scrieri ce se vor "poezie"

ceva ce am scris prin clasa a 12-a ... well momentan nu am nimic nou ... ce am e in eng ... poate o sa le postez si pe acelea ... da mi-ar placea si mie o parere ^^ ...

Asonanţe

Deşi ochii nu mai puteau privi claviatura
În care acum albul şi negrul deveneau una
Mâinile fugeau în marş alegro pe clape
În timp ce ochii se scăldau în şuvoi de ape

Şi din pian părea a răsuna un strigăt disperat
Întru-n sunet cristalin, suna limpede şi curat
Tot mai clar un suflet prea îndurerat
Ce-şi căuta alinul în fărâma unui sunet
Unui cântec

Dar dintr-o dată cântul, ce părea o fugă de trecut
Îşi găsea conturul într-un marş funebru
Dar ce ciudat, un sunet fals întrerupe tot
Să fi fost diez, bemol? 2 note nu se potrivesc

Şi unde să fie greşeala? Partitura pare clară.
Să fie lacrimile din ochi ce-mpiedică să vază?
Mai bine zis cântecul de mult se sfârşise
Acum poate îşi aştepta Dacapoul al fine

O notă mult prea sus, iar alta mult prea jos
Din ce clapă ai sunat cea a bemolilor, diezilor?
Sau a clapelor albe? în ce arpegiu te voi găsi?
Oare armonia vreodată va veni?

Ce gamă vom cânta? Ce cântec ne va face una?
Ce voce fi-vei, basul, sopranul, terţa, altul?
Ce voce fi-voi eu? Pe care rând din partitură?
Oare-n ce măsură?

Călătorind pe clape în căutarea armoniei.
Şi partitura cine o va scrie?

iar urmatoare nu cred k a avut parte de prea mult "display"

Vis efemer

Vâjâie vântul … dar totuşi molcom bate
Printre ramuri înverzite
Vântul cald de primăvară
Ce pe zări albastre zboară

Atât de dulce-i mângâierea adierii
Şi-nchinzându-mi încet ochii
Visez la al meu iubit a cărui mângâiere
Ar putea să se cuprindă într-o adiere

Şi-apoi atât de cald, atât de dulce
Din depărtare pe undele zării aduce
Un cântec din strune de chitară
Ce se-ncheagă cu apa de izvor şi-o vioară
Atât de departe dar parcă atât de aproape
Întind mâna să-i prind notele calde
Dar se pierd în abur sub soare
Nu sunt, nu au fost, o clipă doar, poate

Iar lacrimi amare curg pe pleoape
De durere, de dor, nu-mi e aproape
Şi dintr-o dată o mână atât de plăcută
Obrazu-mi mângâie, faţa tăcută

Credeam a fi blânda adiere
Şi am acceptat acea stare
Punând mâna mea pe mâna cea caldă
Ce în loc de-a fi o suflare era…

Era a lui … da ce bucurie..
Dar încă credeam a fi adierea
Era prea frumos să fie adevărat
Căci îl ştiam îndepărtat

n-am vrut să deschid ochii să nu spulber
această minune, această duioşie
acest vis minunat coborât din eter
suflarea i-o simţeam mai aproape
era pe frunte apoi pe pleoape
şi-apoi atât de dulce
mai dulce ca orice
am gustat din fagure de miere
din buzele iubirii mele

dar… nu … a fost doar vis
un vis efemer, un drum spre abis
am visat, n-am fost nici lângă ape
nici suflarea nu i-am avut pe pleoape
eram în cămăruţa mea citind o carte
ce vise, vise mi-a dat o parte
vise pe care în realitate aş vrea să le am
dar mai mult inima-mi zdrobit-am
cu propriile mele frământări
cu propriile mele visări.

urmatoarea e f veche ... clasa a 8-a ... cu cateva modificari pe parcurs (nu mari)

Casa

Lumina rece a lunii peste sate coboară
E noapte pe cer stele se aprind iară.
Se strâng pe la case toţi oamenii
Şi-n fiecare casă se aprind lumini

Dar într-o casă fără geamuri,
Fără oglinzi şi lumânări
Lumina nu apare
E frig şi disperare.

Un copilaş se stinge-n întuneric
Iar mama plânge cu durere
Se roagă aşteaptă o minune
Lacrimi curg în rugăciune

Copilul către mamă priveşte
Lacrimile inima-i zdrobeşte
„Mamă nu mai plânge” copilul îi şopti
Cu vocea stinsă copilul glăsui

Căci astăzi cerul e deschis
Să pot zbura spre Paradis
Cu faţa lină dar îndurerată
Copilul plecă pe lumea cealaltă

Îngeri l-au purtat spre ceruri
Dincolo de aştrii
Acolo-n zări strălucitoare şi senine
Unde moarte nu există nici nu vine.

... momentan cred k ajunge...