mi s-a parut super
Este mare pacat ca nu e pe un film facut dupa povestea asta.
Jocul e conceput f bine. Detaliile au crescut de la ultima aparitie.
Grafica sabiilor mi s-a parut interesanta.Povestea te face sa termini tot jocul. .E cam inspaimantator mai ales ca backsoundul iti face pielea de gaina.Sangele pe care il @absoarbe@ kain spiritele care tzipa saracele Ochiula ala de 2 metri ... wow
E unul dintre jocurile mele preferate.Chiar primul pe lista mea.Imi placea f mult pe vremuri si faceam printscreen-uri: cand raziel isi pierduse aripile, cand kain se lupta si il prindeam i nipostaze misto, la fel si la raziel.
Oricum care e treaba cu raziel si spiritele ei?
Btw iata si un review de pe Pixelview nu de alta dar ca sa va lamuriti
SI rog mozii sa nu mai stearga ca ... este bine ca lumea sa intzeleaga cam cum e cu LOK:
Seria Soul Reaver beneficiaza de cele mai bine conturate personaje din industria joacelor pe calculator. Parere personala. In aceeasi masura, si ramand pe teritoriul impresiilor subiective, universul si povestea jocurilor Soul Reaver se ridica cel putin la acelasi nivel valoric cu personalitatea vampirilor ce le populeaza. Seria a placut mult, desi din punct de vedere al gameplay-ului efectiv putea fi mult imbunatatita, insa scenariul era atat de bun incat jucai doar ca sa vezi ce se mai intampla pana la final. Vezi Soul Reaver 2, care reuseste cu succes sa fie un joc-poveste cap coada, in care nu cutscene-urile erau secventele intermediare dintre nivele, ci jocul insusi era un fel de umplutura pentru secventele cinematice. Linia dintre nervi si satisfactia generata de poveste a fost intotdeauna destul de subtire in jocurile seriei, fiind destul de usor sa strici balanta, adica tocmai ce s-a intamplat in Legacy of Kain: Defiance.
Pe scurt, s-a dorit o simplificare a povestii. Personal, complexitatea acesteia nu ma deranja deloc, desi imi dadeam seama ca un jucator nefamiliarizat cu universul Nosgoth-ului se uita la orice joc Soul Reaver ca vitelul la poarta noua. Probabil ca oamenii de la Crystal Dynamics au tinut cu vitelul, si au incercat sa transforme povestea in ceva oarescum mai digerabil pentru omul nefamiliarizat cu universul, adica tocmai genul de “animal de consum” ce nu ar fi cumparat jocul, deoarece nu il interesa subiectul si nu a mai jucat nici un Soul Reaver inainte. Rezultatul final strica atat impresia pasionatilor, povestea fiind subtiata si umpluta cu “metafore” fara sens pentru a adauga o adancime ce jocul oricum o avea, si indeparteaza cu un succes egal ca celelalte jocuri incepatorii, deoarece tot nu se face o recapitulare a scenariilor precedente, si tot nu iti dai seama cu ce se ocupa personajele principale.
Din motive de spatiu, va anunt ca nici eu nu voi face o recapitulare, deoarece ar fi mult prea lunga, (la cerere, bagati pe forum si vedem ce iese) si ma voi multumi sa mentionez doar ca Legacy of Kain Defiance doreste sa incheie epopeea celor doi damnati, Kain si Raziel. Se leaga niste aspecte lipsa din partile precedente, si se afla ce s-a mai intamplat in continuare.
Personal, ca un veteran al seriei, marturisesc ca ma asteptam la mai mult, si ca leapsa continua intre perioade de timp diferite, referiri la personaje “vechi” in functie de epoca in care se afla capitolul jocului si ameteala totala la care se ajunge la un moment dat nu mi-au crescut interesul, ci m-au pleostit destul de mult, caci imi pierise orice urma de chef sa aflu ce se intampla de fapt in fata mea. Si, cam asta e prima impresie si cu povestea.
Primul lucru diferit fata de celelalte titluri ale seriei este posibilitatea de a juca atat cu Kain, cat si cu Raziel. Nu va selectati personajul la inceputul jocului, ci jucati un capitol cu unul, un capitol cu altul, cronologic si unul dupa altul, dupa cum ar zice un vecin de-al meu. Gameplay-ul se doreste a fi diferit in functie de personajul controlat, insa nu este. Dar, despre asta mai incolo.
Traditional, Legacy of Kain este un 3rd person action-adventure game. Te bati, faci mini puzzle-uri, te uiti la cutscene-uri si speri sa iti apara odata punctul de salvare ca trebuie sa pleci la bere. Se stie ca nici un titlu al seriei nu a excelat nici printr-o implementare prea grozava a camerei, nici printr-un sistem de bataie prea bine pus la punct, insa nici unul dintre jocurile anterioare nu a enervat prin aceste aspecte. Spre deosebire de Legacy of Kain: Defiance. S-a renuntat la o camera clasica in favoarea unor unghiuri cica cinematice, care alcatuiesc o hidosenie totala, complet incontrolabila, peste mana, ne ergonomica si total lipsita de vreun efect cinematic. Desi poate fi oarecum miscata cu mouse-ul, mai bine o lasati in pace sa se miste cum vrea ea, deoarece nu veti avea nici o sansa sa o pozitionati cum trebuie. Retineti ca frazele de mai sus vin de la un om care nu numai ca nu a protestat la camera din Prince of Persia: Sands of Time, ci mai mult, a laudat-o ca fiind bine implementata si perfect adaptata jocului, spre deosebire de jucator, care refuza sa inteleaga ca nu poti implementa camera din Max Payne 2 in orice joc 3rd person. In aceeasi masura, bataia a suferit cateva aditii discutabile, inspirate din diferite jocuri de bataie de pe consola. Ambele personaje beneficiaza de 2 moduri de a lovi adversarul (un fel de “pumn” scurt si unul lung), combinate cu posibilitatea de a sari si a face combouri. Rezultatul final al combinatiei da intr-un sistem repetitiv de bataie, unde combourile ies doar cand vor ele, iar momentul in care iti poti arunca adversarul in aer, il poti lovi in timp ce “pluteste” si, apoi, il poti trimite cu viteza inapoi pe pamant este complet inutil, desi spectaculos prin realizare. Personal, consider sistemul de caft din Blood Omen 2 mai bun, desi nu beneficia in teorie de schemele posibile din Legacy of Kain. Impresia amara este insa stearsa macar partial de animatiile superbe ale personajelor principale, si a consistentei acestora in miscari. In momentul in care Kain si-a trosnit adversarul cu Soul Reaver-ul fizic, chiar simti impactul, iar in momentul in care face o schema mai hoata, efectul vizual este de nu se poate. Loviturile pot capata mai multa forta sau atacuri speciale in functie de ce Soul Reaver manuieste personajul, si de cate lovituri a “tras” cu el inainte.
La fel ca in celelalte jocuri ale seriei, Kain isi poate suge de sange victimele pentru a-si reface (si mentine) sanatatea, iar Raziel devoreaza sufletele amaratilor din jurul lui spre acelasi scop de a nu va trezi cu ecranul de load game in fata. Mai nou, se poate sari peste aceasta parte, iar sangele/sufletul victimei (in functie de personaj) poate fi trecut in Soul Reaver, pentru a declansa atacuri mai puternice, de regula. Apoi, ambele personaje au abilitatea de a trage de la distanta (oarecum), feature inutil in lupta datorita damage-ului mic si a dificultatii cu care se pune tinta (traiasca interfata), insa esential in momentele in care trebuie rezolvat un puzzle. In cea mai mare parte, numitele puzzle-uri implica folosirea atacului ranged pentru a misca sau a aprinde ceva, in scopul progresarii catre o locatie noua. Se gaseste un obiect pe post de cheie, sau se localizeaza un altar ce ofera Soul Reaver-ului o abilitatea noua, necesara avansarii in joc. Au disparut puzzle-urile criminale din Soul Reaver 1, au disparut bataliile “cu cap” din Blood Omen 2. Per total insa, nu este tocmai tragic, deoarece foarte simplu nu este pana la urma.
Dupa cum va spuneam, in teorie Raziel si Kain ar trebui sa beneficieze de stiluri diferite de gameplay. Nu este asa. Combourile sunt identice, puzzle-urile la fel. Diferentele vin de la faptul ca nivelele cu Kain sunt mult mai “action oriented”, in timp ce Raziel trebuie sa alerge ceva mai mult, si are posibiliatea de a trece in “spirit world”. Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, este vorba de o realitate distorsionata a lumii reale, unde totul arata ciudat si stramb, spiritele colinda nivelul, iar Raziel se simte ca acasa, dat fiind ca nu este tocmai viu.
Jocului ii lipsesc noutatile si chichitele de gameplay necesare pastrarii jucatorului in fata calculatorului. Cam ca in partile precedente, numai ca inainte exista povestea care sa compenseze. Aici insa…nu. Pur si simplu nu te mai intereseaza.
Din punct de vedere tehnic, jocul sta bine.
|
